marți, 20 noiembrie 2012

Sezonul rece si impactul lui asupra noastra


  Iarna, tiptil-tiptil, incearca sa se strecoare in viata noastra.Si chiar reuseste! Temperaturile au scazut..iar noi, zgribuliti, ne petrecem cat mai mult timp in interior si cat mai putin afara.
Venirea sezonul rece are un impact negativ asupra sănătăţii noastre, avertizează medicii. Potrivit specialiştilor, scăderea temperaturilor este intens resimţită de organism, mai ales dacă suferiţi de anumite boli precum afecţiuni cardiovasculare, reumatism, astm şi infecţii urinare.
Mai jos regăsiţi lista bolilor care se agravează odată cu venirea sezonului rece.
● Cardiacii trebuie să acorde o atenţie deosebită stării lor de sănătate în această perioadă a anului. Statisticile arată că numărul deceselor înregistrate în rândul persoanelor bolnave cu inima este mai mare în perioada rece a anului decât atunci când este cald afară. Schimbările de front atmosferic determină o sensibilitate mai mare în cazul pacienţilor cardiovasculari, spun medicii. Presiunea atmosferică scăzută poate duce la apariţia tahicardie şi la creşterea tensiunii. De asemenea, frigul îi afectează pe cei care au probleme cu tensiunea arterială şi cu circulaţia sângelui. Medicii recomandă cardiacilor să evite ieşirea din casă dimineaţa şi seara târziu, atunci când temperaturile sunt foarte scăzute, pentru că în aceste condiţii ei pot suferi un spasm coronarian, urmat de scăderea fluxului de sânge în arterele coronare. Consecinţa poate fi instalarea anginei sau chiar a infarctului.
● Persoanele care suferă de o infecţie urinară pe care nu au tratat-o până acum trebuie să acorde o mai mare atenţie stării lor de sănătate. Medicii spun că temperaturile scăzute joacă un rol important chiar şi in reapariţia acestei afecţiunii. Chiar dacă statisticile arată că femeile sunt cele mai expuse infecţiilor urinare, nici bărbaţii nu ar trebui să neglijeze această afecţiune, deoarece ea poate afecta buna funcţionare a rinichilor.
Infecţia urinară este o afecţiune provocată de diferiţi agenţi patogeni precum bacterii, fungi şi paraziţi. „Cea mai frecventă cauză poate fi infectarea cu Escherichia Coli, o bacterie existentă în intestinul gros al omului, care atunci când ajunge în tractul urinal provoacă infecţia. Alţi microbi care dăunează sunt Klebsiela, pseudomonas, stafilococ, chlamidia sau paraziţi precum Tricomonas", a explicat dr. Teofil Roşu, medic specialist boli interne de la o clinică privată din Capitală.
Pentru a evita cronicizarea infecţiilor urinare prin ascensiunea lor până la rinichi, un prim tratament recomandat este cel igieno-dietetic, bazat pe consumul de lichide suficiente pentru a crea o diureză corespunzătoare spălării căilor urinare (apă simplă, ceaiuri de cozi de cireşe, mătase de porumb). Pe baza antibiogramei date de analiza de urocultură se realizează şi tratamentul antibiotic.
● Persoanele care sunt reumatice trebuie să-şi ia măsuri profilactice în perioada rece a anului. Medicii spun că aceste afecţiuni sunt meteosensibile. Astfel că scăderea temperaturii şi vremea înnorată produce exacerbarea durerilor. Potrivit specialiştilor, manifestările diferă de la o persoană la alta, în funcţie de sensibilitatea fiecăreia şi de cât de repede organismul se adaptează noilor condiţii.
Cea mai comună boală reumatică, influenţată de vremea rece, este artroza. Aceasta este consecinţa distrugerii cartilajului articular. Modificările osoase care apar în artroză fac ca receptorii de la nivelul osului să resimtă perturbările atmosferice şi durerea să fie mai intensă. În tratamentul simptomatic al artrozei se folosesc antiinflamatoarele nesteroidiene. Alături de acestea, boala artrozică poate beneficia de pe urma fizioterapiei, a balneoterapiei, gimnasticii medicale. Pentru evitarea acutizărilor provocate de temperaturile scăzute, bolnavii de artroză trebuie să evite expunerea la frig şi umezeală.
