joi, 17 octombrie 2013

O tara de vis! (partea a treia)

  Si daca reusiti sa ajungeti vreodata in judetul Valcea, trebuie neaparat sa vedeti Ceramica de Horezu, inclusă de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial.
Un simbol dominant în pictura vaselor de Horezu este cocosul alături de care, însă, întâlnim si alte figuri precum stele, serpi, copaci, oameni, flori, pesti, spirala dublă, linia dreaptă, linia ondulată, frunza, brâul, soarele, spicul, pomul vieții și coada de păun. Există și două culori specifice acestei zone: rosul și galbenul de Horezu.
Eu am fost profund impresionata de frumusetea obiectelor mesterilor olari din aceasta zona dar n-am prea inteles de ce intalneai peste tot si obiecte asa-zis ceramice care nu aveau nici o legatura cu ceramica din aceasta zona.
.
  Urmatorul obiectiv pe care l-am vizitat in Valcea si care de asemenea mi-a placut foarte mult a fost salina Ocnele Mari. Aceasta salina, situata in zona Subcarpatilor Valcii, a fost de curand amenajata pentru vizitare, pentru turistii care doresc sa cunoasca un loc deosebit. Zona de vizitare este amenajata la 225 de metri fata de nivelul marii se intinde pe o suprafata de 10.000 de metri patrati.
Parcul turistic al Salinei Ocnele Mari are o biserica, un muzeu, restaurant, magazine de suveniruri, baruri, un teren de fotbal, de baschet, de tenis, masa de biliard, cinematograf, locuri de joaca pentru copii.

Si totusi...nu inteleg cum s-a putut amenaja un loc atat de frumos care ofera atat de multe posibilitati de petrecere a timpului liber dar autobuzele ce coboara vizitatorii in subteran n-au putut fi echipate cu o rampa care sa faciliteze accesul si persoanelor cu dizabilitati locomotorii?!
 Am descoperit locuri de neuitat in Valcea si vi le recomand cu caldura.
Pentru mine aceasta vacanta n-ar fi fost posibila daca nu m-as fi bucurat de sprijinul Alexandrei, Codrutei, lui Valeriu, lui Beatrice si lui Gabi, carora le multumesc din suflet! 
  Avem o tara atat de frumoasa! Pacat ca nu stim sa-i pretuim frumusetea!













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu