Prima intalnire cu statiunea Slanic Moldova am avut-o in clasa a ll-a intr-o excursie organizata de scoala, excursie in care am si fost facuti pionieri la Mausoleul de la Marasesti, dar nu-mi amintesc mai nimic din aceasta prima intanire, la fel cum nu-mi amintesc mare lucru nici de la a doua intalnire ce a avut loc tot in cadrul unei excursii scolare organizata prin clasa a Vl-a. A treia oara am fost la Slanic alaturi de parintii mei, tot in copilarie dar nu pot spune ca macar atunci m-a impresionat in mod deosebit... dar a patra intalnire a fost impresionanta.
Dupa atat de multi ani ma asteptam sa descopar o statiune imbatranita fara vreo atractie deosebita dar spre fericirea mea de cum m-am apropiat de muntele Nemira mi-am dat seama ca m-am inselat.
Pentru cei ce nu stiu, statiunea Slanic Moldova, supranumita Perla Moldovei, este amplasata pe versantul estic al Carpatilor Orientali, intr-o depresiune strabatuta de raul Slanic (un afluent al Trotușului). Orașul se află în partea de sud-vest a județului Bacau, la limita cu județul Covasna, la poalele Munților Nemira din Carpații Orientali, la o altitudine de circa 530 m, într-o vale înconjurată de păduri de fagi și brazi.
Odata ajunsa in centrul statiunii am descoperit un parc cum rar intalnesti in Romania. Se vedea ca s-a acordat o atentie deosebita fiecarui detaliu din acest parc. Nimic lasat la voia intamplarii. Oriunde iti intorceai privirea iti era rasfatata de un artificiu ornamental. Si foarte multa curatenie.
Si daca tot am ajuns aici, nu puteam sa nu vizitez si zona izvoarelor. Una dintre principalele
atractii pentru care este renumita statiunea Slanic Moldova o
reprezinta chiar izvoarele ce constituie calea naturala de tratament
pentru numeroase afectiuni, printre care cele digestive, ale glandelor
anexe, ale aparatului respirator, ale bolilor de nutritie si metabolism.
Asa ca m-am asezat pe o banca situata in apropierea unuia dintre izvoarele cu proprietati terapeutice, poate cu speranta nemarturisita ca-mi va vindeca si mie sufletul, in privinta trupului deja nu-mi mai faceam sperante. In spatele meu, raul Slanic alerga la vale. Susurul lui parca era un continuu murmur, o exprimare a uimirii in fata multimii problemelor pe care le pot avea oamenii. In jur totul era atat de frumos si coplesitor. Oamenii treceau valuri, valuri...Mergeau ca intr-un pelerinaj spre izvoarele vindecatoare. Ma cutremuram cand ma gandeam cate sperante inmagazinau aceste izvoare dar ele curgeau impasibile dand fiecarui om ce vinea la ele, intinzand sticla sau paharul ca o tainica rugaciune, stropul de viata din insusi viata lor.
Oamenii se duceau si se intorceau continuindu-si pelerinajul spre alte izvoare ale vietii... Eu si alti oameni am plecat dar sunt sigura ca multi altii au venit pentru a continua acest ritual... Oamenii vin si pleaca dar muntii si izvoarele cu frumusetea lor tamaduitoare raman.
Daca in zona centrala a statiunii se vede interventia pregnanta a mainii omului, in zona izoarelor aceasta interventie este mai putin vizibila si cu toate acestea nu ramai mai putin impresionat. Maretia naturii este coplesitoare... Sufletul iti este invadat de pace si armonie.
Peisajele descoperite in aceasta statiune m-au cucerit pe viata.
Dupa atat de multi ani ma asteptam sa descopar o statiune imbatranita fara vreo atractie deosebita dar spre fericirea mea de cum m-am apropiat de muntele Nemira mi-am dat seama ca m-am inselat.
Pentru cei ce nu stiu, statiunea Slanic Moldova, supranumita Perla Moldovei, este amplasata pe versantul estic al Carpatilor Orientali, intr-o depresiune strabatuta de raul Slanic (un afluent al Trotușului). Orașul se află în partea de sud-vest a județului Bacau, la limita cu județul Covasna, la poalele Munților Nemira din Carpații Orientali, la o altitudine de circa 530 m, într-o vale înconjurată de păduri de fagi și brazi.
Odata ajunsa in centrul statiunii am descoperit un parc cum rar intalnesti in Romania. Se vedea ca s-a acordat o atentie deosebita fiecarui detaliu din acest parc. Nimic lasat la voia intamplarii. Oriunde iti intorceai privirea iti era rasfatata de un artificiu ornamental. Si foarte multa curatenie.
Asa ca m-am asezat pe o banca situata in apropierea unuia dintre izvoarele cu proprietati terapeutice, poate cu speranta nemarturisita ca-mi va vindeca si mie sufletul, in privinta trupului deja nu-mi mai faceam sperante. In spatele meu, raul Slanic alerga la vale. Susurul lui parca era un continuu murmur, o exprimare a uimirii in fata multimii problemelor pe care le pot avea oamenii. In jur totul era atat de frumos si coplesitor. Oamenii treceau valuri, valuri...Mergeau ca intr-un pelerinaj spre izvoarele vindecatoare. Ma cutremuram cand ma gandeam cate sperante inmagazinau aceste izvoare dar ele curgeau impasibile dand fiecarui om ce vinea la ele, intinzand sticla sau paharul ca o tainica rugaciune, stropul de viata din insusi viata lor.
Oamenii se duceau si se intorceau continuindu-si pelerinajul spre alte izvoare ale vietii... Eu si alti oameni am plecat dar sunt sigura ca multi altii au venit pentru a continua acest ritual... Oamenii vin si pleaca dar muntii si izvoarele cu frumusetea lor tamaduitoare raman.
Daca in zona centrala a statiunii se vede interventia pregnanta a mainii omului, in zona izoarelor aceasta interventie este mai putin vizibila si cu toate acestea nu ramai mai putin impresionat. Maretia naturii este coplesitoare... Sufletul iti este invadat de pace si armonie.
Peisajele descoperite in aceasta statiune m-au cucerit pe viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu