Odobesti, orasul cu cei mai multi caini?

  In  ultimele saptamani intreaga presa a scris despre un tanar din orasul Odobesti care a fost amendat nu o data ci chiar de doua ori de politie pentru ca si-a permis sa-si critice primarul pe facebook (vezi aici ).
Nu am reusit sa aflu care a fost exact textul postarii ce i-a adus cele doua amenzi dar am gandit atunci cand am citit stirea si gandesc cu atat mai mult acum ca primarul unei localitati are lucruri mai importante de facut decat sa se arate deranjat de criticele unui concitadin. In plus, atunci cand vrei sa fii ales intr-o functie publica, nu te poti astepta sa te laude toata lumea.
  Ieri am fost pentru a treia oara in ultimul an la Odobesti (vezi aici ) si tot pentru a treia oara n-am putut sa nu observ cat de multi caini traiesc pe stazile acestui orasel. Iubesc cateii iar cei pe i-am vazut intr-o parcare din zona centrala pareau foarte bine hraniti si unii chiar simpatici dar am vazut si cum latra trecatorii ce nu locuiesc in zona. In aceste conditii nu pot sa nu ma intreb oare domnul Primar n-ar trebui sa-si consume energia cautand fonduri pentru construirea unui adapost pentru acesti caini in loc sa si-o risipeasca pentru a pedepsi o persoana ce-l critica? Sau poate ca asteapta ca mai intai cineva sa fie muscat si mai apoi sa gaseasca o solutie...
Stiu ca acesti caini sunt iubiti de locatarii din zona in care ei traiesc dar ma gandesc ca locul lor nu e pe strada avand in vedere ca ei nu au un adapost in care sa stea atunci cand ploua sau ninge. In plus, unul dintre caini parea a fi fost victima unui sadic ce i-a taiat limba.
  Imi place acest mic orasel situat intre vii, imi plac cele doua parculete ale orasului dar n-am vazut in nici un alt oras atatia caini ca in Odobesti.
 

Slanic Moldova, dragoste la a patra vedere

   Prima intalnire cu statiunea Slanic Moldova am avut-o in clasa a ll-a intr-o excursie organizata de scoala, excursie in care am si fost facuti pionieri la Mausoleul de la Marasesti, dar nu-mi amintesc mai nimic din aceasta prima intanire, la fel cum nu-mi amintesc mare lucru nici de la a doua intalnire ce a avut loc tot in cadrul unei excursii scolare organizata prin clasa a Vl-a. A treia oara am fost la Slanic alaturi de parintii mei, tot in copilarie dar nu pot spune ca macar atunci m-a impresionat in mod deosebit... dar a patra intalnire a fost impresionanta.
Dupa atat de multi ani ma asteptam sa descopar o statiune imbatranita fara vreo atractie deosebita dar spre fericirea mea de cum m-am apropiat de muntele Nemira mi-am dat seama ca m-am inselat.
  Pentru cei ce nu stiu, statiunea Slanic Moldova, supranumita Perla Moldovei, este amplasata pe versantul estic al Carpatilor Orientali, intr-o depresiune strabatuta de raul Slanic (un afluent al Trotușului). Orașul se află în partea de sud-vest a județului Bacau, la limita cu județul Covasna, la poalele Munților Nemira din Carpații Orientali, la o altitudine de circa 530 m, într-o vale înconjurată de păduri de fagi și brazi.
 Odata ajunsa in centrul statiunii am descoperit un parc cum rar intalnesti in Romania. Se vedea ca s-a acordat o atentie deosebita fiecarui detaliu din acest parc. Nimic lasat la voia intamplarii. Oriunde iti intorceai privirea iti era rasfatata de un artificiu ornamental. Si foarte multa curatenie.

   Si daca tot am ajuns aici, nu puteam sa nu vizitez si zona izvoarelor. Una dintre principalele atractii pentru care este renumita statiunea Slanic Moldova o reprezinta chiar izvoarele ce constituie calea naturala de tratament pentru numeroase afectiuni, printre care cele digestive, ale glandelor anexe, ale aparatului respirator, ale bolilor de nutritie si metabolism.

Asa ca m-am asezat pe o banca situata in apropierea unuia dintre izvoarele cu proprietati terapeutice, poate cu speranta nemarturisita ca-mi va vindeca si mie sufletul, in privinta trupului deja nu-mi mai faceam sperante. In spatele meu, raul Slanic alerga la vale. Susurul lui parca era un continuu murmur, o exprimare a uimirii in fata multimii problemelor pe care le pot avea oamenii. In jur totul era atat de frumos si coplesitor. Oamenii treceau valuri, valuri...Mergeau ca intr-un pelerinaj spre izvoarele vindecatoare. Ma cutremuram cand ma gandeam cate sperante inmagazinau aceste izvoare dar ele curgeau impasibile dand fiecarui om ce vinea la ele, intinzand sticla sau paharul ca o tainica rugaciune, stropul de viata din insusi viata lor.
Oamenii se duceau si se intorceau continuindu-si pelerinajul spre alte izvoare ale vietii... Eu si alti oameni am plecat dar sunt sigura ca multi altii au venit pentru a continua acest ritual... Oamenii vin si pleaca dar muntii si izvoarele cu frumusetea lor tamaduitoare raman.
  Daca in zona centrala a statiunii se vede interventia pregnanta a mainii omului, in zona izoarelor aceasta interventie este mai putin vizibila si cu toate acestea nu ramai mai putin impresionat. Maretia naturii este coplesitoare... Sufletul iti este invadat de pace si armonie.
  Peisajele descoperite in aceasta statiune m-au cucerit pe viata.

Manastirea Vladimiresti, coltul de rai din Sudul Moldovei

  Trecusera peste 25 de ani de cand nu mai vizitasem aceasta frumoasa manastire, situata la doar 50 de km de Focsani...
  Daca ultima data o vizitasem alaturi de parintii mei si de bunica din partea tatalui, acum dupa atat de multi ani am hotarat s-o revad alaturi de sotul meu si de mama. Acelasi drum, oameni noi si vechi in viata mea, probleme si nazuinte mai noi sau mai vechi... Astfel am redescoperit-o intr-o frumoasa zi de vara, izolata in mijlocul unui lan cu cereale, parca mai mare si mai frumoasa decat mi-o aminteam. O oaza in mijocul acestei lumi zbuciumate... Un loc in care sufletul isi regaseste seninatatea... Si atat de multe flori... Gingasia te inconjoara si iti patrunde in suflet.

