joi, 26 septembrie 2019

Ajutati-o pe Alexandra!

    Pe Margareta am cunoscut-o in urma cu patru ani la un curs despre lobby si advocacy, organizat in Focsani de Asociatia ABC Down.
Desi atunci nu am reusit sa ne cunostem prea bine, i-am aflat mai apoi povestea vorbind pe o retea de socializare.
Astfel am aflat ca era mama unei fetite cu sindrom Down. Sotul o parasise cand a aflat ca Alexandra era un copil cu nevoi speciale. Nu a tinut cont ca mai aveau inca trei copii mai mari care aveau nevoie ca si Alexandra, de altfel, de sprijinul si afectiunea unui tata. 
Asa ca mama singura, cu patru copii, Margareta s-a mutat pe cand Alexandra avea trei ani, dintr-un sat din judetul Suceava, unde locuise pana atunci, in Focsani, cu chirie, pentru ca Alexandra sa beneficieze de terapia atat de necesara copiilor cu acest diagnostic (logopedie, masaj, kinetoterapie, activitate ocupaționala etc). 

  Dupa ce Alexandra a trecut si prin doua intervenitii chirurgicale la ochi, acum cand lucrurile pareau a se mai linisti in viata Margaretei, fetele mari ajunse majore se descurcau singure, baiatul era in clasa a VIII-a iar Alexandra era in clasa a II-a la Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva "Elena Doamna", viata a hotarat sa o puna iar la incercare.
Alexandra a inceput sa aiba dureri articulare. Suspectata initial, la Spitalul Judetean Sf. Pantelimon din Focani ca ar avea atrita juvenila, a fost mai apoi trimisa la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iasi, unde diagnosticul a cazut ca un traznet: LEUCEMIE ACUTA LIMFOBLASTICA.

De peste o luna Alexandra si mama ei stau internate in spitalul din Iasi unde Alexandra trece prin calvarul sedintelor de chimioterapie.



Chiar daca tratamentul e gratuit, cu totii stim ca nu e simplu sa stai o perioada indelungata in spital si ca e nevoie de bani pentru mancare si pentru multe altele.
 Margareta e nevoita sa traiasca din salariul de asistent personal, alaturi de cei doi copii minori iar Primaria Focsani se pare, conform presei, ca va avea probleme cu asigurarea salariilor si indemnizatiilor persoanelor cu dizabilitati, asa ca va rog, daca puteti ajutati-o sa-i ofere Alexandrei tot ce are nevoie in aceste momente dificile!
Orice banut, conteaza pentru ele!
Daca doriti sa le ajutati, o puteti face donand in urmatorul cont:
Titular cont : OJICA ALEXANDRA PETRONELA
IBAN : RO26BRDE400SV38 005044000


Margareta stie ca le asteapta un drum greu cu multe luni de spitalizare, cu stari de rau, nopti nedormite dar tot ce vrea e ca fetita ei sa fie bine.
Haideți, s-o ajutam pe Alexandra, o fetita de 10 ani ce isi doreste sa se intoarca sanatoasa acasa, la fratele ei si la colegii ei de clasa! 

miercuri, 25 septembrie 2019

Femei care iubesc prea mult

   Citind titlul postării, probabil v-ați dus deja cu gândul la cartea ,,Femei care iubesc prea mult"(cei ce ati citit-o), scrisă de Robin Norwood și vă așteptați să citiți o recenzie a cărții.
 Deși am citit-o de curand, nu veți avea norocul sa citiți o recenzie ci doar gânduri despre femei și capacitatea lor de a iubi fara limite.
   Dacă întrebi cele mai multe femei când și-au făcut ultima data o bucurie sau ce vise au, probabil nu vor ști să răspundă dar îți vor vorbi despre soții lor, despre realizările copiilor sau chiar despre părinții lor. De ce? Pentru că au uitat sa trăiască pentru ele însele. Au uitat sa mai aibă propriile vise.
Odată cu căsătoria, visele lui au devenit si visele ei. Fericirea lui a devenit și fericirea ei pentru că ea nu poate iubi cu jumătăți de măsură.
Apoi daca apar copiii, aceștia incep sa ocupe primul loc în viața ei.
Dorința de a construi acestora o viață mai bună decât a avut ea, ocupa fiecare particula din sufletul ei.
Anii trec, copiii cresc și isi trăiesc propriile vieți, poate soțul își construiește propria viață iar ea rămânând singura nu se mai regăsește pe ea.
Trăind atâta timp pentru alții, nu mai știe cum să trăiască pentru ea. Se agata cu disperare de cei ce au pornit pe propriul drum pentru a ignora golul din sufletul ei, pentru a nu se gândi la toți anii in care a trăit pentru si prin ceilalți și nu pentru ea însăși.
Sau se aruncă cu disperare asupra propriilor părinți ori asupra celor ce considera ea că au nevoie de dragostea și devotamentul ei, pentru că ea nu știe să fie altceva decât o femeie ce iubește prea mult...pe alții.
O femeie ce a uitat să se iubească pe ea, ce a uitat să viseze, să-și facă bucurii și să trăiască pentru ea insasi.
   Deși așa ar putea parea, iubirea de sine nu e o dovadă de egoism, cum credeam și eu până de curând... Căci cum ai putea respecta îndemnul lui Iisus :,,Iubeste-ti aproapele că pe tine însuți" daca tu nu știi cum să te iubești pe tine.
  Oricat de mult v-ati iubi familia, oricat de ocupate ati fi, faceti-va timp si pentru voi inseva! Faceti-va macar din cand in cand cate o bucurie, oricat de mica! Nu va mai sacrificati ceas de ceas, sperand ca devotamentul va va fi rasplatit! Iubiti-va voi pentru a va iubi si ceilalti!

vineri, 20 septembrie 2019

Caut job

  Dupa o pauză de un an și jumătate sunt iar în căutarea unui job. Și nu sunt pretențioasă deloc. As vrea un job part-time(nu pot lucra full-time cu contract din cauza pensiei de invaliditate) pe care să-l pot face de acasă(as merge eu și în alta parte dar picioarele nu sunt de acord cu mine).
Și pentru a va convinge să-mi dați o mana de ajutor, mă gândesc să ar trebui sa mă laud puțin cu ce știu să fac. Am experiența cu ajutatul copiilor la teme(probabil orice mămică are dar cum eu nu am avut norocul sa fiu mama, am dobandit-o lucrând cu copii vecinilor și nu numai), vreun an și jumătate am răspuns pe chatul unui magazin online(răspundeam inclusiv la emailurile trimise de clienti) și am foarte multă experiență în ai dădăci pe alții(ți-am făcut programare, ți-ai luat medicamentele?, ai mâncat?). In plus îmi place să-mi pierd timpul pe Facebook(administrez voluntar trei grupuri și câteva pagini destinate persoanelor cu dizabilități).
Daca nu v-am convins până acum că eu sunt omul de care aveți nevoie, pot sa va mai spun că am răbdare pentru a căuta diverse date pe internet și pentru a face o bază de date cu acestea, am mai făcut introducere, validare, prelucrare date și în plus, ador sa scriu(unii chiar zic că aș fi bunicica).
Daca v-a impresionat vasta mea experiență și uimitoarele mele calități, aștept  ofertele și sugestiile  voastre pe adresa iulianan75@gmail.com .
Puteți ajuta și cu o simpla distribuire. Mulțumesc!


luni, 9 septembrie 2019

28 de ani de convietuire cu poliartrita reumatoida

  In cei peste opt ani de cand am inceput sa ma joc cu cuvintele chiar pe acest blog, am scris de nenumarate ori despre poliartrita reumatoida...
Am scris despre cum mi-a schimbat viata aceasta afectiune, despre cum poti convietui cu ea, despre ce am invatat de la viata datorita ei...
Toate vin si pleaca (aproape toate)! Oameni, intamplari, sentimente... Poliartrita a ramas singura constanta a vietii mele in ultimii 28 de ani.
Da, azi, pe 9 septembrie, s-au implinit 28 de ani de cand a aparut vijelios in viata mea si nu a mai plecat. Cei drept, are si zile cand e cumintica si nu-i mai percep prezenta sau poate m-am obisnuit eu cu ea si nu-i mai dau prea multa importanta dar ea e acolo, prezenta zi si noapte, in fiecare miscare, fiecare gest.
Si uneori nu doar intr-ale mele...
Azi cand poliatrita mea implineste 28 de ani, n-am putut sa nu ma intreb, oare cum ar fi fost viata mea fara ea? As fi fost oare mai implinita, mai apreciata, mai activa, mai respectata, mai increzatoare in propria persoana, mai fericita fara ea? Poate ca da! Sau poate ca nu!
O intrebare ce nu-si are rostul..
O intrebare la care nu voi afla raspunsul niciodata!



Va recomand sa cititi si

26 de ani de convietuire cu poliatrita reumatoida sau despre ce lectii de viata am invatat in acesti ani

O zi din viata unei persoane cu poliatrita reumatoida

Viata cu poliatrita reumatoida…

De Ziua Mondială a Artritei – Scrisoare pentru Poliartrita Reumatoida

Eu si poliartrita reumatoida: Au trecut 23 de ani…

Eu si poliartrita reumatoida