Au trecut sase ani...

  Au trecut deja sase ani de cand am inceput sa scriu pe acest blog pe care l-am intitulat O SANSA.

 Cum a inceput totul? Dintr-o intamplare. Imi cautam ceva de lucru pe net iar cineva mi-a zis ca si-a facut un blog cu ajutorul caruia va castiga bani postand diverse reclame, asa ca mi-am zis: de ce n-as incerca si eu?! Astfel mi-am facut blogul dar nu am incercat sa am un castig postand reclame ci am inceput sa-mi astern gandurile, sentimentele si sa povestesc diverse intamplari din viata mea. Persoana de la care am imprumutat ideea cu blogul cred ca a renuntat destul de repede, intelegand ca blogul in sine nu reprezinta o sursa de venit dar eu am continuat sa scriu aici si, mai nou, pe Viata Altfel.
In acesti sase ani am scris 535 de postari. O parte din sufletul meu a fost asternut aici printre mii de cuvinte.
Bucurii, tristeti, informatii au putut fi intalnite in postarile mele din acesti ani. De asemenea, pot spune ca in acest timp am avut un castig dar nu material ci de alta natura.
Datorita blogului am cunoscut multi oameni frumosi. Insa trebuie sa recunosc ca am intalnit si oameni care au incercat sa profite de entuziasmul si buna mea credinta.
 Pornind de la acest blog m-am implicat si in frumoase colaborari cu Dizabil.Eu, Ziarul de Vrancea, recent cu Republica si am dezvoltat noi proiecte ca Grupul Pacientilor cu Poliatrita Reumatoida, grupul Rastoaca si campania Vrem o viata fara bariere.
N-am reusit asa cum mi-as fi dorit sa pot schimba ceva in viata celor din jurul meu dar sunt impacata pentru ca stiu ca n-am precupetit nici un efort pentru asta.
In acesti sase ani am fost criticata sau felicitata, citita sau ignorata...
  Ce-mi doresc pentru viitor? Sa fiu bine si sa am ocazia sa scriu doar despre evenimente pozitive. Imi doresc si sa va agresez cu cat mai putine greseli pe viitor!
  Va multumesc celor ce mi-ati fost alaturi, rapindu-va din timpul vostru pentru a parcurge randurile scrise de mine si poate, din cand in cand, si pentru a-mi lasa un mesaj sau un comentariu! 

Bun ramas, 2016! Bun venit, 2017!

  Peste cateva ore ne vom lua ramas bun de la anul 2016. Un an cu zile senine si cu zile innorate... Un an trait foarte intens. Un an in care m-am bucurat, am plans si am invatat multe lectii de la viata.
In 2016 cred ca am scris si am citit mai putin dar am fost mai activa dincolo de mediu online.
Am pierdut o persoana draga, am cunoscut povesti de viata cutremuratoare, am invatat ca depinde si de noi ca lucrurile din jurul nostru sa se schimbe, am experimentat emotii unice, am cunoscut oameni frumosi, am vizitat locuri noi sau pe care le cunosteam deja si...bineinteles ca si in acest an am atras atentia asupra problemelor cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati  si pacientii din Romania.
  Multumesc, celor ce si-am facut timp si in acest an sa citesca ceea ce eu scriu pe http://iuli-ana.blogspot.ro/, http://iuliananegoita.dizabil.eu/, http://www.dizabil.eu/ sau in Ziarul de Vrancea sau mi-au fost alaturi in cele doua grupuri pe care le administrez Grupul Pacientilor cu poliatrita reumatoida si Rastoaca ori pe paginile Vrem o viata fara bariere, Iuli-Ana, dizabil.eu. Multumesc, oamenilor dragi ce mi-au fost alaturi si m-au sustinut atunci cand am avut nevoie! Fara voi toti viata mea ar fi mai pustie!
  Acum cand ne pregatim sa pasim intr-un Nou An, sa incepem o noua calatorie, va doresc ca anul 2017 sa va aduca sanatate, multe vise implinite si oameni frumosi in jurul vostru!
Bun ramas, 2016! Bun venit, 2017! La multi ani!

,,Vine seara de Craciun, la multi ani, la multi ani...''

  A trecut si Craciunul anului 2016... Si cate zile ne-am pregatit pentru acesta...
Doamnele au inceput cu trei-patru saptamani inainte sa-si aranjeze casele pentru aceste sarbatori alungand cu atentie orice urma de dezordine, razboindu-se cu firele de praf depuse la intamplare si cu scamele tolanite comod pe covoare.
Apoi in locuinte isi fac aparitia bradutii, artificiali sau naturali si ornamentele pregatite sa-i infrumuseteze. Dupa ce casele sunt pregatite cum se cuvine, intreaga atentie a doamnelor dar si a domnilor se concentreaza pe bucatarie, mai exact pe aprovizionarea acesteia cu materia prima necesara pregatirii produselor specifice acestor sarbatori. Si goana prin magazine nu se termina odata cu pregatirea mesei de Craciun ci continua si cu pregatirea cadourilor pentru cei dragi.
  Inaintea acestor sarbatori, Focsaniul (ca si alte orase din tara, banuiesc) era de nerecunoscut. Parca ar fi fost un colt din Bucuresti. Ambuteiaje la tot pasul. Parca toti locuitorii judetului Vrancea circulau cu masinile in acelasi timp pe strazile Focsaniului. Iar in marketuri aglomeratia era pe masura. Carne, cozonaci, ciocolatele, sucuri... Cosurile pareau prea mici pentru necesitatile cumparatorilor.
  Pe o straduta al carei trotuar nu mai fusese reparat de mult prea multi ani, intens circulata, o tanara sta cu mana intinsa inganand: ,,Vine seara de Craciun, la multi ani, la multi ani, vine seara de Craciun, la multi ani, la multi ani''. Alaturi de ea, intr-un carut sta un copilas ce parea sa aiba mai putin de un an, imbracat intr-o salopetica de fas. Trecatorii treceau grabiti spre casele lor, incarcati cu pachete si sacose. Frigul ce patrundea prin haine nu prea ii lasa sa slabeasca ritmul pasilor. Din cand in cand cineva se oprea sa-i lase tinerei in palma cativa lei. Dar e Craciunul si toata lumea e preocupata sa aiba cadouri sub brad, frigiderele si camarele pline, cine sa mai aiba timp s-o intrebe de ce sta cu acel copilasul pe strada cand termometrele aratau doar 3 grade Celsius.
  Craciunul a trecut, frigiderele s-au golit... dar se apropie Revelionul si magazinele vor fi iarasi pline de cumparatori. Oare daca acestea ar avea expuse pe rafturi spre vanzare BUNATATE, TOLERANTA, RESPECT, SOLIDARITATE, ALTRUISM, EMPATIE ar exista la fel de multi cumparatori? Cosurile ar parea la fel de neincapatoare?

  Ce bine ar fi daca n-am uita ca Craciunul este o sarbatoare a spiritului si nu una a trupului! Ce bine ar fi daca n-am uita ca acesta sarbatoare este despre Dragoste, Empatie, Daruire si nu despre mese imbelsugate, cadouri extravagante si petreceri fastuoase!

La multi ani, suflet frumos!

  Astazi voi scrie o altfel de postare, adresata unei singure persoane pe care o apreciez foarte mult si care astazi implineste o frumoasa varsta.
  Nu-mi mai amintesc cand ne-am ,,intersectat'' prima data ,,cuvintele scrise'', tu profesionista, eu amatoare dar stiu ca au trecut aproape doi ani de cand ne-am intalnit prima data si de cand mi-ai atins sufletul, asa cum atingi in fiecare zi multe alte suflete prin ceea ce faci, indiferent de varsta pe care o au, educatia sau mediul in care traiesc.
  Intotdeauna m-a impresionat energia ta debordanta! Te lupti cu aroganta ,,distinsilor'' nostri politicieni si cu practicile lor ce fac victime chiar in randul celor pe care ar trebui sa-i reprezinte. Te lupti pentru ca tinerii zilelor nostre sa descopere adevaratele valori care sa-i ghideze in viata. Lupti pentru pastrarea si promovarea valorilor ce ne definesc ca popor. Lupti pentru ca cei mai putin avantajati de soarta sa aiba mai multe sanse la o viata decenta.
 Multumesc pentru ca ai crezut ca ceea ce fac eu e important (desi de multe ori eu ma indoiesc de asta) si pentru ca nu uiti din cand in cand sa-mi mai lansezi cate o ,,provocare''!
  La multi ani si fie ca ceea ce daruiesti in fiecare zi celor din jurul tau dar si necunoscutilor intamplator aparuti pe drumul vietii tale sa ti se intoarca inmiit!

Hora de la Fundatura

  Cati dintre voi au auzit de Fundatura Vrancei?
  Eu citisem in ultimul an cateva articole in Ziarul de Vrancea despre lucrurile minunate pe care le fac acolo sotii Mariana si Ionica Popa pentru pastrarea traditiilor dar daca cineva m-ar fi pus sa localizez pe harta Fundatura Vrancei, stiam ca e undeva prin Muntii Vrancei dar n-as fi reusit cu exactitate.
  In urma cu cateva zile Silvia Vrinceanu, redactor-sef  al Ziarului de Vrancea m-a intrebat daca vreau sa merg la cea de-a patra editie a horei satului organizata in Fundatura pe 22 mai si pentru ca auzisem de horele organizate si in localitatea mea in urma cu peste 70 de ani din povestile bunicului meu dar nu mai participasem niciodata la un asemenea eveniment am hotarat sa-i accept invitatia.
Astfel pe 22 mai in jur de 25 de persoane printre care se aflau jurnalisti, fotografi, bloggeri, tineri de la Clubul de Jurnalism ce activeaza pe langa Ziarul de Vrancea, alaturi de invitata speciala doamna Aurora Martin de la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse intre femei și bărbați, am pornit spre Fundatura Vrancei, catun situat in comuna Paulesti.
Cu cat ne indepartam de Focsani si ne apropiam de maiestosii Munti ai Vrancei cu atat eram mai captivati de frumusetea peisajului ce ni se dezvaluia privirilor. Ne simteam coplesiti de maretia naturii ce parca ne taia respiratia.

  Impresionati am fost si de Muzeul Radacina Vrancei, infiintat in 2004 de Costica Besa in Barsesti, pe care l-am vizitat in drumul nostru spre Fundatura. Acest Muzeu are in patrimoniu aproape 400 de obiecte, majoritatea donatii ale consatenilor, unelte de munca, obiecte casnice, piese de costum popular si instrumente muzicale dar si obiectele care demonstreaza participarea satenilor din Birsesti la Primul si Al Doilea Razboi Mondial: fotografii, arme, decoratii, acte.

 Coplesiti de splendoarea muntelui am ajuns dupa pranz in Fundatura unde am fost intampinati cu paine si sare de locuitorii micului catun, imbracati in frumoase straie populare.
  La initiativa tinerilor din Clubul de Jurnalism si cu aportul invitatilor din Focsani, copiii din Fundatura au primit un numar insemnat de carti ce vor pune bazele unei biblioteci de week-end in casa unei mamici de aici.

   Grupul Vocal Accord a incantat audienta cu cateva piese de inspiratie folclorica, la fel ca si doua eleve, din Odobesti si din Panciu, alaturi de profesoara lor, doamna Rosu, ce au cantat cateva cantece populare.

Apoi hora propriu-zisa nu se mai putea lasa asteptata...

Foto: Vasile Prunila
Nu stiai ce sa admiri mai intai...Frumusetea peisajului din gradina familiei Popa sau frumusetea straielor locuitorilor Fundaturei?!
Iar pentru pentru ca betia simturilor sa fie deplina, gazdele si-au  rasfatat invitatii cu bucate alese, specifice zonei.
Parca nu-ti venea sa mai pleci dintre acesti oameni ce sunt atat fizic cat si spiritual mai aproape de cer.
  Avem o tara atat de bogata spritual... Munti de o frumusete rar intalnita si locuitori pe masura...

P.S. Multumim, organizatorilor pentru ospitalitate dar si pentru lupta pe care o duc pentru pastrarea traditiilor ce in alte zone au fost de mult timp uitate dar si Silviei Vrinceanu ce ne-a facut partasi la un eveniment prea rar intalnit in zilele nostre!
  

O seara de neuitat - Simfonic Tango

  Cand viorile au inceput sa cante, m-am gandit ca asa trebuie sa arate Edenului transpus in sunete...
Era primul concert simfonic la care asistam, mai exact primul concert de Tango Simfonic.
  Este vorba despre concertul Tango Simfonic al Orchestrei de Cameră UNIREA, ce a avut loc luni, 14 martie  la Ateneul Popular “Mr Gh.Pastia”. Invitaţi ai orchestrei au fost Analia Selis, o apreciată artistă argentiniană care a cucerit publicul din România în ultimul deceniu cu vocea-i încărcată cu multă emoţie şi seducţie caracteristică tangoului si Mariano Castro, pianist şi orchestrator argentinian, interpret al genurilor tango, jazz, rock, folclor şi muzică clasică, membru al reunumitei trupe de tango ,,Narcotango" Artistul a realizat şi orchestraţia lucrărilor acestui concert dar şi execuţia partiturii de pian.

Concertul a fost dirijat de maestrul SABIN PĂUTZA , o legendă vie a compoziţiei, a pedagogiei muzicale şi a artei dirijoratului, o personalitate apreciată în ţară, în SUA unde a activat douăzeci de ani ca dirijor şi director al Orchestrei Plainfield Symphony din New Jersey.
În program, au fost incluse 16 lucrări aranjate orchestral de către celebrul pianist, Mariano Castro, lucrări ale unor compozitori celebri precum Astor Piazzola, Carlos Gardel, Angel Villoldo, E.S. Discepolo, F. Canaro, Nell Martin, Sabin Păutza, Ion Vasilescu ș.a.

 O adevarata cascada de sunete ce-ti imbata simturile.
Timp de aproape doua ore am trait fiecare nota... Parca nimic nu mai exista... Doar acele sunete scoase de instrumente, ce ne strabateau trupurile si sufletele.
O experienta unica ce o recomand oricarei persoane.
PS. Multumesc, Silviei Vrinceanu, initiatiatoarea proiectului ,,Focsaniul meloman"!

La multi ani! Va doresc un an plin de speranta!

  Mai avem cateva ore si vom trece granita intr-un Nou An. In aceste clipe ne gandim la ce a insemnat anul 2015 pentru fiecare dintre noi si privim cu speranta spre viitor.
  Pentru mine 2015 a fost un an cu trairi foarte intense. Cu bucurii, realizari dar si dezamagiri! Vise implinite si sperante spulberate! Un an in care n-a avut timp sa ma plictisesc! Am ras, am plans, m-am bucurat si am avut clipe de disperare.
Am continuat proiecte mai vechi:
http://iuli-ana.blogspot.ro/
http://www.dizabil.eu/
Grupul pacientilor cu poliatrita
si am inceput un alt mic proiect:  Rastoaca.
Am continuat si frumoasa colaborare cu Ziarul de Vrancea.
Nu stiu daca in acest an m-am mai maturizat dar parca am mai pierdut putin din entuziasmul copilului de altadata. Sunt aceeasi si totusi putin alta!
Cam atat despre mine...
  Pe plan national in acest an s-au produs schimbari pe ici pe colo dar nimic in punctele esentiale.
S-a schimbat Presedintele, mai nou si guvernul dar pe mai departe politicienii isi apara cu indarjire privilegiile. Ei sunt mai presus de lege!
Tot ce ne ramane in aceste clipe e sa speram ca in 2016  ni se vor intampla doar lucruri bune!
  La multi ani! Va doresc ca in anul ce vine sa vi se implineasca cat mai multe vise!

Craciun fericit!

Va doresc sa aveti un Craciun binecuvantat!

O portocala cu aroma de sarbatoare

  Orasele sunt impodobite cu mii de beculete colorate, cei mai multi oameni si-au impodobit deja bradutii si casele cu ghirlande colorate dar eu inca nu reuseam sa simt gustul sarbatorilor... Pana astazi...
  Mi-am desfacut o portoocala si in timp ce savuram cate o feliuta, am inceput sa ma gandesc la sarbatorile copilariei mele...La vremurile in care pentru cateva portocale stateai la coada ore intregi cu picioarele inghetate in zapada... La vremurile cand mergeam alaturi de varul meu sau de o vecina din casa in casa cu netalasul sau plugusorul si la bucuria pe care o simteam pentru fiecare banut primit.
Fiind singurul copil al parintilor meu nu m-am confruntat cu prea multe lipsuri dar nimic nu egala satisfactia pe care o simteam cand la sfarsitul sarbatorilor de iarna numaram banutii strangi in pusculita. Nu erau foarte multi dar erau rodul ,,muncii'' mele.
Pe atunci nu aveam calculatoare, tablete sau telefoane mobile iar ciocolata, bananele sau portocalele erau raritati si totusi eram atat de fericiti! Mai ales in peroada sarbatorilor.
  Mi-e dor de sarbatorile de altadata! 
  Desi acum avem mult mai multe, din punct de vedere material, suntem insa mai saraci sufleteste...
  Pentru o clipa, o portocala mi-a adus un crampei din fericirea de altadata. Poate de aceea in aceasta perioada prefer portocalele, oricarui alt fruct.
  Asa ca, oficial, si la mine a ajuns magia sarbatorilor!

La multi ani, Romania!

  Astazi romanii din tara dar si cei din afara granitelor sarbatoresc implinirea a 97 de ani de la infaptuirea Marii Uniri! Toti am privit astazi (live sau la tv), in marile orase, parada Fortelor Armate Romane. Motiv de mandrie pentru romani...
Si cu toate acestea, astazi ma simt mai degraba trista decat mandra...
  Sunt trista pentru ca 60 de tineri au murit iar unii din cei ce trebuiau sa previna aceasta tragedie, astazi defileaza cu mandrie...
Sunt trista pentru ca peste 50% din copiii acestei tari traiesc in saracie (conform EUROSTAT)...
Sunt trista pentru ca majoritatea persoanelor cu handicap desi au drepturi pe hartie, nu pot avea o viata normala din cauza lipsei accesibilizarii cladirilor si a mijloacelor de transport in comun, a lipsei locurilor de munca si lista neajunsurilor poate continua.
Sunt mahnita pentru copiii olimpici ai acestei tari care pleaca sa-si continue studiile si pentru a lucra in strainatate, aici in tara ce le-a format primii pasi neavand loc de cei ce-si cumpara diplomele si titlurile aferente pe bani.
Sunt trista pentru ca in tara mea, romanii de rand sunt inca umiliti pe holurile spitalelor si a altor institutii publice.
Sunt trista pentru ca prea multe femei sunt agresate de cei ce au jurat in fata lui Dumnezeu ca le vor iubi si ocroti intreaga viata. 
De asemenea, sunt trista pentru ca smecheria, lipsa bunului simt si a respectului sunt la loc de cinste.
Sunt mahnita din cauza coruptiei ce si-a intins precum o caracatita tentaculele la toate nivelele institutionale sugrumand orice speranta de mai bine din sufletul romanilor.
  Pe langa toate acestea...sunt totusi mandra ca romanii incep sa fie mai putin toleranti cu aceste metehne ce pangaresc trupul si sufletul bietei noastre Romanii.
  La multi ani, Romania! Iarta-ne ca am permis ca toate acestea sa ti se intample!
La multi ani, romani!

Sa ne reamintim de Nichita Stanescu...

  Stiati ca astazi Nichita Stanescu ar fi implinit 82 de ani? Asa ca am decis sa postez una dintre frumoasele lui poezii de dragoste:
Lună în câmp

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi măna stângă catre ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

---

La multi ani! Adio 2014, Bun venit 2015!

  S-a mai sfarsit un an...Peste cateva ore ii vom spune ,,adio'' si ii vom ura ,,bun venit'' unui Nou An cu sufletele pline de speranta si bucurie.
  Intotdeauna la cumpana dintre ani, facem bilantul anului care se incheie si nadajduim ca vom avea un an mai bun.
  2014 a fost pentru mine un an cu realizari dar si cu neimpliniri, cu bucurii dar si cu dezamagiri, un an in care am renuntat la unele vise si m-am indreptat spre altele, un an in care am continuat sa ma descopar pe mine dar si pe cei din jurul meu, un an in care se poate spune ca am castigat dar am si pierdut.
Cand ma gandesc la 2015 primul gand care imi vine in minte este legat de sanatatea mea dar si a celor dragi mie. Viata m-a invatat ca sanatatea e cel mai important dar. Apoi ce poate urma daca nu, iubirea. Daca le am pe cele doua, ce mi-as mai putea dori?! Poate un loc de munca?! Nu poate, cu siguranta! Si forta sa duc mai departe proiectele pe care le-am inceput!
Cam la toate acestea ma gandesc acum la sfarsit de an...
Si cum nu-mi pot dori lucruri bune doar pentru mine, va doresc si voua ca anul 2015 sa va aduca multa sanatate si putere sa impliniti tot ce ce v-ati propus! Multumesc acelora dintre voi ce mi-ati fost alaturi in 2014 si sper ca imi veti fi si in 2015!
La multi ani! Primiti toate gandurile mele bune!

Primiti colindul?

   Netalas, netalas, netalas!
   In fiecare an pe 23 decembrie copilasii din localitatea mea incep sa umble din casa in casa pentru a colinda. Sau ar fi trebuit sa umble...S-au schimbat insa vremurile dar si vremea...Astazi au venit doar cativa copilasi care au strigat ,,Netalas, netalas, netalas!''
Se pare ca incet, incet datinile nu mai sunt atat de importante.
  Pe vremea cand eu eram copil (ooaa, ce batrana ma simt!) umblam alaturi de varul meu sau de cateva fetite din vecini din poarta in poarta pentru a colinda. Inotam prin zapada pentru a primi cateva nuci la Netalas sau cativa banuti la Plugusor. Cu ,,Buna dimineata'' si cu Sorcova nu prea reuseam sa ajung, nereusind sa ma trezesc devreme in vacante. Asteptam cu atata nerabdare aceasta perioada a anului! Sarbatorile n-ar fi avut farmec pentru noi daca nu reuseam sa colindam.
  Imi amintesc si acum cu nostalgie cum intr-un an la o casa ni s-a dat, mie si varului meu, doar o moneda de 15 bani iar el, mai mic fiind, era foarte nedumerit caci nu stia cum vom imparti acea moneda. Orice banut, oricat de mic era important. Era obtinut de noi.
  Insa nimic nu mai e ce a fost...Nici obiceiurile dar nici zapada de altadata...  Mi-e dor de acele vremuri!
  Si totusi primiti colindul?

 

Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati

 Scrisoare adresata societatii romanesti
  Fac parte din tine si totusi sunt acea particica mai putin vizibila...
  M-am nascut, am crescut si am invatat sa-mi fauresc vise in tine.Totul mi se parea posibil...candva.
  Credeam ca prin munca oricine poate realiza ceea ce-si doreste pana intr-o zi cand viata mea s-a schimbat... si am fost nevoita sa vad si o alta fata a ta. Am inceput sa percep acea parte din tine mai putin vizibila din care faceam si eu parte acum.
Pana in acel moment invatasem ca toti oamenii sunt egali, ca au sanse egale si totusi intr-o zi am aflat ca lucrurile nu stau deloc asa.
Am descoperit ca sunt oameni care nu pot iesi din casa pentru ca le-ar fi prea greu, daca nu imposibil sa mearga pe multele noaste drumuri neasfaltate si pline de gropi, am descoperit ca aceeasi oameni nu pot circula cu mijloacele de transport in comun pentru ca nu sunt adaptate neputintelor lor, ca acelorasi persoane le este de cele mai multe ori refuzat dreptul de a invata sau de a munci.Ce sa mai spun de dorinta de a-si petrece putin timp intr-un muzeu, teatru etc
Unde este oare egalitatea de drepturi si de sanse garantata prin Constitutie?
Ce s-a intamplat cu dreptul la demnitate al acestor oameni ce sunt mult prea rar vazuti pe strada sau in alte locuri publice?
Oare nu au toti oamenii dreptul de a visa si de a-si implini visele?

La multi ani, tuturor persoanelor cu dizabilitati, de ziua lor!

La multi ani, Romania!

  Astazi implinesti 96 de ani! Ai avut o nastere zbuciumata, atat de mult dorita si o viata pe masura...
Ai fost inca de la nastere atat de frumoasa ...si inca mai esti.
Multi si-au dorit sa rupa din tine, lasandu-ti rani adanci  in suflet si pe trup dar tu ai avut puterea sa renasti iar si iar...
Nici chiar fii tai nu s-au purtat intotdeuna frumos cu tine. Si-au dorit propria imbogatire si nu le-a mai pasat de tine. Au uitat ca sunt trup din trupul tau. Dar tu i-ai iubit mereu pe toti deopotriva.
  Coamele-ti verzi si-au pierdut bogatia, trupu-ti e brazdat de rani adanci, puhoiu-ti de lacrimi iese mult prea des din matca, chipu-ti e impanzit de intruchipari hidoase iar fii-ti nu mai lupta pentru a ta glorie ca inaintasii lor si totusi ti-ai pastrat intotdeauna gratia si demnitatea.
  Acum la ceas aniversar iti cerem iertare pentru suferinta pe care ti-am produs-o, pentru lacrimile pe care le-ai varsat si pentru ridurile ce-ti brazdeaza obrazul.
   La multi ani, Romania! La multi ani, romani!

La multi ani!

La multi ani, celor ce poarta numele Sfintilor Imparati Constantin si Elena! Primiti toate gandurile bune!

La multi ani!

La multi ani, celor ce poarta numele Sfantului Mucenic Gheorghe! Doar zile insorite sa aveti in viata!

Trei ani

   Am trecut trei ani...Trei ani de cand am inceput sa scriu pe acest blog...Eram revoltata de felul in care sunt percepute si tratate persoanele cu dizabilitati in societatea noastra si entuziasmata de ceea ce faceam...In naivitatea mea, credeam ca daca voi scrie aici despre problemele cu care se confrunta aceste persoane (si eu), voi avea o infima contributie la schimbarea acestei stari de fapt dar din pacate, prea multe nu s-au schimbat in ultimii ani.
    Nici in 2014, persoanele cu dizabilitati locomotorii nu pot circula cu mijloacele de transport in comun...Nici in 2014 nu sunt mai multe persoane cu handicap care au acces la invatamantul superior, care si-au gasit job-uri, care se deplaseaza cu usurinta pe strada, care merg la teatru sau viziteaza muzee etc Desi numarul rampelor de acces a crescut, multe dintre ele nu sunt functionale...Nici acum acei copii ce au dizabilitati nu sunt integrati cu usurinta in scolile de masa. Problemele cu care se confrunta aceste persoanele sunt aceleasi dintotdeauna...
    Zilele trecute o persoana care a trait in ultimii 15 ani in afara tarii imi confirma ca de cate ori se intoarce totul pare la fel. Persoanele cu dizabilitati sunt in continuare la periferia societatii.
     Singura schimbare benefica in ultimii ani a fost legea 37/2013. Implementata cu dificultate si cu multe reticente, starnind indignarea celor ce au lucrat, ea aduce suplimentarea veniturilor celor cu handicap. Singurul punct slab al acestei legi e ca cei cu dizabilitati intelectuale se confrunta cu prea multe piedici pentru a beneficia de ea. Multi dintre acestia nu pot scrie, nu au discernamant si prin urmare nu pot incheia un contract de asigurare sociala, necesar pentru a beneficia de aceasta pensie de invaliditate. Se pare ca nimeni nu s-a gandit si la ei...
     In ultimul timp, tot mai multe persoane cu dizabilitati sau apartinatori ai acestora isi exprima revolta (ca si mine de altfel) creand tot mai multe pagini pe net, in special pe facebook, ce sustin drepturile acestor persoane dar din nefericire, daca acestea nu sunt sustinute si de actiuni in viata reala, am ajuns sa cred ca nu vor aduce prea multe beneficii.
  Voi incheia dorindu-va o viata mai buna si succes in tot ceea ce faceti!
 

Hristos a inviat!

Sarbatori Fericite si mult soare in viata voastra va doresc!

O primavara frumoasa!

Va doresc o primavara frumoasa cu mult soare, multa sanatate si nenumarate bucurii!