Sfanta Mucenita Filofteia

   Astazi, 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc la Curtea de Arges. S-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar". I s-a dat din botez numele "Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproa­pele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei, traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.

 Dar dupa o vreme tatal ei s-a recasatorit, luandu-si o femeie cu o viata cu totul diferita de cea a primei sale sotii. Era firesc atunci ca aceasta femeie sa n-o iubeasca pe Filofteia, obisnuita cu rugaciunea, cu postul si cu mila fata de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multa ura impotriva acesteia, mai ales cand se ducea la biserica sau cand se ruga si facea fapte de milostenie. In acelasi timp, cauta sa intarate si pe tatal blandei copile impotriva ei. Dar toate vorbele de ocara, bataile si muncile la care o punea tatal si mai ales mama ei vitrega, n-au putut s-o abata de la virtutile care ii impodobeau sufle­tul, mai ales de la faptele milosteniei. in inima ei se intiparisera cuvintele Mantuitorului: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecata: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti im­paratia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa manamc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine " (Matei 25, 34-36). Intre altele, de multe ori cand ducea mancare tatalui ei la camp, o parte din ea o dadea unor oameni saraci. Intr-una din zile, pe cand avea 12 ani, acesta a urmarit-o ca sa vada ce face cu mancarea pe care trebuia sa i-o aduca la camp. Incredintandu-se ca o dadea celor lipsiti, s-a infuriat atat de tare, incat a scos securea pe care o purta la brau si a aruncat-o asupra fetei. A ranit-o grav la un picior, incat dupa putina vreme si-a dat sufletul in mana Ziditorului a toata faptura.

 Nevrednicul tata, inspaimantat de uciderea propriei sale copile, a incercat sa-i ridice trupul spre a-l inmormanta. Dar Dumnezeu a ingreuiat in asa fel cinstitul ei trup, incat nici tatal ucigas, nici alti oameni n-au putut sa-l ridice. Ingrozit, a alergat la arhiepiscopul cetatii Tarnovo, istorisindu-i toate cele intamplate. Acesta, im­preuna cu mai marii cetatii, cu preoti, calugari si multime de credin­ciosi, s-au indreptat spre locul in care se afla trupul neinsufletit al tinerei Filofteia. Toti s-au incredintat ca erau in fata unei minuni dumnezeiesti. Ierarhii si preotii aflati acolo, au savarsit slujba prohodiriiei, dupa care au incercat sa-i ridice cinstitul trup, spre a-l duce in catedrala arhiepiscopala din Tarnovo. Nici de data aceasta cinstitul ei trup n-a putut fi ridicat. Au inteles ca Filofteia putea fi socotita acum ca o adevarata mucenita a lui Hristos si ca ea insasi nu voia sa fie dusa in cetatea Tarnovo. Sinaxarul ei arata ca sfintii slujitori au inceput sa spuna numele unor orase, biserici si manastiri din dreapta si din stanga Dunarii, spre a vedea daca nu se usureaza trupul sfintei, la rostirea vreunuia din ele. Cand s-a rostit numele orasului Curtea de Arges, deodata trupul s-a usurat si a putut sa fie ridicat. A fost instiintat de indata domnitorul roman de la Arges de dorinta sfintei Filofteia, ca cinstitul ei trup sa fie adus in tara sa. A fost intampinat la Dunare de domnitor, ierarhi, preoti, calugari si credin­ciosi, cu rugaciuni, cantari duhovnicesti, lumanari si tamaie. Sicriul cu trupul ei a fost dus apoi la Curtea de Arges.

 Adevarul este ca moastele ei au ramas la Tarnovo si au fost aduse in Tara Romaneasca numai dupa anul 1393, cand taratul bulgar de la Tarnovo a fost ocupat de turci. Se pare ca de aici au fost duse pentru scurt timp la Vidin, probabil pana in 1396. Pentru a nu fi profanate, au fost oferite domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418), care ie-a asezat in biserica Sfantul Nicolae (domneasca) din Curtea de Arges,  pe atunci catedrala mitropolitana, ctitoria domnitorilor Basarab I intemeietorul si Nicolae Alexandru, fiul sau.

 Moastele Sfintei au ramas acolo pana in 1893, cand - datorita starii de degradare in care a ajuns biserica - au fost mutate in bisericile Sfantul Gheorghe, apoi la Adormirea Maicii Domnului-Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, cand o buna parte din tara era ocupata de trupe straine - au fost duse in paraclisul manastirii Antim din Bucuresti. Dupa incheierea razboiului au fost readuse la Curtea de Arges, dar de data aceasta in mareata biserica ctitorita de Neagoe Voda Basarab. Din 1949 au fost mutate in paraclisul din incinta acestei biserici, unde se gasesc si azi.

 In felul acesta, Sfanta Filofteia a devenit o adevarata ocroti­toare a Tarii Romanesti. Moastele ei sunt venerate atat de credin­ciosii din partea locului cat si de alti crestini, din alte zone ale tarii, care isi indreapta pasii spre prima capitala a Tarii Romanesti. In mai multe randuri s-au facut procesiuni in tara cu sfintele ei moaste, mai ales in vreme de seceta. Pomenirea ei se face in fiecare an in ziua de 7 decembrie. A fost aleasa aceasta zi ca data de praznuire, indata dupa ziua Sfantului Nicolae, intrucat moastele ei au stat secole in sir in biserica domneasca din Curtea de Arges, care are hramul Sfantului Nicolae, deci la 6 decembrie. "(http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfanta-filofteia-73045.html)

  Sfanta Filofteia ocroteste-ne pe noi, pacatosii!