  De pe site-ul crestinortodox.ro am aflat urmatoarele: ,,Situata la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, intre Galati si Tecuci, Manastirea Vladimiresti este un loc de pelerinaj si hrana sufleteasca pentru cei ce-i cunosc istoricul sau il afla cand ajung aici ca vizitatori. Manastire de maici cu sobor numeros (aproape 200), in prezent se situeaza pe locul trei in tara ca numar de personal dupa manastirile Agapia si Varatec, dar pe primul loc intre manastirile cu vietuire de obste. Biserica mare - construita pe locul primei aparitii Dumnezeiesti, in forma de cruce conform traditiei ortodoxe, are hramul Adormirea Maicii Domnului. La est de Biserica mare este situat Paraclisul (Biserica mica), iar la sud Micul Altar de vara. Poarta de la intrarea pe domeniul manastirii este tipic maramureseana si a fost lucrata in 1992. De aici porneste drumul spre livada, vie si iaz. Intrarea in incinta se face pe o alee strajuita de tei, trecand pe sub clopotnita. De o parte si de alta se afla staretia si caminul preotesc.
Muzeul detine 106 icoane vechi din secolele XVIII-XIX. Aici se pastreaza crucea de lemn sau “crucea din porumb” cu care s-a insemnat locul Sfantului Altar la aratarea semnului dumnezeiesc. Se mai afla o icoana cu Maica Domnului lasata maicii starete de mama sa pe patul de moarte. In staretia manastirii se pastreaza opt potire de argint masiv din cele 12 gasite in fata sfintei proscomidii in biserica mare (ascunse de o persoana necunoscuta, la inchiderea manastirii). Tot aici se gasesc icoane de valoare.
 Manastirea Vladimiresti detine ateliere de pictura, sculptura de rame si mobilier bisericesc, de inramat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale si covoare. Gospodaria are 80 de hectare de pamant arabil, zestrea maicilor, vie, livada, pasari, animale, o brutarie proprie, o bolnita si o mica padure de salcami.  
  Constructia Manastirii Vladimiresti a inceput in anul 1938 in urma vedeniilor avute de sora Lica - Vasilica Barbu Gurau, care mai apoi a devenit maica Veronica, stareta si stavrofora acestei manastiri.
Intr-un lan de porumb ce apartinea familiei (mamei si unchiului Ionica Barbu din comuna Tudor Vladimirescu), ea a vazut o lumina coborand din cer. Mantuitorul prezent in acea lumina, insemnand locul cu o flacara ce a cazut pe pamant, i-a spus sa construiasca o manastire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pe locul primei vedenii dumnezeiesti a fost asezata o cruce de lemn (aflata astazi in muzeu).''

  Si pleci de aici incercand sa pastrezi cat mai mult in suflet starea pe care ai dobandit-o ca pe un scump odor.

P.S. Pacat ca multi din cei ce ii trec pragul nu reusesc sa lase la poarta zbuciumul acestei lumi, aducandu-l odata cu ei... Vin doar in vizita, nereusind sa simta bogatia spirituala a acestui loc, dincolo de frumusetea materiala.

O seara de neuitat - Simfonic Tango

  Cand viorile au inceput sa cante, m-am gandit ca asa trebuie sa arate Edenului transpus in sunete...
Era primul concert simfonic la care asistam, mai exact primul concert de Tango Simfonic.
  Este vorba despre concertul Tango Simfonic al Orchestrei de Cameră UNIREA, ce a avut loc luni, 14 martie  la Ateneul Popular “Mr Gh.Pastia”. Invitaţi ai orchestrei au fost Analia Selis, o apreciată artistă argentiniană care a cucerit publicul din România în ultimul deceniu cu vocea-i încărcată cu multă emoţie şi seducţie caracteristică tangoului si Mariano Castro, pianist şi orchestrator argentinian, interpret al genurilor tango, jazz, rock, folclor şi muzică clasică, membru al reunumitei trupe de tango ,,Narcotango" Artistul a realizat şi orchestraţia lucrărilor acestui concert dar şi execuţia partiturii de pian.

Concertul a fost dirijat de maestrul SABIN PĂUTZA , o legendă vie a compoziţiei, a pedagogiei muzicale şi a artei dirijoratului, o personalitate apreciată în ţară, în SUA unde a activat douăzeci de ani ca dirijor şi director al Orchestrei Plainfield Symphony din New Jersey.
În program, au fost incluse 16 lucrări aranjate orchestral de către celebrul pianist, Mariano Castro, lucrări ale unor compozitori celebri precum Astor Piazzola, Carlos Gardel, Angel Villoldo, E.S. Discepolo, F. Canaro, Nell Martin, Sabin Păutza, Ion Vasilescu ș.a.

 O adevarata cascada de sunete ce-ti imbata simturile.
Timp de aproape doua ore am trait fiecare nota... Parca nimic nu mai exista... Doar acele sunete scoase de instrumente, ce ne strabateau trupurile si sufletele.
O experienta unica ce o recomand oricarei persoane.
PS. Multumesc, Silviei Vrinceanu, initiatiatoarea proiectului ,,Focsaniul meloman"!

Turul Marilor Tunuri sau Focsaniul vazut altfel

   De cate ori nu m-au purtat pasii prin Focsani...De cate ori nu am vazut acest oras in goana rezolvarii diferitelor probleme cotidiene prin fereastra masinii, induiosata de amintirile din vremea copilariei si adolescentei sau revoltata de toate cicatricile de pe corpul acestui oras... Focsaniul face parte din viata mea, asa cum face parte din viata tuturor vrancenilor.
   Sambata, intr-o zi ploioasa de sfarsit de februarie am vazut pentru prima data Focsaniul altfel, dezbracat de nostalgia amintirilor, de entuziasmul sau indignarea prezentului.
Am privit o radiografie a acestui oras, vazand toate bolile ce i-au ciopartit trupul, boli cauzate tocmai de oamenii ce ar fi trebuit sa-i poarte de grija.
   De cate ori nu m-au purtat pasii prin Piata Unirii, simbol al orasului de pe Milcov, in copilarie dar si acum dupa ultima renovare cand Gradina Publica a fost ciuntita in locul copacilor aparand cladiri ce nu-si aveau locul acolo dar niciodata nu m-am gandit cine si ce se aflase in spatele acestor schimbari pana sambata cand am aflat cum s-a derulat sub ochii nostri o afacere de peste 8 milioane de euro care a blocat 4 ani de zile centrul orasului. Era perioada guvernării PSD/PDL a lui Emil Boc, Elena Udrea fiind ministru al dezvoltării regionale si turismului, cea care a girat proiectul de recalificare urbană a centrului nostru istoric. În locul marmurei de Ruschiţa şi Moneasa şi al calcarului de Babadag au fost importate plăci-compozit din China mult mai subțiri decât prevedea proiectul inițial. La afacere au închis ochii alesi din toate partidele, rezultatul fiind că, an de an, primăria alocă sute de mii de lei pentru înlocuirea plăcilor ieftine și fragile care se sparg. 

  De cate ori nu-mi insotisem sotul in ultimii ani pana in gara atunci cand se intorcea pe meleagurile sale natale... Coplesita de tristetea despartirii nu ma intrebasem niciodata de ce a fost daramata oare gara veche si  inlocuita cu o cladire fara nici un stil arhitectonic in care ploua ca si afara, dupa cum imi povestea sotul. Sambata insa am aflat ce i s-a intamplat gării istorice din Focsani, detonată în 2001 într-o afacere pentru care CFR-ul este încă implicat în procese cu omul de afaceri penal Dumitru Bucsaru. “Gara veche a fost inaugurată în 1881 de către Regele Carol, iar eurogara a fost inaugurată de doi infractori, Mitrea și Năstase. Așa am ratat șansa de a avea o gară de poveste“, am aflat de la Ștefan Borcea, jurnalist la  Adevarul.

  De asemenea, tot ieri am descoperit si alte cicatrici provocate de mai marii judetului si de acolitii lor, asa-numitii mari oameni de afaceri ai judetului.

  Parcul industrial al orasului in care au lucrat parintii, rudele si vecinii pentru a asigura traiul zilnic familiilor lor a fost distrus si vandut pe nimic deoarece anumiti oameni au considerat ca propria bunastare e mai importanta decat prosperitatea orasului si a locuitorilor acestui judet.
 Astfel am descoperit ca fosta fabrică de mobilă MOPAF a devenit o groapa de gunoi.
”Noi nu ne vindem țara” dar o distrugem noi. Așa s-a întâmplat cu MOPAF, o societate privatizată cu Asociația Salariaților (PAS), o metodă păguboasă în majoritatea cazurilor în întreaga țară. Privatizarea a fost supravegheată de Margareta Costea, soacra lui Mircea Geoană, care ocupa o funcție importantă în structurile guvernamentale din acea perioadă. Evoluția firmei după 1990 a fost, practic, o involuție până la dispariție. În perioada 2006-2007, firma a ajuns în mâinile unuia dintre ”minunații” oameni de afaceri ai lui Oprișan, Vasile Roșca, socrul unui deputat UNPR, Laurențiu Țigăeru Roșca, băgat la înaintare în multe afaceri de pe plaurile mioritice. Apoi, MOPAF a ajuns în portofoliul unor dezvoltatori imobiliari care i-au pus lacăt și cruce pe data de 1 noiembrie 2008“, am aflat de la jurnalistul Catalin Stancu (Vrancea 24).
  Fosta autogara a Focsaniului a avut si ea aceeasi soarta. A fost distrusa si inlocuita cu un supermaket ca multe altele din oras sau din tara.
Clădirea futuristă a Autogării, un fel de Romexpo al Focșaniului, după cum a catalogat-o publicistul Valentin Muscă, ar fi putut fi salvată de la pieire în contextul în care Piata Victoriei, construită după modelul celebrei Place de l ‘Etoile din Paris, a fost propusă spre clasare si protejare ca monument istoric prin noul Plan Urbanistic al municipiului. Despre cum a fost distrusa aceasta am aflat de la un fost angajat al acesteia, Victor Bogoi, înselat de acționarii majoritari, oameni bine pusi la vârful PNL Vrancea. “Ei au luat tot, noi nici negrul de sub unghie”, s-a plans acesta.

   Vechea Prefectura a judetului Putna, de asemenea o bijuterie arhitectonica se afla in renovare inca de cand eu eram in liceu. Au trecut multi ani de atunci iar aceasta cladire este tot in renovare...
De sase ani se pare ca nu s-a mai lucrat la aceasta clădire monument cu acoperisul colorat ca o salamandră, proiectată după modelul mănăstirilor din nordul Moldovei. Pe zi ce trece clădirea se deteriorează.
Jurnalistul Ștefan Borcea a dezvăluit că imobilul, vechi de 103 ani, a beneficiat de două consolidări costisitoare după 1990.

   Statiunea de Dezvoltare Pomicola a fost si ea strivita de tavalucul dorintei de imbogatire a politrucilor vranceni si a acolitilor lor ca si Gradina Publica, Autogara, Parcul Industrial si Eurogara.
 “Pomicola a însemnat planificarea “legală” a operațiunii de însușire pe nimic a averii statului. Afacere curat PSD-PNL cu complicitate PDL... Ca de obicei malversațiunile locale au fost binecuvântate prin hotărâri judecătorești definitive… Iar cu cazul Bobocea, personaj eliberat după ce s-a stabilit că a obținut 130 de hectare puțin mai încolo, la Crâng, cu acte false, justiția mioritică a arătat că încă suntem la începutul anilor 90…”, a sintetizat Dan Nichita, publicist si blogger VranceaAltfel.ro

  De acest tavaluc nu a scapat nici Complexul Turistic Caprioara ce a fost ajutat sa devina o ruina iar doritorii de imbogatire se lupta sa rupa o halca mare din trupul acestei oaze verzi, Crangul Petresti. De asemenea, Consiliul Judetean este pe cale sa piarda o finatare de milioane de euro pe care vom fi nevoiti sa-i platin din buzunarul nostru pentru ca lucrarile de reamenajare nu vor fi terminate pana in luna iunie.

   Am trecut de atatea ori prin aceste locuri si totusi, preocupata de propriile ganduri si probleme nu am reusit sa aud suspinul acestui oras in care n-am nascut. Nu am fost capabila sa-i vad lacrimile provocate de aceste mutilari.
  Ieri insa am reusit sa-i simt pulsul pentru prima data si sa-i vad suferinta datorita unui om minunat, interesat de binele acestui oras, Silvia Vranceanu, coordonator regional al portalului de bună guvernare RomaniaCurata.ro ce a organizat Turul Marilor Tunuri din Focsani, la care am avut onoarea sa particip.
Patru jurnalisti, Ștefan Borcea, Cătălin Stancu, Silvia Vrînceanu și Valentin Muscă, un avocat cu cu un mandat de deputat PNȚCD la activ, pe nume Dan Nichita, autorul unui blog local de atitudine civică, dar si un fost sofer de autobază, Victor Bogoi, au fost ghizii acestei excursii civico-turistice, ajutandu-ne sa patrundem dincolo de aparente.

  Cand pasii va poarta prin Focsani, oricat de grabiti sau ocupati ati fi, opriti-va pentru o clipa si observati-l!
Observati ce se intampla in jurul vostru si luati atitudine! Nu lasati acest oras sau alte orase ale tarii noastre la cheremul doritorilor de imbogatire rapida ai vremii!
  P.S. Multumesc sotului si vecinului meu fara de sprijinul carora nu as fi putut lua parte la acest tur, stiut fiind ca pentru firmele ce poseda mijloace de transport in comun persoanele cu dizabilitati locomotorii nu exista, nefiind astfel obligate sa le adapteze si nevoilor acestora.




 

CFR-ul zilelor noastre...

  Imi amintesc ca in trecut am vazut un documentar despre Caile Ferate Romane in care se spunea ca la inceputuri, numele CFR-ului se confunda cu punctualitatea. Iti puteai fixa ceasul dupa mersul trenurilor.
Ce pacat ca nimic din toate astea nu se poate spune despre CFR-ul zilelor noastre!
  De peste trei ani, sotul meu strabate de cateva ori pe an tara, de la Focsani la Satu Mare, de cele mai multe ori facand acest lucru cu trenul.
In trecut fiecare calatorie cu trenul dura cam 19 ore dintre care cam doua ore le pierdea in Bucuresti, unde era nevoit sa schimbe trenurile. Drum lung, trenuri vechi, neincalzite, cel putin cele ce merg spre Ardeal...dar ce sa facem suntem in Romania. Nu ne putem compara cu alte tari...
Dar parca n-ar fi fost totul foarte dificil, CFR s-a apucat in aceasta toamna de schimbat rute, ore de plecare, sosire etc. Astfel ultima calatorie a sotului meu a durat 24 de ore dintre care trei ore petrecute in Gara de Nord din Bucuresti si o ora intarziere.
Nu-mi venea sa cred cum poate un tren ce merge de la Bucuresti la Satu Mare intarzia o ora?! Nu era canicula ca sa aiba restrictii de viteza din cauza incalzirii sinelor si nici nu a nins pentru ca sinele sa fie acoperite cu zapada...Controlorul n-a stiut sa le explice de ce au o intarziere atat de mare.
Si ca tabloul sa fie complet, trenul cu care se intorcea de obicei pana in Bucuresti a fost scos, astfel a fost nevoit sa aleaga alta ruta ce includea doua schimbari deci trei trenuri. Multe ore petrecute prin gari obscure, neincalzite pe timp de noapte, trenuri cu mari intarzieri din cauza carora nu pierzi doar timp ci si alte trenuri de legatura, birouri de informatii ce nu dau nici o informatie telefonica seara desi pe site-ul CFR-ului scrie ca ofera informatii la telefon permanent. Aceasta este imaginea CFR-ului zilelor noastre.
Oare calatorii din Romania  nu merita mai mult?
Se mai mira cineva ca aceasta companie nu este profitabila?
Preturi mari, conditii de calatorie jalnice, lipsa legaturilor, intarzieri mari, rute ocolitoare, aceste trasaturi definesc CFR-ul astazi.
S-au dus vremurile de alta data...
E bine totusi sa stim ca:
CFR, ca instituţie, a fost fondată în 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în 1854.

După ce la 15 septembrie 1830 se dădea în funcţiune, între Liverpool şi Manchester, prima cale ferată din lume, pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe 20 august 1854 şi făcea legătura între Oraviţa (în Banat) şi Baziaş, un port la Dunăre. Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită iniţial doar pentru transportul cărbunelui.