Astăzi este sărbătorită „Ziua Siguranței pe Internet”. Cu ocazia
acestei zile poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a
Criminalităţii (CAPC) au organizat activităţi educaționale în cadrul
unei campanii, al cărei slogan este „Împreună facem Internetul mai
bun!”. Campania se adresează părinţilor şi copiilor, profesorilor şi
adolescenţilor, cu care polițiștii vor discuta despre siguranţa în
mediul online.
Scopul campaniei îl reprezintă promovarea
utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on-line şi
a telefoanelor mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum
şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării
nesupravegheate pe internet.
Sfaturi pentru copii Internetul este o lume fantastică, plină de informații utile și lucruri
distractive, la care toți copiii au dreptul. Această lume ascunde și
pericole, ce pot fi evitate dacă sunt respectate câteva reguli, potrivit
polițiștilor de la CPCA.
Stabilește împreună cu părinții tăi
regulile de folosire a calculatorului și a internetului. Poți face o
listă cu site-urile pe care dorești să navighezi sau pe care ți le
propun părinții și hotărâți de comun acord orele când e cel mai potrivit
să utilizezi internetul. Calculatorul te poate ajuta să-ți faci temele
sau să-ți petreci timpul într-un mod plăcut. Părinții te pot învăța cum
să găsești mai repede informațiile utile, dar și tu le poți arăta cât de
priceput ești în folosirea calculatorului.
Nu da nici unei
persoane întâlnite pe internet informații personale despre tine sau
familia ta. Acestea pot fi numele, vârsta, numărul de telefon,
fotografii, adresa, școala la care înveți, locul de muncă al părinților
etc. Atunci când aceste persoane necunoscute insistă (prin email, pe
chat sau telefonul mobil) să afle cine ești și unde locuiești, anunță-ți
părintii imediat.
Parolele sunt secrete și îți aparțin. Ele
sunt ca și cheile de la casă, pe care nu le dai nimănui, nici măcar
cunoscuților. Cu excepția părinților! Trebuie să-i refuzi întotdeauna pe
prietenii care îți cer parola, deoarece aceștia pot folosi adresa ta de
email pentru a trimite mesaje jignitoare altor persoane sau pentru a
intra pe site-uri interzise. Dacă bănuiești că parola ți-a fost
divulgată, schimb-o imediat, singur sau cu ajutorul părinților.
Dacă vrei să te întâlnești față în față cu persoanele cunoscute pe
internet sau de la care ai primit mesaje pe telefonul mobil, anunță-ți
părinții pentru a te însoți, preferabil într-un loc public. Nu accepta
niciodată să mergi singur. Oamenii pot fi foarte diferiți de ceea ce par
a fi pe internet. Nu de puține ori băieții se dau drept fete sau
invers, ori vârsta declarată nu este cea adevărată. Pentru a evita orice
pericol, nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întâlnit
pe înternet. Discută mai întâi cu părinții tăi acest lucru.
Postează cu mare grija fotografii cu tine sau cu familia ta! Atunci când
dorești să încarci fotografii sau filme pe site-urile pe care trebuie
să-ți creezi un profil sau cont, selectează fișierele împreună cu
părinții. Învață să creezi o listă cu persoanele care îți pot vedea
profilul. Folosește camera web numai când sunt părinții alături de tine.
Nu uita, fotografiile sau filmulețele, odată postate, pot rămane pentru
totdeauna pe internet chiar dacă le vei șterge!
Nu tot ceea ce
citești sau vezi pe internet este adevărat. Astăzi, multe persoane,
inclusiv copiii, pot să creeze pagini web sau să posteze texte,
fotografii, știri. În plus, fotografiile și filmele pot fi modificate pe
calculator cu ușurință. Pentru a verifica dacă ceea ce ai aflat pe
Internet este adevărat, cere ajutorul părinților sau profesorilor tăi,
care îți pot oferi și alte surse de informare. Nu descărca și nu instala
programe pirat sau pe care nu le cunoști; ele pot distruge datele de pe
calculatorul tău.
Nu răspunde la mesajele care te supără sau
care conțin cuvinte sau imagini nepotrivite! Păstrează-le pentru a le
arăta părinților, profesorilor sau, în cazuri grave, Poliției. Dacă
primești email-uri, fișiere, fotografii sau programe de instalare care
ți se par suspecte, de la cineva pe care nu-l cunoști și în care nu ai
încredere, șterge-le din calculator. Ele pot avea viruși sau programe
care îți vor citi toate datele de pe calculatorul tău. Cere ajutorul
unei persoane de încredere.
Dă dovadă de respect, chiar dacă
nu-i cunoști pe cei cu care comunici. Obligația ta este de a-i proteja
și tu pe alții. Nu trimite imagini jignitoare sau mesaje care ar putea
să le provoace frică sau să-i pună în pericol.
Cumpărarea
produselor pe internet este permisă doar părinților. Ei sunt singurii
care au voie să folosească cărțile de credit. De aceea, anunță-ți
părinții ori de câte ori ți-au fost trimise, pe email sau pe chat,
oferte sau cereri de bani.
Poți oricând să te oprești din
navigarea pe internet sau să refuzi să continui discuțiile pe chat, dacă
s-a întamplat ceva care nu ți-a plăcut, te-a speriat sau, pur și
simplu, nu ai înteles. Vorbește direct părinților tăi sau profesorilor
și explică-le ce te-a îngrijorat. Poți scoate oricând din lista de
contacte pe cei cu care nu mai vrei să comunici.
Sfaturi pentru adolescenți Internetul reprezintă un spațiu fascinant, în care comunicarea,
informația și divertismentul sunt beneficii pentru toți oamenii
indiferent de vârstă și de cultura căreia îi aparțin. Tinerii sunt cei
mai înfocați utilizatori, de aceea, mai ales ei trebuie să ţină seama de
riscurile la care pot fi expuși dacă nu respectă câteva reguli, despre
care polițiștii de la CAPC spun că sunt importante.
Fii
întotdeauna atent când navighezi pe internet! Pentru a evita riscurile
specifice internetului, trebuie să fii selectiv în accesarea site-urilor
pentru informare sau pentru downloadarea materialelor și programelor
căutate. De asemenea, jocurile alese pentru recreere nu trebuie să vă
afecteze performanțele școlare, nefiind menite să vă înlocuiască orele
petrecute cu familia sau prietenii.
Nu da niciunei persoane
întâlnite pe internet informații personale despre tine sau familia ta,
cum ar fi: numele, vârstă, numărul de telefon, fotografii personale,
adresă, școala la care înveți, locul de muncă al părinților, detalii de
pe cartea de credit etc. Atunci când aceste persoane necunoscute insistă
să afle cine ești și unde locuiești, anunță-ți părinții sau accesează
www.sigur.info
pentru a lua legătura cu specialiștii privind siguranța online. E
important să notați adresele web sau numărul de telefon de pe care ați
primit mesajele.
Dacă vrei să te întâlnești în mod real cu
persoana cunoscută pe internet sau de la care ai primit mesaje pe
telefonul mobil, anunța-ți părinții pentru a te însoți, preferabil
într-un loc public. Nu accepta niciodată să mergi singur. Oamenii pot fi
foarte diferiți de ceea ce par a fi pe internet. Datele privind
identitatea lor (nume, sex, vârstă etc.) sunt deseori false în scopul de
a pătrunde mai ușor într-un grup de tineri. Pentru a evita orice
pericol, nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întâlnit
pe înternet. Discută mai întâi cu părinții tăi acest lucru.
Postează cu mare grijă fotografii cu tine sau cu familia ta! Atunci când
dorești să încarci fotografii sau filme pe site-urile pe care trebuie
să-ți creezi un profil sau cont, selectează fișierele cu mare atenție.
Lista cu persoanele care îți pot vedea profilul trebuie să fie cât mai
scurtă pentru a evita ca informațiile despre tine să ajungă și la alte
persoane.
Nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este
adevărat. Fii inteligent, folosește și alte surse şi creează-ți propria
opinie cu privire la ceea ce este adevărat sau fals. Astăzi, crearea
unei pagini web sau postarea de informații reprezintă operațiuni simple
la îndemana multor persoane. În acest mod, o mare parte din informații
sunt neverificate, existând riscul de a fi eronate. Fotografiile și
filmele pot fi modificate pe calculator cu ușurință și pot înfățișa
situații nereale.
Fii atent la programele sau jocurile gratuite
pe care le downloadezi. Instalarea acestora cu nerespectarea drepturilor
de autor este ilegală. Totodată, ele pot conține viruși sau programe
spyware ori urmăresc să te direcționeze către pagini ilegale sau cu
conţinut nepotrivit.
Dacă cineva te face să te simți inconfortabil poți oricând să renunți la comunicarea cu acea persoană.
Dă dovadă de respect, chiar dacă nu-i cunoști pe cei cu care comunici.
Nu trimite imagini sau mesaje jignitoare, agresive, obscene nici unei
persoane indiferent de situația de conflict în care te găsești.
Harțuirea și amenințările transmise prin email pot pune în pericol alte
persoane și pot determina intervenția autorităților.
Cere ajutor,
în orice situație, persoanelor în care ai încredere, părinți, profesori
sau prieteni apropiați. E posibil ca părinții tăi să nu știe atât de
multe lucruri ca tine despre internet și calculator, dar ei sunt primii
care te vor întelege și te vor ajuta. Dacă simtiți că nu puteți vorbi cu
părinții, apelați la unul dintre specialiștii privind siguranța pe
internet a copiilor, intrând pe pagina
www.sigur.info.