luni, 25 noiembrie 2013

Donati sange pentru a ajuta o persoana ce sufera!

  Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Vrancea are mari probleme cu stocurile de sânge, numărul donatorilor fiind din ce în ce mai mic. Directorul instituţiei, medicul Mioara Hanţă, spune că pe stoc nu mai sunt pungi cu sânge din grupele A și B, atât negativ cât și pozitiv, de aceea îi roagă pe toţi cei care au această grupă să vină să doneze.
   Numărul celor care trec pragul unității este mic. Zilnic, vin, în medie, doar 15-20 de donatori. „Avem nevoie de grupele A și B nu mai avem deloc pe stoc. Avem foarte multe solicitări în această perioadă, iar donatorii sunt puțini. Îi aşteptăm pe vrânceni la donare”, spune medicul Mioara Hanţă.
   Cei care donează sânge trebuie să ştie că acest lucru nu reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii lor, toate instrumentele utilizate fiind sterile şi de unică folosinţă. Toţi cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, iar la donatorii fideli se poate merge chiar şi până la 60 de ani. Donatorul trebuie să fie sănătos, să nu aibă boli cardiace, pulmonare, respiratorii sau boli transmisibile. Sunt acceptate la donare femeile care au peste 58 de kilograme şi bărbaţii care au peste 60 de kilograme.
   Medicii spun că donarea este un lucru benefic pentru sănătate. La donare se rămâne fără o anumită cantitate de sânge. Măduva osoasă este nevoită să producă celule noi, iar acest lucru întinereşte organismul.(sursa:Monitorul de Vrancea)
  Inaintea Sfintei Sarbatori a Nasterii Domnului Iisus, ajutati o persoana ce sufera pe un pat de spital donand putin din sangele vostru! Nu se stie niciodata... la moment dat in viata fiecare dintre noi poate ajunge sa aiba nevoie de ajutorul semenilor sai, fie ca e vorba de sange sau de un alt fel de ajutor...   

vineri, 22 noiembrie 2013

O asteptare umilitoare



   De ce oare unii oameni atunci cand ajung intr-un post ce presupune luarea unor decizii ce influenteaza viata a mii de oameni sau poate mai mult, uita ce inseamna omenia?
Cand intri miercurea, in Policlinica din Focsani in partea dreapta vei observa o mare de oameni, mai tineri sau mai in varsta, unii cu suferinte vizibile, imobilizati in fotoliu rulant, cu amputatii, nevazatori, altii cu suferinte mai putin vizibile. Toti asteapta cuminti in fata cabinetelor comisiilor de expertiza. Am spus cabinete pentru ca sunt doua.
In fata unuia dintre cabinete sunt doar cativa oameni. Asistenta iese si ii cheama in cabinet, pe rand. Fiecare iese cu decizia comisiei si isi vede de drumul lui.
In fata celuilalt cabinet sunt zeci de oameni. Unii asezati pe bancile de pe margini iar cei mai multi in picioare, asteapta sa se deschida usa pentru a iesi una dintre asistente, in speranta ca le va lua C.I. pentru a le face o programare sau dosarul cu acte.
Toti stiu ca daca nu le vor fi luate actele pana la ora 9, asteptarea le va fi in zadar.
Acest cabinet e dotat cu interfon iar atunci cand una dintre asistente iese, pentru a reintra foloseste o cheie magnetica.
Daca vreunul din cei ce asteapta are nevoie de o informatie, sub nici o forma nu pot ciocani in usa si intra pentru a obtine acea informatie. Trebuie doar sa astepte iesirea in hol a uneia dintre asistente, daca n-are programare.  Daca o are, trebuie sa astepte sa fie chemat.
Cei mai multi dintre ei vin in fata acelei usi de cateva luni. De fiecare data li se mai cere alte acte. Parca nu se mai termina niciodata. Oare cand vor mai primi decizia  mult asteptata?
Si asteapta rabdatori ore in sir  sa fie chemati inauntru.
O femeie se vaieta ca o doare capul si probabil i-a crescut tensiunea, un tanar ce probabil are o afectiune psihiatrica isi spune sie insusi lucruri doar de el stiute, pe altcineva doare coloana ...si parca nu le mai vine randul...
Un nevazator este tinut in cabinet 30 min. Ceilalti se intreaba ,, oare vrea sa se convinga daca vede sau nu?’’.In sfarsit iese si a obtinut si decizia de pensionare.
Unii o obtin in acea zi si se considera norocosi. In sfarsit au scapat pentru un an, doi sau definitiv, in functie de varsta pe care o au.
Ceilati mai sunt chemati peste o luna pentru a aduce si alte acte.
O doamna povesteste ca tot este chemata de sase luni iar o tanara cu mainele si picioarele afectate de suferinta spune ca vine de un an si tocmai a mai fost chemata si luna viitoare pentru a aduce radiografii ale membrelor superioare si inferioare desi externarile aduse contin si rezultatele examenelor radiologice. De ce ar pasa cuiva ca orice noua radiografie inseamna o noua iradiere, mai multe radiografii, o iradiere mai intensa?!
  Din cand in cand se mai aude din cabinet medicul tipand. Probabil nu vrea sa pagubeasca bugetul de pensii. In rest...tacere si multa umilinta...
  Si totusi in Vrancea, ca si in toata tara, sunt atat de multe persoane valide care iau pensie de invaliditate...Probabil acestora le este mai usor sa treaca de usa cu interfon si sa primeasca decizia necesara pentru obtinerea pensiei de invaliditate decat celor cu trupurile schilodite de suferinta.

joi, 21 noiembrie 2013

Teatru ,,Mr. Gh. Pastia'' din Focsani împlineşte astăzi O SUTĂ DE ANI

   Teatru ,,Mr. Gh. Pastia'' din Focsani împlineşte astăzi O SUTĂ DE ANI. 
 Inaugurarea Teatrului “Mr. Gh. Pastia” a avut loc pe 21 noiembrie1913, în prezenţa autorităţilor locale şi a maiorului filantrop Pastia, cu spectacolul “Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri, pus în scenă de Compania Dramatică a Teatrului Naţional din Iaşi, condusă la acea vreme de Mihail Sadoveanu.
Acest edificiu este o operă în stil electic a arhitectului Constantin C. Giugolea, având ca antreprenor al lucrării pe arhitectul Simion Vasilescu.
 Alexandru Davila- directorul general al teatrelor din România- îl felicita călduros pe Gheorghe Pastia pentru „opera sa patriotică atât de frumoasă şi desăvârşită” iar parlamentarul Emil Lahovary îi mulţumea maiorului pentru „frumosul monument care împodobeşte Focşaniul prin nobila generozitate a lui Gheorghe Pastia”. În amintirea momentelor de început, de curând, Teatrul și-a recăpătat pe frontispiciu titulatura de acum 100 de ani: ”Teatrul Comunal Maior G. Pastia”. Pentru a fi pregătită pentru această aniversare, clădirea Teatrului, o adevărată bijuterie arhitectonică, a fost reabilitată atât în interior cât și în exterior,
   A doua ctitorie a lui Gheorghe Pastia a fost Ateneul Popular. La 28 ianuarie 1926 Gheorghe Pastia se adresează Consiliului Comunal, Primarului Focşaniului, cu o scrisoare în care scria: „În dorinţa de a desăvârşi opera culturală pe care am început-o în oraşul meu natal Focşani, prin construirea Teatrului Comunal «Maior Gheorghe Pastia» ce l-am donat comunei, m-am hotărât de a mai construi la Focşani, cât voi mai fi în viaţă, un Ateneu Popular, atât de rar în ţara noastră, care să fie zilnic accesibil publicului doritor de lumină şi căldură”. (Sursa:Monitorul de Vrancea)

.

vineri, 8 noiembrie 2013

La multi ani!

La multi ani, celor ce poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil! Va doresc sanatate sufleteasca si trupeasca si  o viata in care cele mai bune dorinte sa vi se implineasca!