● Astmaticii sunt şi ei trecuţi pe lista pacienţilor care trebuie să acorde o atenţie deosebită stării lor de sănătate în această perioadă a anului. Medicii spun că aerul rece poate precipita crizele de astm. Dacă aerul este şi uscat, aşa cum se întâmplă în sezonul rece, disconfortul acestor pacienţi este şi mai mare. Activităţile fizice desfăşurate în aceste condiţii de temperatură şi umiditate pot oricând să declanşeze crize astmatice. Medicii recomandă acestor persoane să evite să iasă din casă atunci când temperaturile sunt foarte mici. În plus, este indicat ca persoanele care se confruntă cu afecţiuni ale sistemului respirator, printre care şi astmaticii, să îşi facă vaccinul antigripal şi antipneumococic.
  Scăderea temperaturilor ne face mult mai vulnerabil în faţa bolilor, avertizează medicii. Specialiştii spun că în această perioadă a anului riscul de a ne îmbolnăvi este unul destul de ridicat, deoarece, odată cu venirea sezonului rece, scade imunitatea organismului.
Nutriţioniştii spun că în sezonul rece funcţiile vitale şi metabolismele încetinesc. În plus, fluidele biologice ale corpului stagnează mai mult, iar rinichii şi bila sunt cele mai afectate organe în această perioadă a anului. "Odată cu scăderea temperaturii, organismul are tendinţa de a acumula energie, motiv pentru care riscăm să luăm câteva kilograme în plus", afirmă prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Astfel, pentru a ne menţine starea de sănătate este indicat să adoptăm o dietă adecvată temperaturilor scăzute care s-au înregistrat în ultima perioadă.
Dacă pe timpul sezonului cald organismul are nevoie de cât mai multă apă, iar alimentele vedetă sunt fructele şi legumele, în perioada rece a anului corpul are nevoie de grăsimi, proteine şi carbohidraţi, sunt de părere nutriţioniştii.
Mai mult, specialiştii atrag atenţia asupra faptului că odată cu scăderea temperaturilor oboseala şi stresul îşi pun amprenta asupra noastră, ceea ce face ca dieta necesara să fie una adecvată sezonului rece. "O alimentaţie potrivită acestei perioade din an trebuie să cuprindă 55 la sută carbohidraţi, 15 la sută proteine şi 30 la sută grăsimi", indică dr. Şerban Damian, nutriţionist sportiv.
Deşi în acest sezon organismul are nevoie de grăsimi şi proteine, nutriţioniştii atrag atenţia asupra calităţii acestor nutrienţi. "Grăsimile de bună calitate le găsim în alimente de origine vegetală, dar şi în preparate din peşte. Surse de grăsimi esenţiale mai sunt uleiurile vegetale, precum cel de in, de rapiţă sau de floarea soarelui, fructele oleaginoase, precum nucile, alune şi fisticul", precizează dr. Damian.
Experţii spun că brânzeturile, sursă de proteine de înaltă calitate, nu sunt recomandate în această perioadă a anului, deoarece se digeră greu.
Fructele şi legumele nu trebuie să lipsească din dieta de iarnă, deoarece acestea stimulează imunitatea. "Alimentele trebuie consumate în stare crudă sau aproape crudă. Dacă nu găsim legume proaspete, putem folosi legume congelate şi zarzavat, dar nu le excludem din alimentaţie", spune dr. Şerban Damian. Dovlecii, anghinarele, ridichea albă, prazul, sfecla, conopida, ceapa şi cartofii sunt legumele recomandate pentru această perioadă a anului.
În ceea ce priveşte hidratarea, nutriţioniştii indică supele, ceaiurile şi sucurile naturale, care au un aport însemnat de nutrienţi. Specialiştii precizează că lichidele se beau la temperatura camerei, în special apă, prevenind astfel deshidratarea, menţionează dr. Şerban Damian.
  Schimbările de anotimp, dar nu numai, pot provoca multe probleme de sănătate, iar medicii recomandă mai multe ierburi şi condimente care să întărească sistemul imunitar. Cu toate acestea, multe persoane susţin că mâncarea sănătoasă nu are acelaşi gust bun ca mâncarea procesată. Chiar şi aşa, Huffington Post a realizat un top al celor mai bune şi sănătoase ierburi, condimente şi mirodenii care te vor ajuta să ai grijă de sănătatea ta, dar care şi fac mâncarea mai gustoasă.
Seminţele de anason furnizează un gust dulce asemănător zahărului pus în prăjituri. Beneficiile aduse de anason sunt multiple. Pe lista acestora, specialiştii susţin că seminţele de anason calmează durerile stomacale şi ajută la tratarea răcelii. Mai mult, datorită proprietăţilor similare cu estrogenul, anasonul ajută şi mamele care alăptează şi tratează durerile menstruale.
De asemenea, anasonul este o foarte bună sursă de calciu şi fier.
Cunoscutul brusture aduce multe beneficii sănătăţii. Pot fi folosite atât frunzele, cât şi rădăcinile şi seminţele brusturelui. De obicei se administrizează sub formă de supliment nutrititv pentru detoxifierea corpului.
Gălbenelele sunt foarte cunoscute pentru beneficiile aduse, putând fi ”consumate” sub formă de ceai sau cremă, acestea fiind bogate în antioxidanţi. Ceaiul de gălbenele ajută la tratarea durerilor stomacale sau ale inflamaţiilor gâtului. Crema de gălbenele este excelentă pentru piele, vindecă tăieturile, iritaţiile şi pielea uscată.
Coriandru, o altă plantă minune, este bogat în vitamina K, ceea ce înseamnă că îmbunătăţeşte circulaţia sângelui prin diluarea cheagurilor şi întăreşte oasele.
Scorţişoara este un condiment extrem de cunoscut, putând fi folosit şi în băuturi şi în preparate culinare. Este bună pentru diabetici pentru că reduce nivelul zahărului din sânge şi nivelul colesterolului. De asemenea, scorţişoara este o bună sursă de fibre.
Chimionul sau chimenul este asemănător scorţişoarei din punctul de vedere al beneficiilor pentru că este foarte bun pentru diabetici. Totodată, luptă împotriva bacteriilor din corp, previne apariţia ulcerului şi este o sursă bună de calciu, fier şi magneziu.
Păpădia, floarea galbenă pe care o putem găsi peste tot, era folosită de amerindieni pentru a ajuta ficatul, rinichii şi problemele cu splina. Mai mult, ceaiul de păpădii este bun pentru digestie, având un efect diuretic.
Feniculul, o plantă specifică zonei mediteraneene, are o aromă dulceagă, asemănător anasonului. Acesta tratează problemele digestive, precum balonarea.
Ghimbirul este un condiment uşor picant şi este cunoscut pentru tratarea problemelor din timpul sarcinii, artritei şi durerilor musculare, de aceea este folosit ca şi calmant.
Ginsengul s-a dovedit a fi foarte bun în reducerea nivelului de zahăr din sânge şi în combaterea răcelii. Totodată, ginsengul este bun şi pentru a reduce stresul şi problemele mentale, combate depresia şi este o sursă de energie.
Busuiocul reduce nivelul colesterolului,scade inflamatia, ajută la tratarea problemelor respiratorii, astmului şi diabetului.
Levănţica are un efect calmant, reduce stresul şi ajută la combaterea insomniilor. Mai mult, folosită ca un condiment, ajută la reducerea balonării datorită cantităţii mari de antioxidanţi. Sub formă de ulei, levănţica poate fi aplicată direct pe piele şi calmează mâncărimile şi iritaţiile.
Lemnul dulce este un îndulcitor natural găsit în multe dulciuri, însă rădăcina face ca bomboanele care conţin lemn dulce să fie un tratament împotriva răcelii, astmului, dar şi în reducerea grăsimii din corp.
Ciulinul de lapte poate fi găsit, de obicei, sub formă de capsulă şi se administrează pentru a încetini dezvoltarea tumorilor canceroase, datorită bogăţiei în antioxidanţi.
Menta este poate cea mai cunoscută plantă, ceaiul din această plantă fiind un bun remediu împotriva problemelor digestive.
Nucşoara, asemănătoare scorţişoarei, este folosită în preparea prăjiturilor. Acest condiment este o bună soluţie pentru problemele stomacale, dar reprezintă şi o sursă de fibre.
Oregano are un efect antibacterial şi antifungic, motiv pentru care este eficient în tratarea toxiinfecţiilor alimentare.
Rozmarinul este o cunoscută plantă care poate fi cultivată în propria grădină, aceasta fiind bogată în antioxidanţi, ceea ce o face un excelent tratament împotriva inflamaţiilor. Mai mult, specialiştii susţin că rozmarinul stimulează memoria.
Şofranul este un condiment exotic care are un efect în combaterea depresiei, dar este folosit şi împotriva astmului şi răcelilor.
Cimbrul este o plantă comună, bogată în antioxidanţi, care ajută la prevenirea cancerului, inflamaţiilor, îmbătrânirii.
Curcuma, sau şofranul indian, este ingredientul principal în preparatele cu curry. Este folosit pentru a trata forme de depresie, boli ale ficatului, chiar şi probleme ale pielii.
  In final, va doresc sa treceti cat mai bine si usor prin sezonul rece ce ne asteapta!Aveti grija de sanatatea voastra!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu