miercuri, 28 septembrie 2011

Povestile din spatele usilor inchise

  Pana in adolescenta am fost o persoana sanatoasa, asa ca nu prea cunosteam persoane cu dizabilitati.Dupa ce m-am imbolnavit, prin spitale am inceput sa cunosc si alte persoane bolnave dar de obicei aveau afectiuni mai putin agresive decat a mea si o varsta mai inaintata.Pe strada, in spatiul public, foarte rar intalnesti persoane cu dizabilitati asa ca poti trage concluzia ca exista destul de putine persoane cu astfel de probleme, dincolo de statisticile autoritatilor.
In urma cu cativa ani am descoperit internetul si odata cu el si site-uri destinate persoanelor cu dizabilitati..Aici am cunoscut multi oameni cu diverse suferinte si le-am cunoscut povestile.Am descoperit adevarate exemple de viata, de curaj, despre cum sa te descurci in viata in conditii dificile dar am aflat si cata suferinta se ascunde in spatele unor usi inchise.Am inteles astfel ca nu sunt singura care sufera, ca sunt oameni care trec prin situatii mai dificile decat a mea si care adesea au puterea sa-si incurajeze semenii, sa-i ajute sau sa glumeasca.
De ce toti acesti oameni nu sunt intalniti in spatiul public?De ce societatea nu le ofera sansa de a se face cunoscuti?Sunt sigura ca de pierdut din cauza aceasta au nu numai cei in suferinta ci si societatea in totalitatea ei.
Orice om, oricat de inteligent sau intelept ar fi, ar avea multe de invatat despre viata de la persoanele cu handicap.De ce?Pentru ca trec prin mai multe piedici in viata iar toate acestea ii fac sa inteleaga ce e important in existenta asta.
  Se spune ca suntem o tara saraca, cu siguranta suntem saraci pentru ca nu stim sa ne apreciem si sa ne valorificam in intregime potentialul uman.

vineri, 23 septembrie 2011

Echinoctiu de toamna

 Astazi, 23 septembrie, a inceput si toamna astronomica.Daca astazi ziua a fost egala cu noaptea, incepand de maine ziua se va micsora iar noaptea va deveni din ce in ce mai mare.Soarele a devenit mai timid, rasfatandu-ne parca cu zgarcenie, natura s-a imbracat in ruginiu iar temperaturile, ceva mai scazute, ne fac sa ne petrecem mai mult timp prin casa.De ce oare oamenii par mai veseli vara si mai tristi toamna?De ce vara suntem plini de speranta, vedem partea plina a paharului iar toamna, o vedem pe cea goala?
 ,,A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta...''

marți, 20 septembrie 2011

Discriminarea persoanelor cu dizabilitati

  Oamenii, in general, nu stiu ce inseamna o dizabilitate si de acceea au tentinta de a evita, de a nu accepta ceea ce nu inteleg, ceea ce nu cunosc. 

,,Dizabilitatea reprezinta afectarea uneia sau a mai multor functii esentiale ale fiintei umane, de natura sa diminueze libertatea de expresie sau de actiune a acesteia. Nu este vorba aici de liberul arbitru, ci de libertatea de miscare si de actiune restrictionata de disfunctiile simturilor de distanta, ale facultatilor de mobilitate si deplasare, precum si ale instantelor cognitive.
Din cauza discriminarii care aduce cu sine marginalizarea si segregarea anumitor categorii de indivizi vizati de astfel de practici, societatea actuala perpetueaza inegalitatea in drepturi a oamenilor, judecandu-i si condamnandu-i pe cei carora nu le acorda nici macar sansa de a putea sa duca un trai decent.
Dizabilitatea este doar o chestiune de perceptie. Fiecare om poate face anumite lucruri lucruri pe care altii nu le pot face...
Discriminarea persoanelor cu diferite handicapuri se poate manifesta in mod direct prin:
  • limitarea sanselor egale de a participa la viata publica;
  • limitarea posibilitatilor de a avea o viata sociala obisnuita;
  • imposibiliatatea de a se angaja si a-si castiga existenta;
  • imposibilitatea de a avea acces la anumite institutii sau utilitati care intervin in viata de zi cu zi.
Mai dureroasa insa, este acea discriminare subtila, pe care majoritatea oamenilor care nu sufera de nici un handicap nu o constientizeaza, ci dimpotriva o genereaza si o perpetueaza prin standardele si normele pe care direct/indirect sau intentionat/neintentionat le impun asupra tuturor celorlalti. O asemenea discriminare se regaseste spre exemplu in "etichetele" atribuite acestor persoane. Termenii folositi pentru a le identifica nevoile sunt in sine disciminatorii deoarece de exemplu prin insasi termenul de "dizabiliatate", analizat etimologic, li se neaga absolut orice fel de abilitate. Aceasta falsa negare are un impact deosebit asupra identitatii si demnitatii individului.
O alta terminologie interpretabila este cea a "handicapului", o persoana nu poate fi in sine "handicapata". Handicapul nu este altceva decat o stare consecutiva deficientei cu care persoana s-a nascut sau pe care a dobandit-o. Societatea naste "handicapul" prin normele impuse, norme construite de o majoritate care dicteaza o anumita stare de "normalitate".
Negarea anumitor drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la o educatie adaptata in functie de "diferitele abilitati", accesul la o ingrijire medicala adecvata, posibilitatea de a invata o meserie in concordanta cu abilitatile individuale si posibilitatea de a-si castiga propria existenta, dreptul de a isi exprima sexualitatea, etc. Toate aceste aspecte reprezinta acte discriminatorii, iar privite in ansamblu au un impact deosebit asupra individului si dezvoltarii sale armonioase.
Persoanele cu dizabilitati sunt excluse de la viata sociala (plimbandu-se doar intre locuinta si institutii specializate), fiindu-le adesea ingradit dreptul de a intra in contact cu un mediu care i-ar putea face sa simta realitatea care ii inconjoara. Pentru subiectii dizabilitatii, barierele sunt exterioare, au caracter mecanic, tehnologic sau administrativ. Independenta specific in plan social inseamna, pentru acesti oameni, rampe si alte mijloace de acces si de deplasare pe care le intelegge toata lumea pentru ca, daca nu sunt vizibile, pot deveni vizualizabile. Dar, peste toate acestea, e nevoie de servicii specifice, de organizare, de educatie adecvata, de profesionalizare onoranta si onorabila, de amenajarea unor locuri de munca si, mai cu seama, de recunoasterea de catre autoritatea publica a adevarului ingradirii sociale a libertatii unui important numar de cetateni si purcesul la decizia politica reparatoare in spiritul imperativ al drepturilor omului.
Numai ca lumea e in asa fel facuta incat, prin adancul si pe fata ei, luneca unele dizabilitati si disfunctii omenesti, care se vad si altele, care nu se vad. Odata cu acestea mai de pe urma, sunt afectate constiinta, spiritul... Loviturile i le cara omului deficientele mintale si cele psihice. Iar aici, precumpanitor, nu se cade sa mai vina vorba despre libertate, ci despre handicap. In acest context, nu este de mirare faptul ca persoanele cu handicap sunt foarte putin vizibile in societate, neavand sustinere pentru a-si putea dezvolta atitudinea civica si pentru a putea participa in diferite moduri la luarea anumitor decizii care le influenteaza prezentul si viitorul.
La urma urmei, speranta, nu doar ca moare ultima, dar ofera si sanse egale pentru toata lumea... asa ca, mergem inainte cu sanse egale la speranta!''(http://www.prostemcell.ro/articole-discriminare/discriminarea-persoanelor-cu-dizabilitati.html).
Nu respingeti ceea ce nu cunoasteti!Informati-va!Dizabilitatea nu defineste un om!Omul e mai mult decat o dizabilitate!Incercati sa aflati ce se ascunde dincolo de o dizabilitate!

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Copiii, un balsam pentru suflet

    Ultimile doua zile mi le-am petrecut in compania a doi copilasi, unul de noua ani, altul de doi ani.Se pare ca acesti ingerasi au darul de a alunga orice umbra de tristete, de suferinta fizica sau sufleteasca, orice gand negativ.Sunt un adevarat balsam trimis de Sus pentru sufletele noastre.Poate si de aceea au fost creati pentru a ne insenina existenta.Unii primim din acest balsam doze mai mici, altii primesc din abundenta. Indiferent de doza, important e sa-i apreciem eficienta .
Cand ii vezi cum iti daruiesc afectiunea lor neconditionat, cum iti intind manutele cand li se pare ca ai avea nevoie, cand te privesc lung cu ochisorii lor si iti spun ,,te log'', parca te fac sa uiti ca a existat vreodata ceva rau in viata ta.
Ce bine ar fi daca ne-am pastra aceasta inocenta toata viata!Ce bine ar fi daca am vedea toti viata, lumea prin ochii copiilor!Ce bine ar fi daca am sti, am putea si noi cei mari sa ne daruim afectiunea neconditionat!

miercuri, 14 septembrie 2011

O initiativa laudabila, http://www.dizabil.eu/

   Cand ai o dizabilitate,dupa cum se stie, in cele mai multe cazuri, ai o viata sociala aproape inexistenta.Viata ta limitandu-se la perimetrul casei tale e cam greu sa cunosti persoane noi, sa-ti faci prieteni ,asa ca singura modalitate care iti ramane la indemana este netul.Aici sunt diverse retele de socializare, chaturi, forumuri dar in general e cam greu sa cunosti persoane care sa te inteleaga, care sa aiba ceva in comun cu tine. Asa ca iti ramane sa cauti site-uri dedicate persoanelor cu dizabilitati unde eventual poti  gasi persoane care sa aiba experiente comune cu tine.
Din pacate, in tara sunt destul de putine astfel de site-uri.Cel mai cunoscut este dizabillove.ro .
  Mai nou, un tanar inimos care, surprinzator, nu are o dizabilitate, a lansat un nou site numit dizabil.eu dedicat tot noua celor cu dizabilitati.Acest nou site spre deosebire de dizabillove.ro are si un chat unde puteti comunica cu ceilalti membri.Prin urmare daca va simtiti singuri, vreti sa va faceti prieteni sau pur si simplu vreti sa conversati incercati sa descoperiti noul dizabil.eu.
  In final, ii doresc mult succes administratorului acestui site, munca si daruirea sa-i fie rasplatite avand cat mai multi membri care sa gaseasca aici ceea ce-si doresc!

luni, 12 septembrie 2011

Prima zi de scoala

  A inceput scoala! Prilej de nostalgii pentru aceia dintre noi care am terminat de mult scoala.Va mai amintiti prima zi de scoala?!Emotia ei?!Cand te gandesti cu regret ca s-a terminat vacanta, ca nu mai esti liber sa faci ce vrei, sa hoinaresti, sa te joci cat e ziua de lunga dar in acelasi timp noile inceputuri te incita, esti curios sa-ti cunosti colegii iar daca ii stii deja esti nerabdator sa-i reintalnesti, sa va povestiti toate intamplarile din timpul vacantei.
O perioada atat de frumoasa!Cand singura ta grija e cum sa iti faci temele repede si bine astfel incat sa-ti mai ramana timp si pentru joaca.Cand esti ocrotit  de cei mari astfel incat totul sa-ti fie mai usor, problemele majore sa nu te atinga.
Nu v-ati dori macar pentru o clipa sa mai fiti copii sau adolescenti?Sa va indreptati cu un buchet de flori in mana spre portile scolii?
Succes acelora ce au inceput astazi scoala!

vineri, 9 septembrie 2011

20 de ani

  Era o frumoasa zi de toamna...iar eu eram o adolescenta plina de viata care credea ca poate realiza tot ce vrea, daca isi doreste cu adevarat si daca e dispusa sa lupte pentru asta si care nici macar nu banuia ca existenta i se va schimba iremediabil, putin cate putin incepand chiar cu acea zi.
O boala atat de grava ar trebui poate sa se declanseze intr-o zi mohorata, natura ar trebui, poate, sa prevesteasca ce se va intampla.Dar nu... in cazul meu, am deschis ochii, soarele ma alinta dar ceva in mine se schimbase.Am aflat-o cand m-am ridicat in picioare.Dar era o zi atat de frumoasa...iar eu nu banuiam ca in scurt timp nu voi mai putea alerga, ca in scurt timp visele imi vor fi ingradite...
  Au trecut 20 de ani .N-am realizat nimic din ce im propusesem atunci.Prioritatile mele s-au schimbat.De visat, mai visez si acum desi visele mele nu mai au aceeasi coloratura.

joi, 8 septembrie 2011

La multi ani!

  La multi ani, celor ce poarta numele Maicii Domnului, Maria!Sa fiti sanatosi si sa va bucurati din plin de viata caci orice clipa este unica, nu se mai repeta!

miercuri, 7 septembrie 2011

"Alimentele sa va fie medicamente si medicamentele sa va fie alimente." - Hipocrate

   Dupa cum se stie tot ceea ce ingeram ne poate face bine sau rau.Sta in puterea noastra de a alege daca folosim alimentele in favoarea noastra sau nu.Putem alege fie o alimentatie sanatoasa care sa ne aduca aportul nutritiv de care avem nevoie, fie alegem o dieta ce contine alimente gustoase, apetisante dar care mai degraba introduc substante nocive in organism decat aduc vreun beneficiu nutritiv.
 ,,Oboseala, afecţiunile de inimă, diabetul, obezitatea şi cancerul sunt afecţiuni care pot apărea în urma unui diete dezechilibrate, avertizează medicii nutriţionişti.
Specialiştii, citaţi de Yahoo Health, spun că există cinci nutrienţi fără de care organismul nu poate funcţiona la parametri normali. Studiile de specialitate au demonstrat că persoanele care prezentau o deficienţă de vitamina D, magneziu, vitamina B12, potasiu şi iod prezentau un risc crescut de a se îmbolnăvi de afecţiunile menţionate mai sus.
Vitamina D, responsabilă pentru buna funcţionare a sistemului osos . Studiile de specialitate arată că lipsa acestui nutrient din organism creşte cu până la 80% riscul apariţiei unui infarct în cazul pacienţilor care suferă de boli de inimă. Nutriţioniştii spun că vitamina D reduce inflamaţia din artere. În plus, reduce riscul apariţiei unor tipuri de cancer, printre care şi cel la sân.Specialiştii spun că jumătate dintre femei nu asimilează în mod natural cantitatea necesară de vitamina D. Somonul, laptele de vacă, cel de soia, tonul, iaurtul şi cerealele sunt pe lista alimentelor care abundă în acest nutrient.
Magneziu este un mineral implicat în peste 300 de funcţii ale corpului. Potrivit unui studiu publicat în Journal of the American College of Nutrition, magneziul joacă un rol important în prevenirea bolilor cardiovasculare. Nutriţioniştii spun că organismul are nevoie de 400 de miligrame magneziu zilnic. Acest nutrient este responsabil de energia de care corpul are nevoie pentru activităţile zilnice. Acest mineral, care are un aport vital în numeroase funcţii metabolice, este prezent cu preponderenţă în ţesutul osos, dar se găseşte şi în muşchi, inimă, ficat, rinichi, tub digestiv şi plasmă. Nutriţioniştii susţin că între 90 şi 95% din populaţia mondială are un nivel scăzut de magneziu în organism. Lipsa acestui nutrient din corp este responsabil de apariţia astmului, a insomniilor, a stării de oboseală accentuată, anxietate, atacuri de panică şi probleme ale sistemului cardiovascular. Magneziu se găseşte în legumele verzi - precum spanacul sau broccoli, cartofi, banane, avocado, cereale, seminţe, nuci, unt de arahide, fructe uscate, lapte, peşte, fructe de mare, cacao şi soia.
Vitamina B12 este responsabilă de performanţele intelectuale. Un studiu britanic arată că această vitamină previne îmbătrânirea creierului. Nutrientul joaca un rol decisiv în buna funcţionare a sistemului nervos, ajută la procesul de reînnoire celulară, la sinteza ADN-ului, a fierului, a vitaminei C, contribuie la funcţionarea normală a celulelor - în special a celor din măduva osoasă şi are un efect benefic asupra tractului grastrointestinal. Cantitatea zilnică recomandată de vitamina B12 pentru un adult este de 2,4 micrograme. Ficatul, laptele, ouăle, crabii, striile, scoicile şi berea reprezintă cele mai bune surse de vitamina B12.
Potasiu este mineralul fără de care inima nu ar bate, muşchii nu s-ar contracta, iar creierul nu ar putea funcţiona la parametri normali. Organismul înregistrează un nivel scăzut al acestui mineral în urma consumului excesiv de carne, dulciuri, alcool, cafea, tutun şi în urma curelor de slăbire drastice. Deficienţa de potasiun conduce la numeroase disfuncţii neurologice, la edeme, hipertensiune, dereglarea ritmului cardiatic, crampe musculare şi oboseală. De asemnea, osteoporoza apare în urma carenţei de potasiu, deoarece acesta are un rol important în menţinerea densităţii oaselor. Atât stresul mental cât şi cel fizic pot duce la carenţe de potasiu. Printre alimentele care au un conţinut ridicat de potasiu se numără stafidele, prunele, caisele, curmalele, căpşunile, bananele, pepenele, citricele, sfecla, legumele cu frunze verzi, spanacul, roşiile, ciupercile, fasolea, mazărea, carnea de curcan, vită, somon şi cod.
Pentru ca glanda tiroidă să funcţioneze normal are nevoie de iod. În cazul în care organismul nu primeşte suficient iod, rişti să te îngraşi. Cea mai importantă sursă de iod este reprezentată de sarea iodată. Printre alte produse care au un conţinut ridicat în acest mineral se mai numără fructele de mare, codul, bibanul, creveţii şi alge marine.''(GANDUL)
  Aveti grija de sanatatea voastra, e mai importanta decat orice altceva!

marți, 6 septembrie 2011

O raza de speranta

  Sunt momente in viata, in care simti ca te zbati in intunericul deznadejdei, in care mergi doar din inertie fara sa stii incotro te indrepti, fara sa mai poti spera ca in viata ta va mai apare vreodata vreo raza de lumina. si ...atunci cand crezi ca totul este pierdut, ca nu mai poti face nimic pentru a schimba ceva, in calea ta, deodata, intrezaresti o firava raza de speranta care la inceput strabate intunericul existentei tale cu timiditate iar mai apoi cu indrazneala isi face simtita prezenta in viata ta.
Dumnezeu nu ne uita niciodata.Ne vede sufletele, dorintele, ne citeste disperarea si chiar si atunci cand nu mai speram ne da ceea ce avem nevoie.Ne mai da o Sansa.Ne invata ca niciodata nu e prea tarziu si ca oricand totul e posibil.Tot ce avem de facut e sa nu ne pierdem speranta, mai ales atunci cand ne e foarte greu.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Suferinta fizica sau sufleteasca?

  In urma cu ceva timp, o persoana care suferise o amputatie imi povestea despre suferinta provocata de plecarea persoanei iubite, despre noptile nedormite ,despre intensitatea durerii din suflet.
Eu, care nu stiam mare lucru despre asa ceva, imi spuneam ca nu se poate ca suferinta asta sa fi fost mai intensa decat suferinta provocata de amputatia pe care o suferise.Suferinta fizica era ceva ce intelegeam, era ceva ce cunoscusem din plin.
Timpul a trecut si la un moment dat, o persoana la care tineam, in care aveam incredere totala a mintit iar cand am aflat adevarul parca se surpase intreaga mea incredere in umanitate, cateva zile nu am putut dormi sau manca, ma gandeam incontinuu cum de a putut face asa ceva si cum de eu m-am inselat atat de mult asupra  persoanei respective.
Atunci mi-am amintit povestea acelei persoane si i-am putut intelege intrucatva suferinta.Mi-am dat seama ca doar cand treci printr-o suferinta cat de putin asematoare, poti intelege suferinta altuia.Dar intotdeauna suferinta ta doare mai tare decat a altuia.Si intotdeauna depinde de ce perioada a vietii traversezi, daca esti intr-o perioada de suferinta fizica intensa, atunci aceasta ti se pare cea mai necrutatoare, daca esti intr-o perioada in care sufletul simti ca-ti sangereaza, atunci crezi ca aceasta este cea mai de nesuportat.
  Pe voi ce va afecteaza cel mai mult, durerea fizica sau sufleteasca?
  Va doresc o viata cu cat mai putina suferinta!

joi, 1 septembrie 2011

A venit toamna!

 A mai trecut o vara...O vara cu multe iluzii, dezamagiri, probleme dar si cu sperante, bucurii si pe alocuri impliniri! A plecat si a lasat locul toamnei, anotimpul nostalgiilor. Poate ca totusi toamna ne va aduce tot ce am sperat si nu am primit de la vara. Poate ca desi soarele isi mai pierde din intensitate iar oamenii incep sa se gandeasca si sa se pregateasca pentru sezonul rece, vom avea parte doar de sanatate, bucurii si impliniri.Ramane sa vedem ce ne va rezerva aceasta toamna.Poate ca va fi la fel de calduroasa si frumoasa ca prima ei zi.
  Va doresc sa aveti o toamna imbelsugata, cu sanatate si multe impliniri si cat mai putine suferinte fizice sau sufletesti!