Astazi am citit intr-un ziar local un articol foarte interesant si m-am gandit sa vi-l sintetizez si voua...Sper sa va suscite interesul la fel de mult.
,,Toată nebunia cu căutarea unui răspuns la întrebarea din titlu a început în urmă cu vreo lună de zile, atunci când am citit într-o revistuţă pe care am luat-o de la un magazin cu produse naturiste, că sarea iodată conţine ferocianură de potasiu „care la mai mult de 100 de grade Celsius se descompune în cianură de potasiu şi clorură de fier, toxice pentru organism“.
Am încercat iniţial cu ajutorul colegei Roxana Sava, să aflăm informaţii de la specialişti la nivel local, dar nimeni nu a putut sau nu a vrut să ne ofere informaţiile necesare, deşi a fost la instituţii care, am zis noi, ar putea avea competenţe în domeniu, gen: Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor. Ba chiar a stat de vorbă cu o profesoară de chimie care atunci când a auzit întrebarea cu ferocianura ne-a spus că trebuie să caute în tratate. Acestea întâmplându-se, am trecut la clasicul internet.
Şi povestea ar începe în 2002, atunci când Guvernul a emis o hotărâre - HG 568/2002 - prin care “în România, în alimentaţia oamenilor, hrana animalelor şi în industria alimentară se utilizează numai sare iodată” (cap II, art. 3). Ba mai mult, “pe teritoriul României sunt interzise: importul în vederea comercializării de sare neiodată pentru utilizarea în alimentaţia omului, hrana animalelor şi industria alimentară” (art. 10). Patru ani mai târziu apare Hotararea 1904, care precizează că „în hrana animalelor şi în industria alimentară utilizarea sării iodate este opţională, CU EXCEPŢIA fabricării pâinii şi a produselor de panificaţie.". Aceeaşi hotărâre obligă la creşterea concentraţiei de iod din sare. Guvernul a motivat că aceste hotărâri au fost adoptate „în scopul prevenirii tulburărilor prin carenţă de iod.“ În urmă cu doi ani, profesorul Constantin Dumitrache, de la Institutul Parhon, declara pentru Mediafax că iodarea sării în România începând din 1948 a oprit apariţia cazurilor de guşă gigant şi de cretinism. "S-a făcut iodarea sării datorită reliefului muntos al ţării noastre. Ne asemănăm în patologie cu toate ţările care au acest relief, Elveţia, Franţa, sudul Germaniei, unde deficitul de iod este major şi unde aproape 30 la sută din populaţie suferă de acest deficit de iod", a spus Constantin Dumitrache.
Potrivit profesorului endocrinolog, deficitul de iod, în forma lui cea mai severă, duce la nedezvoltarea tiroidei şi la "o biosinteză anapoda". "Consecinţele acestui lucru sunt guşa şi cretinismul. Datorită măsurilor care s-au luat la noi în ţară a dispărut guşa gigantă şi cretinismul. UNESCO a fost cel cea care a catalizat această acţiune. A făcut un lucru foarte bun", a mai spus profesorul Dumitrache.
El a recunoscut că iodarea sării a dus la creşterea „nesemnificativă“ a CANCERULUI papilar, a patologiei hiperfuncţionale tiroidiene. "Din păcate a crescut, totuşi în mod nesemnificativ, cancerul papilar şi patologia hiperfuncţională tiroidiană. Dar şi una şi alta într-un procent nesemnificativ. Apoi, ambele au terapie şi vindecare. (…) Cine vrea cretinism în masă, să se ridice şi să fie împotriva iodării sării. Profesorul Parhon spunea că fără tiroidă nu ar exista civilizaţie", a conchis Constantin Dumitrache. Şi totuşi, ce înseamnă că au crescut nesemnificativ? Câteva sute de cazuri de cancer? Câteva mii?
Una dintre cele mai citate surse când vine vorba despre acest subiect este profesor doctor Pavel Chirilă, cel pe care l-am văzut invitat la emisiunea Profesioniştii de pe TVR, a Eugeniei Vodă. Acelaşi doctor Chirilă este coautorul unei cărţi numite "Nu hrăni cancerul! Alimentaţia este aliatul tău împotriva cancerului", editura Christiana, 2012. jurnalul.ro scrie că autorii atrag atenţia că factorii alimentari declanşatori de cancer sunt în special zahărul alb, sărurile nitrice din compoziţia preparatelor din carne (mezeluri) sau sub formă de azotaţi, folosiţi în agricultura europeană. În stomacul omului o parte din aceste săruri se transformă, în combinaţie cu acidul clorhidric, într-o substanţă numită dimetil-nitrozamil, 100% cancerigen.
Într-un interviu publicat de Ziua, prof.dr. Pavel Chirilă afirma că „după 4 ani de funcţionare a nefastei H.G. 568/2002 numărul cancerelor tiroidiene s-a dublat, iar numărul hipertiroidiilor a crescut de la 3127 la 6387“. Potrivit acestuia, „datele statistice oficiale ale Ministerului Sănătăţii arată că la momentul emiterii Hotărârii de Guvern care obliga la iodarea universală existau în România 8.43 de cazuri de hipotiroidie declarate de medicii de familie, iar media pe ultimii 10 ani, făcută într-un studiu pe 1992-2001, arăta 4.117 cazuri“. Asta ar avea „cel puţin două semnificaţii: pentru ceilalţi 20 milioane de români iodarea universală devine un supradozaj periculos“.
Iar pericolul înseamnă, conform aceleaiaşi surse, hipertiroidii induse; creşterea ratei cancerelor tiroidiene; creşterea volumului glandei tiroide; afectarea vederii prin toxicitate directă asupra retinei; creşterea constantă a Basedow-ului autoimun; hipotiroidie indusă prin iod; tiroidită Hashimoto; creşterea incidenţei cancerelor tiroidiene papilare. Revenind la ferocianura de potasiu, cu care am început acest episod din jurnal, acesta este un aditiv alimentar. Conform dictionar.romedic.ro, „E536 sau ferocianura de potasiu este un agent de separare, stabilizator, artificial, diverse utilizări. La peste 100 grade C se descompune cu formare de cianură de potasiu şi clorură de fier. Se utilizează în cleierea albastră a vinurilor şi la îmbogăţirea sării şi substituenţilor săi cu fier. Are rolul de a reduce transportul de oxigen de către sânge, dificultăţi în respiraţie, dureri de cap, ameţeli. Nu se recomandă consumul frecvent.“.
Pe csid.ro (site-ul revistei „Ce se întâmplă doctore?“) se răspunde la întrebarea unei cititoare „Sarea iodată e bună?“, astfel: „nu prea avem dreptul la opţiunea folosirii unei sări obişnuite, iar această metodă continuă să stârnească mari controverse în lumea medicală, controverse alimentate şi de faptul că la noi în ţară foarte multe persoane suferă de diverse afecţiuni ale tiroidei şi sunt depistaţi din ce în ce mai frecvent noduli la persoane tinere, unii cancerigeni. Cel mai bine este să vă evaluaţi dvs. personal starea de sănătate a acestei glande şi să vă sfătuiţi cu un medic bun şi bine informat în legătură cu stilul de viaţă şi cel alimentar. Ca o alternativă demnă de luat în seamă, există încă la Plafar sare grunjoasă care nu conţine iod adăugat, precum şi sare cristalină foarte scumpă, cum ar fi de exemplu cea originară din Himalaya, pe care o puteţi măcina şi folosi la sărarea mâncării. “
Site-ul viataverdeviu.ro, care citează mai multe surse străine de informare, scrie că „sarea gemă este o sare care se extrage din saline, din pământ. Sarea de mare este o sare extrasă din mare (de preferat cea care este extrasă prin uscare la soare), iar sarea de masă este sarea rafinată la care se adaugă iod. Sarea, când este rafinată, pierde toate oligomineralele pe care sarea nerafinată le are din belşug, similar compoziţiei chimice a sângelui. Sarea nerafinată conţine magneziu şi potasiu, şi ambele sunt necesare pentru optima funcţionare a corpului şi pentru a face posibil metabolismul sodiului.“
Concluzia la care am ajuns este că şi în această problemă, soluţia este echilibrul. Şi iodul, ca şi orice altceva, e bun până e prea mult. Cât despre antiaglomeranţi şi ce alte E-uri mai sunt adăugate în sare… Nu vreau să fac anticampanie industriei alimentare, dar e cazul să deschidem bine ochii şi să citim cu atenţie eticheta produselor pe care le cumpărăm din magazine. Şi dacă nu înţelegem ce scrie pentru că e vorba despre elemente chimice, mai bine le lăsăm pe raft Legumele, fructele, tot ce creşte în pământ, în pomi, animalele crescute în curte au fost, sunt şi vor fi aliaţii noştri pentru o viaţă sănătoasă. E adevărat, cu o moarte toţi suntem datori, dar nici să mori de cancer sau alte boli tâmpite pentru că ai mâncat porcării pe eticheta cărora citeşti Tabelul lui Mendeleev.''(sursa:Minitorul de Vrancea)
,,Toată nebunia cu căutarea unui răspuns la întrebarea din titlu a început în urmă cu vreo lună de zile, atunci când am citit într-o revistuţă pe care am luat-o de la un magazin cu produse naturiste, că sarea iodată conţine ferocianură de potasiu „care la mai mult de 100 de grade Celsius se descompune în cianură de potasiu şi clorură de fier, toxice pentru organism“.
Am încercat iniţial cu ajutorul colegei Roxana Sava, să aflăm informaţii de la specialişti la nivel local, dar nimeni nu a putut sau nu a vrut să ne ofere informaţiile necesare, deşi a fost la instituţii care, am zis noi, ar putea avea competenţe în domeniu, gen: Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor. Ba chiar a stat de vorbă cu o profesoară de chimie care atunci când a auzit întrebarea cu ferocianura ne-a spus că trebuie să caute în tratate. Acestea întâmplându-se, am trecut la clasicul internet.
Şi povestea ar începe în 2002, atunci când Guvernul a emis o hotărâre - HG 568/2002 - prin care “în România, în alimentaţia oamenilor, hrana animalelor şi în industria alimentară se utilizează numai sare iodată” (cap II, art. 3). Ba mai mult, “pe teritoriul României sunt interzise: importul în vederea comercializării de sare neiodată pentru utilizarea în alimentaţia omului, hrana animalelor şi industria alimentară” (art. 10). Patru ani mai târziu apare Hotararea 1904, care precizează că „în hrana animalelor şi în industria alimentară utilizarea sării iodate este opţională, CU EXCEPŢIA fabricării pâinii şi a produselor de panificaţie.". Aceeaşi hotărâre obligă la creşterea concentraţiei de iod din sare. Guvernul a motivat că aceste hotărâri au fost adoptate „în scopul prevenirii tulburărilor prin carenţă de iod.“ În urmă cu doi ani, profesorul Constantin Dumitrache, de la Institutul Parhon, declara pentru Mediafax că iodarea sării în România începând din 1948 a oprit apariţia cazurilor de guşă gigant şi de cretinism. "S-a făcut iodarea sării datorită reliefului muntos al ţării noastre. Ne asemănăm în patologie cu toate ţările care au acest relief, Elveţia, Franţa, sudul Germaniei, unde deficitul de iod este major şi unde aproape 30 la sută din populaţie suferă de acest deficit de iod", a spus Constantin Dumitrache.
Potrivit profesorului endocrinolog, deficitul de iod, în forma lui cea mai severă, duce la nedezvoltarea tiroidei şi la "o biosinteză anapoda". "Consecinţele acestui lucru sunt guşa şi cretinismul. Datorită măsurilor care s-au luat la noi în ţară a dispărut guşa gigantă şi cretinismul. UNESCO a fost cel cea care a catalizat această acţiune. A făcut un lucru foarte bun", a mai spus profesorul Dumitrache.
El a recunoscut că iodarea sării a dus la creşterea „nesemnificativă“ a CANCERULUI papilar, a patologiei hiperfuncţionale tiroidiene. "Din păcate a crescut, totuşi în mod nesemnificativ, cancerul papilar şi patologia hiperfuncţională tiroidiană. Dar şi una şi alta într-un procent nesemnificativ. Apoi, ambele au terapie şi vindecare. (…) Cine vrea cretinism în masă, să se ridice şi să fie împotriva iodării sării. Profesorul Parhon spunea că fără tiroidă nu ar exista civilizaţie", a conchis Constantin Dumitrache. Şi totuşi, ce înseamnă că au crescut nesemnificativ? Câteva sute de cazuri de cancer? Câteva mii?
Una dintre cele mai citate surse când vine vorba despre acest subiect este profesor doctor Pavel Chirilă, cel pe care l-am văzut invitat la emisiunea Profesioniştii de pe TVR, a Eugeniei Vodă. Acelaşi doctor Chirilă este coautorul unei cărţi numite "Nu hrăni cancerul! Alimentaţia este aliatul tău împotriva cancerului", editura Christiana, 2012. jurnalul.ro scrie că autorii atrag atenţia că factorii alimentari declanşatori de cancer sunt în special zahărul alb, sărurile nitrice din compoziţia preparatelor din carne (mezeluri) sau sub formă de azotaţi, folosiţi în agricultura europeană. În stomacul omului o parte din aceste săruri se transformă, în combinaţie cu acidul clorhidric, într-o substanţă numită dimetil-nitrozamil, 100% cancerigen.
Într-un interviu publicat de Ziua, prof.dr. Pavel Chirilă afirma că „după 4 ani de funcţionare a nefastei H.G. 568/2002 numărul cancerelor tiroidiene s-a dublat, iar numărul hipertiroidiilor a crescut de la 3127 la 6387“. Potrivit acestuia, „datele statistice oficiale ale Ministerului Sănătăţii arată că la momentul emiterii Hotărârii de Guvern care obliga la iodarea universală existau în România 8.43 de cazuri de hipotiroidie declarate de medicii de familie, iar media pe ultimii 10 ani, făcută într-un studiu pe 1992-2001, arăta 4.117 cazuri“. Asta ar avea „cel puţin două semnificaţii: pentru ceilalţi 20 milioane de români iodarea universală devine un supradozaj periculos“.
Iar pericolul înseamnă, conform aceleaiaşi surse, hipertiroidii induse; creşterea ratei cancerelor tiroidiene; creşterea volumului glandei tiroide; afectarea vederii prin toxicitate directă asupra retinei; creşterea constantă a Basedow-ului autoimun; hipotiroidie indusă prin iod; tiroidită Hashimoto; creşterea incidenţei cancerelor tiroidiene papilare. Revenind la ferocianura de potasiu, cu care am început acest episod din jurnal, acesta este un aditiv alimentar. Conform dictionar.romedic.ro, „E536 sau ferocianura de potasiu este un agent de separare, stabilizator, artificial, diverse utilizări. La peste 100 grade C se descompune cu formare de cianură de potasiu şi clorură de fier. Se utilizează în cleierea albastră a vinurilor şi la îmbogăţirea sării şi substituenţilor săi cu fier. Are rolul de a reduce transportul de oxigen de către sânge, dificultăţi în respiraţie, dureri de cap, ameţeli. Nu se recomandă consumul frecvent.“.
Pe csid.ro (site-ul revistei „Ce se întâmplă doctore?“) se răspunde la întrebarea unei cititoare „Sarea iodată e bună?“, astfel: „nu prea avem dreptul la opţiunea folosirii unei sări obişnuite, iar această metodă continuă să stârnească mari controverse în lumea medicală, controverse alimentate şi de faptul că la noi în ţară foarte multe persoane suferă de diverse afecţiuni ale tiroidei şi sunt depistaţi din ce în ce mai frecvent noduli la persoane tinere, unii cancerigeni. Cel mai bine este să vă evaluaţi dvs. personal starea de sănătate a acestei glande şi să vă sfătuiţi cu un medic bun şi bine informat în legătură cu stilul de viaţă şi cel alimentar. Ca o alternativă demnă de luat în seamă, există încă la Plafar sare grunjoasă care nu conţine iod adăugat, precum şi sare cristalină foarte scumpă, cum ar fi de exemplu cea originară din Himalaya, pe care o puteţi măcina şi folosi la sărarea mâncării. “
Site-ul viataverdeviu.ro, care citează mai multe surse străine de informare, scrie că „sarea gemă este o sare care se extrage din saline, din pământ. Sarea de mare este o sare extrasă din mare (de preferat cea care este extrasă prin uscare la soare), iar sarea de masă este sarea rafinată la care se adaugă iod. Sarea, când este rafinată, pierde toate oligomineralele pe care sarea nerafinată le are din belşug, similar compoziţiei chimice a sângelui. Sarea nerafinată conţine magneziu şi potasiu, şi ambele sunt necesare pentru optima funcţionare a corpului şi pentru a face posibil metabolismul sodiului.“
Concluzia la care am ajuns este că şi în această problemă, soluţia este echilibrul. Şi iodul, ca şi orice altceva, e bun până e prea mult. Cât despre antiaglomeranţi şi ce alte E-uri mai sunt adăugate în sare… Nu vreau să fac anticampanie industriei alimentare, dar e cazul să deschidem bine ochii şi să citim cu atenţie eticheta produselor pe care le cumpărăm din magazine. Şi dacă nu înţelegem ce scrie pentru că e vorba despre elemente chimice, mai bine le lăsăm pe raft Legumele, fructele, tot ce creşte în pământ, în pomi, animalele crescute în curte au fost, sunt şi vor fi aliaţii noştri pentru o viaţă sănătoasă. E adevărat, cu o moarte toţi suntem datori, dar nici să mori de cancer sau alte boli tâmpite pentru că ai mâncat porcării pe eticheta cărora citeşti Tabelul lui Mendeleev.''(sursa:Minitorul de Vrancea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu