duminică, 25 noiembrie 2012

25 noiembrie,Ziua Internațională de Luptă împotriva Violenței asupra Femeii


   Se spune că gradul de răspândire a violenței domestice în societate, implicit a violenței împotriva femeii, este rezultatul acceptării tacite din partea respectivei societăți sau a respectivei femei. Asupra acestui fapt doresc să atragă atenția specialiștii DGASPC cu prilejul zilei de 25 noiembrie, zi declarată ca fiind Ziua Internațională de Luptă împotriva Violenței asupra Femeii.
Specialiștii Echipei de intervenție din cadrul SIRU atenționează că faptele de violență pot fi prevenite sau stopate dacă cei care ştiu că ele au loc ar lua atitudine și nu le-ar mai privi ca pe o normalitate
. Totodată, primordial este ca femeia care este agresată fizic, verbal, emoțional, etc., să nu ascundă de ochii lumii ceea ce îndură. În caz contrar, așa cum deseori s-a dovedit, consecințele pot fi dintre cele mai grave. „Primul lucru pe care trebuie să-l știe o femeie este că trebuie să spună ce i se întâmplă la toată lumea. Să spună vecinilor, să reclame la poliție, să se ducă să scoată certificat medico-legal așa încât să poată dovedi agresiunile. De regulă, femeilor le este rușine și se tot ascund. Își construiesc o lume a lor proprie, sunt retrase, necomunicative, manifestă un comportament mecanic în îndeplinirea treburilor gospodărești și în îngrijirea copiilor, iar unele nu manifestă nicio emoție, niciun sentiment. Ca să poată primi sprijin, ele trebuie să spună ce li se întâmplă și să plece de acasă! De cealaltă parte, lumea trebuie să înțeleagă că bătaia «conjugală» nu are nicio scuză, nu poate fi acceptată, tolerată. De asemenea, oamenii nu trebuie să judece femeile care nu iau atitudine și nu fac nimic pentru a-și schimba situația, ci trebuie să înțeleagă că în astfel de cazuri se instalează dependența de agresor”, a detaliat Anca Candrea.
  Din luna mai a acestui an, victimele violenței în familie pot solicita ordin de restricție care să-l evacueze pe agresor de la domiciliul comun. Violența în familie se poate manifesta prin violență verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală. Inclusiv actele de gelozie și izolarea persoanei de familie, comunitate sau prieteni constituie acte de violență. De asemenea, interzicerea activității profesionale, impunerea voinței, provocarea de stări de tensiune și suferință psihică, controlul vieții personale, privarea de mijloace economice sau interzicerea accesului la valorile culturale, etnice sau religioase sunt considerate ca fiind acte violență.
   Adăposturile sunt o soluție pentru victimele violenței în familie, iar mamele din județul Vrancea trebuie să știe că pot suna pentru ajutor la telefon 0237.983, iar celelalte femei agresate la Crucea Roșie, la 0237.206.961. Ele vor putea primi astfel adăpost și servicii specializate.
   Emiterea ordinului de protecție și restricție față de agresor poate fi solicitat de victimă, prin depunerea unei cereri la judecătoria de care aparține victima cu domiciliul. Acest Ordin stabilește că instanța poate dispune evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei (chiar dacă acesta este proprietarul locuinței), interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, cu victima, dar și suportarea, dacă este cazul, a chiriei sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima locuiește. Dacă se va considera necesar, instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda efectuarea unui tratament sau a altor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
   Încălcarea măsurilor dispuse de instanță prin ordinul de restricție se va considera infracțiune de nerespectare a hotărârii judecătorești, iar agresorul riscă între o lună și 12 luni închisoare. Răspunderea penală poate fi înlăturată doar de împăcarea părților. Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție nu poate depăși 6 luni de la data emiterii ordinului, numai în cazurile în care hotărârea nu cuprinde o mențiune cu privire la intervalul de timp. Legea mai prevede că la expirarea duratei ordinului de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă aceasta consideră că este în pericol în lipsa măsurilor de protecție.(sursa:Monitorul de Vrancea)
Asadar, spuneti Nu violentei, chiar si (mai ales) atunci cand aceasta are loc in numele iubirii!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu