luni, 8 august 2016

Cum se face turism in Romania...

  In ultima mea postare, Slanic Moldova, dragoste la a patra vedere , povesteam cat de mult mi-au placut peisajele ce-ti desfata privirea in acesta mica statiune dar astazi mi-am zis ca n-ar fi rau sa va prezint statiunea putin dezbracata de romantismul ce pe mine m-a cucerit.
  Principala sursa de venit a acestui orasel situat la poalele Muntelui Nemira este turismul, asa ca locuitorii incearca sa exploateaza din plin frumusetea zonei in care este amplasata localitatea lor. Astfel Slanicul abunda in hoteluri si pensiuni. Daca o noapte petrecuta intr-unul dintre hoteluri te costa peste 200 de lei cu exceptia ,,batranului,, hotel Venus, ce are preturi mai modeste dar nici nu cred ca a suferit vreo renovare in ultimii 20-30 de ani, o noapte petrecuta la una dintre pensiuni te costa in jur de 130 de lei.
Noi ne-am facut planuri de vacanta in ultima clipa asa ca nu am reusit sa gasim o camera libera in vreo pensiune situata cat mai aproape de centrul statiunii, tinand cont si de faptul ca eu avand o dizabilitate aveam nevoie de o camera situata la parter sau la etajul unu. In cele din urma am reusit sa gasim la complexul turistic Poiana Verde situata la 4-5km de centru statiunii. De pe site-ul complexului in cauza am aflat urmatoarele:,,Complexul turistic Poiana Verde este amplasat in interiorul unui parc de cca 10 hectare.
Pe langa miile de arbori si arbusti ornamentali, flori, pomi fructiferi, vita-de-vie, poiene cu iarba, teren de joaca etc.
Parcul este strabatut de un raulet de munte ce serpuieste in cascade si se aduna intr-un lac de cca 700 m2, in care innoata pesti de diferite specii.
Pentru cei care doresc sa pescuiasca sau sa se plimbe, puteti sa o faceti pe aleea iluminata pitoresc, ce duce spre lacul nostru particular.
Aici avem o barcuta pt amatorii de plimbare pe lac.Pentru delectarea ochiului, atat pentru adulti cat si pt copii, sunt pestii ornamental ce se regasesc in curtea noastra.
Posibilitati de ascensiune pe munte, loc amenajat cu sezlonguri la poalele padurii, hamac, balansoar si echipament pt tennis de masa.
Pentru iubitorii de animale si pasari, la noi gasiti: pauni, fazani, gaini americane, bibilici, si o ferma de capre si iezi.
Tot in aer liber si curat va puteti bucura de un gratar impreuna cu prietenii.
La cerere putem face focuri de tabara.''
Suna atractiv, nu? Mai ales ca pretul pentru o noapte era acelasi cu al celorlalte pesiuni la care sunasem, adica 130 lei si cu toate acestea...
Cand am ajuns acolo nimeni nu s-a obosit sa ne vorbeasca despre aceste atractii.
O tanara ne-a aratat camera si cam atat. Tot ea a incasat si banii fara sa dea vreo chitanta (stiu, e vina noastra ca n-am cerut-o) sau sa ne inscrie in vreun registru. Nu s-a obosit sa ne prezinte macar pensiunea.
Parea sa le fie indiferent daca aveau clienti sau nu. Aceasta senzatie am avut-o cu atat mai mult cand intr-una din zile pe la ora 14 ma asezasem in pat sa ma odihnesc iar doamna care facea curatenie a intrat sa ia gunoiul din baie fara ca macar sa bata la usa sau cand s-a apucat sa aspire in hol la o aceeasi ora. Celebrul ,,pat matrimonial'' din camera erau de fapt doua paturi single care nici macar nu stateau lipite unul de altul iar accesul la internet promis pe acelasi site il aveai cam doua minute din cinci.
In plus, in ultima zi petrecuta acolo in timp ce stateam in hol pe o canapea catelul proprietarilor, adorabil de altfel dar foarte murdar a inceput sa se tavaleasca pe canapelele din hol fara ca cineva dintre angajati sa para deranjat de acest lucru. Curatenia se pare ca nu se afla printre prioritatile lor.
  In aceste conditii nu pot sa nu ma intreb, cum vor proprietarii acelor pensiuni sa atraga turisti? Doar prin informatiile postate pe site-uri care de cele mai multe ori nu au corespondent in realitate? Se pare ca muntele este mult mai darnic cu turistii veniti sa-l vada...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu