Salina Targu Ocna

   La intoarcerea din Slanic Moldova, trecand prin orasul Targu Ocna, ne-am zis ca nu putem pleca spre casa fara sa ne oprim sa vizitam salina de aici. In 2013 vizitasem Salina Ocnele Mari si ne placuse foarte mult asa ca eram increzatori ca ne va placea si salina de aici la fel de mult dar odata ajunsi aici a trebuit sa facem cunostinta cu drumurile extrem de proaste din aceasta localitate. Am descoperit foarte greu salina si saraca noastra masina a fost supusa la grele incercari... Si nu a fost singura supusa la incercari dificile.
Odata ajunsi aflam ca spre deosebire de Salina Ocnele Mari aici nu se face reducere la plata biletului de intrare pentru persoanele cu dizabilitati. In plus pentru a ajunge la autobuzul ce asigura transportul in salina trebuie sa cobori, respectiv sa urci, o scara destul de dificila. Urcati in autobuz, de pe un afis aflam ca acesta poate transporta 24 de persoane pe scaune, 50 de persoane in picioare si ,,o pers cu dezab'', banuind ca era vorba de o persoana cu dizabilitati in fotoliu rulant n-am putut sa nu ma intreb cum ar putea ajunge o asemenea persoana in autobuz avand in vedere ca nu aveau nici un fel de accesibilizare si chiar si eu ajunsesem foarte greu acolo.
Iar salina... o mare dezamagire, pentru mine ce mergeam sa o vizitez in calitate de turist si nu pentru tratament. Platisem 20 de lei si depusesem un efort foarte mare pentru a ajunge acolo si nu am putut vedea decat o biserica si o cascada, cei drept impresionante dar ... dupa ce vizitezi Salina Ocnele Mari si dupa ce ai trecut prin atatea gropi si ai urcat atatea trepte, parca te astepti la mai mult.

 Pentru cei ce merg la tratament exista diferite oferte de petrecere a timpului petrecut acolo cum ar fi: terenuri de baschet, tenis, karturi, un sah impresionant, leagane si topogane pentru copiii etc.
Ar fi nedrept sa nu amintesc si de Muzeul Sarii

si de un interesant magazin de suveniruri.

  Am plecat destul de dezamagiti. Daca au o asemenea bogatie, ce atrage atat de multi turisti de ce oare edilii nu considera ca ar trebui sa investeasca in repararea drumurilor? Ar fi o forma de respect pentru cei ce strabat sute de kilometri pentru a le vizita orasul si respectiv salina. Dar asa e in Romania, nu stim sa pretuim ceea ce avem.

Cum se face turism in Romania...

  In ultima mea postare, Slanic Moldova, dragoste la a patra vedere , povesteam cat de mult mi-au placut peisajele ce-ti desfata privirea in acesta mica statiune dar astazi mi-am zis ca n-ar fi rau sa va prezint statiunea putin dezbracata de romantismul ce pe mine m-a cucerit.
  Principala sursa de venit a acestui orasel situat la poalele Muntelui Nemira este turismul, asa ca locuitorii incearca sa exploateaza din plin frumusetea zonei in care este amplasata localitatea lor. Astfel Slanicul abunda in hoteluri si pensiuni. Daca o noapte petrecuta intr-unul dintre hoteluri te costa peste 200 de lei cu exceptia ,,batranului,, hotel Venus, ce are preturi mai modeste dar nici nu cred ca a suferit vreo renovare in ultimii 20-30 de ani, o noapte petrecuta la una dintre pensiuni te costa in jur de 130 de lei.
Noi ne-am facut planuri de vacanta in ultima clipa asa ca nu am reusit sa gasim o camera libera in vreo pensiune situata cat mai aproape de centrul statiunii, tinand cont si de faptul ca eu avand o dizabilitate aveam nevoie de o camera situata la parter sau la etajul unu. In cele din urma am reusit sa gasim la complexul turistic Poiana Verde situata la 4-5km de centru statiunii. De pe site-ul complexului in cauza am aflat urmatoarele:,,Complexul turistic Poiana Verde este amplasat in interiorul unui parc de cca 10 hectare.
Pe langa miile de arbori si arbusti ornamentali, flori, pomi fructiferi, vita-de-vie, poiene cu iarba, teren de joaca etc.
Parcul este strabatut de un raulet de munte ce serpuieste in cascade si se aduna intr-un lac de cca 700 m2, in care innoata pesti de diferite specii.
Pentru cei care doresc sa pescuiasca sau sa se plimbe, puteti sa o faceti pe aleea iluminata pitoresc, ce duce spre lacul nostru particular.
Aici avem o barcuta pt amatorii de plimbare pe lac.Pentru delectarea ochiului, atat pentru adulti cat si pt copii, sunt pestii ornamental ce se regasesc in curtea noastra.
Posibilitati de ascensiune pe munte, loc amenajat cu sezlonguri la poalele padurii, hamac, balansoar si echipament pt tennis de masa.
Pentru iubitorii de animale si pasari, la noi gasiti: pauni, fazani, gaini americane, bibilici, si o ferma de capre si iezi.
Tot in aer liber si curat va puteti bucura de un gratar impreuna cu prietenii.
La cerere putem face focuri de tabara.''
Suna atractiv, nu? Mai ales ca pretul pentru o noapte era acelasi cu al celorlalte pesiuni la care sunasem, adica 130 lei si cu toate acestea...
Cand am ajuns acolo nimeni nu s-a obosit sa ne vorbeasca despre aceste atractii.
O tanara ne-a aratat camera si cam atat. Tot ea a incasat si banii fara sa dea vreo chitanta (stiu, e vina noastra ca n-am cerut-o) sau sa ne inscrie in vreun registru. Nu s-a obosit sa ne prezinte macar pensiunea.
Parea sa le fie indiferent daca aveau clienti sau nu. Aceasta senzatie am avut-o cu atat mai mult cand intr-una din zile pe la ora 14 ma asezasem in pat sa ma odihnesc iar doamna care facea curatenie a intrat sa ia gunoiul din baie fara ca macar sa bata la usa sau cand s-a apucat sa aspire in hol la o aceeasi ora. Celebrul ,,pat matrimonial'' din camera erau de fapt doua paturi single care nici macar nu stateau lipite unul de altul iar accesul la internet promis pe acelasi site il aveai cam doua minute din cinci.
In plus, in ultima zi petrecuta acolo in timp ce stateam in hol pe o canapea catelul proprietarilor, adorabil de altfel dar foarte murdar a inceput sa se tavaleasca pe canapelele din hol fara ca cineva dintre angajati sa para deranjat de acest lucru. Curatenia se pare ca nu se afla printre prioritatile lor.
  In aceste conditii nu pot sa nu ma intreb, cum vor proprietarii acelor pensiuni sa atraga turisti? Doar prin informatiile postate pe site-uri care de cele mai multe ori nu au corespondent in realitate? Se pare ca muntele este mult mai darnic cu turistii veniti sa-l vada...

Iarasi, Odobesti!

  Daca in luna octombrie a anului trecut povesteam cum mi s-a parut Odobestiul, dupa 20 de ani, astazi cand am poposit iarasi in orasul dintre vii, impactul emotional trebuie sa recunosc, nu a mai fost atat de mare desi am descoperit zone pe care nu le vazusem in vizita mea precedenta.
Pot sa spun ca Parcul Civic inca a ramas locul meu preferat din Odobesti, cu toate ca astazi am vazut si celalalt parc, ceva mai mare, dotat cu aparate pentru gimnastica si cu un loc de joaca pentru copii dar nu la fel de frumos ornamentat ca si Parcul Civic.

 Odata cu acest parc am descoperit si complexul turistic Green Garden, stategic plasat in parc, proprietate a familiei primarului orasului Odobesti, unde iti poti petrece clipe in care sa te simti ca in orice mare statiune.

 La inceput am fost impresionati de privelistea ce se lasa descoperita de pe terasa, ce cuprindea piscina complexului dar si dealurile ce se aratau in departare dar mai apoi am fost dezamagiti de calitatea servirii pe aceasta terasa. Ospatarul ne-a adus servetelele dupa ce aproape terminasem de mancat iar la sfarsit pe nota de plata ne-au adaugat cafele pe care noi nici nu le comandasem dar nici nu le vazusem, asadar daca vizitati acest loc, verificati-va nota!
 La plecare am descoperit biblioteca orasului care bineinteles nu avea rampa de acces pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii. Ce-i drept cladirea fiind veche probabil adaugarea unei rampe i-ar fi afectat aspectul...

Dar ...n-am reusit sa inteleg de ce cladirea unde odobestenii isi platesc taxele si impozitele era dotata cu o rampa la care puteai avea acces doar daca erai capabil sa te razboiesti cu buruienile.

Si iarasi am descoperit o casa cu un farmec aparte...

Se pare ca micutul oras inca mai are taine ce se asteapta descoperite...

Hora de la Fundatura

  Cati dintre voi au auzit de Fundatura Vrancei?
  Eu citisem in ultimul an cateva articole in Ziarul de Vrancea despre lucrurile minunate pe care le fac acolo sotii Mariana si Ionica Popa pentru pastrarea traditiilor dar daca cineva m-ar fi pus sa localizez pe harta Fundatura Vrancei, stiam ca e undeva prin Muntii Vrancei dar n-as fi reusit cu exactitate.
  In urma cu cateva zile Silvia Vrinceanu, redactor-sef  al Ziarului de Vrancea m-a intrebat daca vreau sa merg la cea de-a patra editie a horei satului organizata in Fundatura pe 22 mai si pentru ca auzisem de horele organizate si in localitatea mea in urma cu peste 70 de ani din povestile bunicului meu dar nu mai participasem niciodata la un asemenea eveniment am hotarat sa-i accept invitatia.
Astfel pe 22 mai in jur de 25 de persoane printre care se aflau jurnalisti, fotografi, bloggeri, tineri de la Clubul de Jurnalism ce activeaza pe langa Ziarul de Vrancea, alaturi de invitata speciala doamna Aurora Martin de la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse intre femei și bărbați, am pornit spre Fundatura Vrancei, catun situat in comuna Paulesti.
Cu cat ne indepartam de Focsani si ne apropiam de maiestosii Munti ai Vrancei cu atat eram mai captivati de frumusetea peisajului ce ni se dezvaluia privirilor. Ne simteam coplesiti de maretia naturii ce parca ne taia respiratia.

  Impresionati am fost si de Muzeul Radacina Vrancei, infiintat in 2004 de Costica Besa in Barsesti, pe care l-am vizitat in drumul nostru spre Fundatura. Acest Muzeu are in patrimoniu aproape 400 de obiecte, majoritatea donatii ale consatenilor, unelte de munca, obiecte casnice, piese de costum popular si instrumente muzicale dar si obiectele care demonstreaza participarea satenilor din Birsesti la Primul si Al Doilea Razboi Mondial: fotografii, arme, decoratii, acte.

 Coplesiti de splendoarea muntelui am ajuns dupa pranz in Fundatura unde am fost intampinati cu paine si sare de locuitorii micului catun, imbracati in frumoase straie populare.
  La initiativa tinerilor din Clubul de Jurnalism si cu aportul invitatilor din Focsani, copiii din Fundatura au primit un numar insemnat de carti ce vor pune bazele unei biblioteci de week-end in casa unei mamici de aici.

   Grupul Vocal Accord a incantat audienta cu cateva piese de inspiratie folclorica, la fel ca si doua eleve, din Odobesti si din Panciu, alaturi de profesoara lor, doamna Rosu, ce au cantat cateva cantece populare.

Apoi hora propriu-zisa nu se mai putea lasa asteptata...

Foto: Vasile Prunila
Nu stiai ce sa admiri mai intai...Frumusetea peisajului din gradina familiei Popa sau frumusetea straielor locuitorilor Fundaturei?!
Iar pentru pentru ca betia simturilor sa fie deplina, gazdele si-au  rasfatat invitatii cu bucate alese, specifice zonei.
Parca nu-ti venea sa mai pleci dintre acesti oameni ce sunt atat fizic cat si spiritual mai aproape de cer.
  Avem o tara atat de bogata spritual... Munti de o frumusete rar intalnita si locuitori pe masura...

P.S. Multumim, organizatorilor pentru ospitalitate dar si pentru lupta pe care o duc pentru pastrarea traditiilor ce in alte zone au fost de mult timp uitate dar si Silviei Vrinceanu ce ne-a facut partasi la un eveniment prea rar intalnit in zilele nostre!
  

Odobestiul, dupa 20 de ani...

    In copilarie cunosteam doua orase, Bacaul si Odobestiul, mai bine decat Focsaniul.
    In aproape fiecare vacanta imi petreceam cateva zile la matusa si varul meu si astfel am ajuns sa cunosc foarte bine oraselul situat in mijlocul potgoriilor. Multe amintiri ma leaga de acest orasel linistit situat pe malul stâng al râului Milcov.
La un moment dat viata insa m-a indreptat pe un drum presarat cu obstacole ce m-au impiedicat sa mai ajung aici aproape 20 de ani.
Dupa atata amar de vreme, weekend-ul trecut am reusit sa revad oraselul dintre vii.
Era acelasi si totusi altul. Avea un alt puls, un alt pitoresc...
Vechile alimentare au disparul, fiind inlocuite de supermaketuri moderne ce parca nu-si gaseau locul acolo...Au aparut si cateva sedii de banci, prea multe parca pentru acest orasel.
Aceleasi maiestoase biserici, doua parcuri frumoase, multi adolescenti, flori si foarte multi catei. O impletire intre nou si vechi.

   Mi-a placut mult Parcul Civic si mi-a atras atentia in mod placut faptul ca noile blocuri ANL din Unirea au rampe ce permit accesul persoanelor cu dizabilitati locomotorii. Pacat insa ca primaria nu s-a gandit cum pot ajunge acestia pana in acel camp unde sunt amplasate aceste blocuri pe un drum neasfaltat.
   Pentru cei ce nu stiu, Odobeşti este un oraş din judeţul Vrancea. În afara localităţii urbane principale, oraşului îi mai aparţine şi satul Unirea. Are o populaţie de 9.364 de locuitori şi se află în mijlocul podgoriei Odobeşti.
 Oraşul este situat la 10 km nord-vest de Focşani, la limita de est a Subcarpaţilor de Curbură, între ei şi partea de est a Câmpiei Române. La nord-vest se înalţă Măgura Odobeşti, care ajunge la înălţimea de 996m, iar la sud trece cursul de mijloc al Milcovului. Altitudinea medie la care se află oraşul este de 150 m.
 După Gheorghe I. Lahovary numele localităţii vine de la cuvântul "odobă" însemnând "vale".

CFR-ul zilelor noastre...

  Imi amintesc ca in trecut am vazut un documentar despre Caile Ferate Romane in care se spunea ca la inceputuri, numele CFR-ului se confunda cu punctualitatea. Iti puteai fixa ceasul dupa mersul trenurilor.
Ce pacat ca nimic din toate astea nu se poate spune despre CFR-ul zilelor noastre!
  De peste trei ani, sotul meu strabate de cateva ori pe an tara, de la Focsani la Satu Mare, de cele mai multe ori facand acest lucru cu trenul.
In trecut fiecare calatorie cu trenul dura cam 19 ore dintre care cam doua ore le pierdea in Bucuresti, unde era nevoit sa schimbe trenurile. Drum lung, trenuri vechi, neincalzite, cel putin cele ce merg spre Ardeal...dar ce sa facem suntem in Romania. Nu ne putem compara cu alte tari...
Dar parca n-ar fi fost totul foarte dificil, CFR s-a apucat in aceasta toamna de schimbat rute, ore de plecare, sosire etc. Astfel ultima calatorie a sotului meu a durat 24 de ore dintre care trei ore petrecute in Gara de Nord din Bucuresti si o ora intarziere.
Nu-mi venea sa cred cum poate un tren ce merge de la Bucuresti la Satu Mare intarzia o ora?! Nu era canicula ca sa aiba restrictii de viteza din cauza incalzirii sinelor si nici nu a nins pentru ca sinele sa fie acoperite cu zapada...Controlorul n-a stiut sa le explice de ce au o intarziere atat de mare.
Si ca tabloul sa fie complet, trenul cu care se intorcea de obicei pana in Bucuresti a fost scos, astfel a fost nevoit sa aleaga alta ruta ce includea doua schimbari deci trei trenuri. Multe ore petrecute prin gari obscure, neincalzite pe timp de noapte, trenuri cu mari intarzieri din cauza carora nu pierzi doar timp ci si alte trenuri de legatura, birouri de informatii ce nu dau nici o informatie telefonica seara desi pe site-ul CFR-ului scrie ca ofera informatii la telefon permanent. Aceasta este imaginea CFR-ului zilelor noastre.
Oare calatorii din Romania  nu merita mai mult?
Se mai mira cineva ca aceasta companie nu este profitabila?
Preturi mari, conditii de calatorie jalnice, lipsa legaturilor, intarzieri mari, rute ocolitoare, aceste trasaturi definesc CFR-ul astazi.
S-au dus vremurile de alta data...
E bine totusi sa stim ca:
CFR, ca instituţie, a fost fondată în 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în 1854.

După ce la 15 septembrie 1830 se dădea în funcţiune, între Liverpool şi Manchester, prima cale ferată din lume, pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe 20 august 1854 şi făcea legătura între Oraviţa (în Banat) şi Baziaş, un port la Dunăre. Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită iniţial doar pentru transportul cărbunelui.