Specialiştii din cadrul Direcţiei de
Sănătate Publică (DSP) Vrancea şi cei din cadrul Centrului de Prevenire,
Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Vrancea recomandă fumătorilor
să renunţe măcar pentru o zi la acest viciu. Îndemnul este făcut cu
ocazia Zilei Mondiale Fără Tutun, care se celebrează în fiecare an pe 31
mai.
Reprezentanţii CPECA Vrancea oferă, tot cu ocazia acestei zile, o
serie de recomandări tinerilor pentru a se proteja de consumul de
tutun. „Canalizarea curiozităţii prin informare cu privire la
riscurile asociate consumului de tutun; promovarea educaţiei prin valori
şi atitudini care denotă respect şi responsabilitate pentru sănătatea
proprie; dezvoltarea abilităţilor sociale ca suport atitudinal şi
comportamental autonom şi raţional faţă de ceilalţi; promovarea
alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber; accesibilitatea
scăzută a tutunului în mediile sociale frecventate de tineri”, se arată în comunicatul de presă trimis de reprezentanţii CPECA.
La nivel global, consumul de tutun omoară anual aproape 6
milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi
fumatului pasiv. Specialiştii consideră că este important ca acest
fenomen să fie combătut, deoarece se estimează că până în anul 2030 se
va ajunge la o creştere a mortalităţii de la 6 milioane la 8 milioane de
oameni în fiecare an, în special din ţările cu venituri mici şi medii.
Scopul cel mai important pentru marcarea acestei zile este de a
contribui la protejarea generaţiilor prezente şi viitoare, nu numai din
punctul de vedere al consecinţelor medicale, dar şi al celor sociale, de
mediu şi economice cauzate de consumul de tutun, dar şi de fumatul
pasiv.(sursa:Monitorul de Vrancea)
Asadar aveti grija de voi renuntand la fumat.Nu se merita sa va sacrificati sanatatea pentru o placere de moment!