Astazi, doar Eminescu...

   Astazi... nu cred ca ma puteam opri decat la Mihai Eminescu...

           Speranţa

Cum mângâie dulce, alina usor
Speranta pe toti muritorii!
Tristete, durere si lacrimi, amor
Azilul îsi afla în sânu-i de dor
Si pier, cum de boare pier norii.

Precum calatorul, prin munti ratacind,
Prin umbra padurii cei dese,
La slaba lumina ce-o vede lucind
Alearga purtat ca de vânt
Din noaptea padurii de iese:

Asa si speranta - c-un licur usor,
Cu slaba-i lumina palinda -
Anima-nc-o data tremândul picior,
De uita de sarcini, de uita de nori,
Si unde o vede s-avânta.

La cel ce în carcere plânge amar
Si blestema cerul si soartea.
La neagra-i durere îi pune hotar,
Facând sa-i apara în negru talar
A lumii par?nimfa - moartea.

Si maicii ce strânge pruncutu-i la sân,
Privirea de lacrime plina,
Vazând cum geniile mortii se-nclin
Pe fruntea-i copila cu spasmuri si chin,
Speranta durerea i-alina.

Caci vede surâsu-i de gratie plin
Si uita pericolul mare,
L-apleaca mai dulce la sânu-i de crin
Si fata-i umbreste cu par ebenin,
La pieptu-i îl strânge mai tare.

Asa marinarii, pe mare umblând,
Izbiti de talazuri, furtune,
Izbiti de orcanul ghetos si urlând,
Speranta îi face de uita de vânt,
Si spera la timpuri mai bune.

Asa virtuosii murind nu desper,
Speranta-a lor frunte-nsenina,
Speranta cea dulce de plata în cer,
Si face de uita de-a mortii dureri,
Pleoapele-n pace le-nchina.

Cum mângâie dulce, alina usor
Speranta pe toti muritorii!
Tristete, durere si lacrimi, amor
Azilul îsi afla în sânu-i de dor
Si pier, cum de boare pier norii.
  
Doar Speranta...