luni, 3 septembrie 2012

Programul VIAŢA CU HIV

    Pacienţii diagnosticaţi cu HIV/SIDA vor fi atenţionaţi prin sms să îşi ia medicamentele şi, de asemenea, vor avea la dispoziţie o linie telefonică specială, pentru consiliere, datorită a două servicii în premieră pentru România, lansate miercuri de UNOPA.
    Prin serviciul de sms-uri, pacienţii seropozitivi pot primi zilnic, gratuit, două mesaje pe telefonul mobil prin care să li se reamintească să-şi administreze medicaţia. Serviciul poate fi utilizat prin completarea unui formular existent pe website-ul programului, www.viatacuhiv.ro, pacienţii alegându-şi astfel orele la care vor să le fie trimis sms-urile, conform calendarului de tratament stabilit de medic, precum şi textul personalizat al mesajului pe care vor să îl primească.
    Prin Helpline-ul telefonic, persoanele cu HIV/SIDA care au nevoie de sprijin pot suna gratuit la 0800 800 141 sau pot trimite un e-mail la unopa@unopa.ro, pentru a solicita asistenţă din partea consilierilor Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).
Programul are ca obiectiv susţinerea persoanelor seropozitive în lupta lor de zi cu zi cu boala, în special în două direcţii: atingerea unui nivel cât mai ridicat al aderenţei la tratament (administrarea corectă a tratamentului, pentru eficienţa lui maximă) şi creşterea gradului de informare a acestora, potrivit celor de la UNOPA.
    "În cazul pacienţilor cu HIV/SIDA, succesul terapiei depinde în mare măsură de administrarea corectă a tratamentului, la orele stabilite de medic, acesta fiind un angajament pe viaţă al pacienţilor cu HIV/SIDA. Pe lângă tratamentul medical şi îngrijirea specializată din partea medicilor, pacienţii au permanent nevoie de susţinere psihologică, dar şi practică, pentru a face faţă provocărilor bolii şi a evita eşecul terapeutic. Pacienţii cu HIV/SIDA, spre deosebire de pacienţii cu alte multe boli cronice, au şansa la o viaţă normală dacă au grijă de sănătatea lor şi respectă tratamentul indicat de medic", a declarat managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", prof. dr. Adrian Streinu Cercel.
Potrivit unui studiu realizat de UNOPA în 2011, un pacient din doi cu probleme legate de aderenţa la tratament invocă uitarea ca motiv al ratării administrării unor doze de tratament, iar medicamentele nu au eficienţă maximă dacă sunt administrate incorect.
La fel de importantă precum administrarea corectă a medicaţiei este şi nevoia de informare a pacienţilor privind boala, drepturile şi responsabilităţile pe care le au. Pe fondul acestei nevoi, UNOPA a lansat şi primul serviciu de Helpline din România pentru persoanele seropozitive. "Orice persoană seropozitivă care se confruntă cu o problemă şi are întrebări la care nu găseşte răspuns poate suna gratuit la UNOPA pentru a discuta cu un specialist în problematica HIV. De asemenea, oricine constată că alte persoane seropozitive au nevoie de ajutor ne poate contacta prin telefon sau e-mail. Din cauza stigmatizării şi a discriminării, pacienţii cu HIV/SIDA evită să discute problemele pe care le au cu cei din jur, iar Helpline reprezintă un mecanism rapid de semnalare a acestora", a declarat directorul executiv UNOPA Iulian Petre.
   Conform studiului "Statistica HIV/ SIDA în România la 30 iunie 2012", realizat de Institutul "Matei Balş", în prezent, în România trăiesc 11.189 pacienţi cu HIV/SIDA, cei mai mulţi dintre ei, respectiv 6.726, având vârsta de 20-29 de ani, a precizat Streinu Cercel.
Acelaşi studiu arată că, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2012, au fost înregistrate 313 cazuri noi de pacienţi cu HIV/SIDA. Dintre aceştia, 151 s-au infectat pe cale heterosexuală, 102 - prin utilizare de droguri, 37 – pe cale homosexuală/bisexuală, iar 18 – necunoscută.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu