marți, 29 iulie 2014

Facebook-ul in viata noastra

  V-ati intrebat vreodata ce reprezinta facebook-ul pentru voi? O moda? O necesitate? Un instrument util sau ceva lipsit de importanta?
  Cred ca fiecare dintre noi are propria definitie a facebook-ului dar cert e ca acesta a devenit o moda ce ne-a cuprins cu febrilitate pe majoritatea dintre noi. S-ar putea spune ca daca n-ai cont pe facebook nu existi.
Cu totii avem o lista de prieteni ce cuprinde membri ai familiei, vecini, prieteni sau simple cunostinte dar de multe ori si foarte multi necunoscuti.
E ,,cool'' sa ai cati mai multi prieteni. Nu conteaza ca n-ai schimbat niciodata vreo vorba cu cei mai multi dintre ei, numarul lor trebuie sa fie cat mai mare. Si totusi...din cand in cand ne mai amintim sa le dam cate un like la vreo fotografie pe care au postat-o.
Daca acestia se invrednicesc sa-si impartaseasca cumva gandurile, problemele sau sa scrie cateva randuri despre orice altceva, pacat, caci nu prea avem timp sa citim dar important e ca ne suntem ,,prieteni''.
In plus, mai suntem asaltati zilnic de invitatii de a juca diverse jocuri . Nu conteaza ca nu ne pasioneaza asa ceva sau nu avem timp pentru asta.
Multi dintre noi nici nu avem prieteni in viata reala caci doar avem destui in mediul virtual.
  Intr-un cuvant facebook-ul face parte din  viata noastra si nu putem lasa sa treaca nici macar o zi fara sa intram pentru a vedea ce ne fac ,,prietenii'', fara a mai distribui cateva imagini cu mesaje pozitve sau a mai da cateva ,,accepturi''.
  Se pare ca nu putem trai fara facebook...
P.S. Zilele trecute am citit cu surprindere ca o persoana ce imi ceruse prietenia pe facebook un urma cu trei saptamani  decedase.
Ma salutase de doua-trei ori si incercase sa schimbe cateva vorbe cu mine..Era in lista mea de prieteni si nici macar nu stiu cine era, daca suferea de ceva sau de ce nu mai exista ...Dar de un lucru sunt sigura ca acolo unde a plecat va avea Prieteni Adevarati.

luni, 21 iulie 2014

Calatoria cu trenul

  Nu mai calatorisem cu trenul de peste 21 de ani...
  Apropiatii imi spuneau ca trenurile sunt  mult prea inalte iar peronurile mult prea joase pentru ca eu sa pot urca/cobora in/din tren asa  ca dupa ce m-am imbolnavit nu m-am mai incumetat sa repet aceasta experienta...dar in urma cu doua saptamani o jurnalista de la un ziar local, careia ii multumesc, mi-a spus ca CFR Calatori ofera asistenta persoanelor cu mobilitate redusa ce vor sa calatoreasca cu ei.
Aceasta stire m-a bucurat, m-am gandit ca in sfarsit se mai schimba lucrurile si pe la noi, astfel ca dupa ce am postat aceasta informatie pe www.dizabil.eu , care a suscitat destul de mult interesul persoanelor cu dizabilitati, mi-am zis ca nu pot sfatui pe altii sa circule cu trenul daca n-o fac eu insami, asa ca am completat formularul de pe site-ul mai sus numitei companii prin care solicitam asistenta intrucat chiar trebuia sa ajung peste cateva zile in Bucuresti.
  In numai doua zile am primit si raspunsul. Mi se spunea ca doar in anumite statii se poate oferi asistenta (vezi aici). Eu puteam primi asistenta in Bucuresti, Gara de Nord. Focsaniul nu oferea o asemenea asistenta dar mi se spunea ca la urcarea/coborarea in Focsani voi fi ajutata de angajatii din tren.
  In ziua in care era programata aceasta calatorie am avut emotii...Ma temeam ca angajatii ce ar fi trebuit sa ma ajute vor uita acest lucru iar eu nu voi reusi sa ajung in Bucuresti, asa ca la plecare am ales alt mijloc de transport dar dupa ce mi-am rezolvat acolo toate treburile m-am prezentat in Gara de Nord hotarata sa ma intorc acasa cu trenul. Aici, sefa de tura, o doamna foarte draguta m-a asigura ca inainte cu 30 de minute de plecarea trenului cineva va veni si ma va ajuta sa urc in tren. Asa s-a si intamplat. La ora stabilita doi domni, foarte amabili m-au condus la tren, m-au urcat pe brate si mi-au aratat locul pe care il aveam rezervat.
De asemenea, cand am ajuns in gara din Focsani controlorul trenului m-a coborat pe brate si m-a lasat pe peron.
Se pare ca avusesem emotii degeaba, ei isi luasera treaba in serios. Asa ca ...as vrea sa multumesc angajatilor CFR  care m-au ajutat in Gara de Nord dar si domnului controlor care m-a ajutat sa cobor din tren. Niste oameni cum rar intalnesti!
  Si totusi...mi-as fi dorit ca CFR-ul sa acorde asistenta prin alte mijloace. Poate ar fi mai bine pentru angajati sa acorde ajuror folosindu-se de o scarita suplimentara, o rampa sau poate chiar un lift hidraulic, ca sa nu ma vorbesc de dotarea companiei cu trenuri mai joase sau peroane mai inalte.
  Ce se intampla oare cand persoana care solicita asistenta are ceva mai multe kilograme decat mine?
  Dincolo de toate aceste ganduri, cert e ca am calatorit cu trenul dupa foarte multi ani!

luni, 7 iulie 2014

Tu si eu

Esti langa mine si totusi esti departe,
Te chem si te alung in fiecare zi si-n fiecare noapte,
Mi-e dor de tine ne-ncetat,
Ca de-un copil, ca de-un barbat.

Esti lumina calda ce ma inconjoara,
Blanda racoare a noptilor de vara,
Respiri prin fiecare por al sufletului meu,
Ma vrei si ma indepartezi mereu.

Eu vin spre tine, tu nu ma astepti,
Ma-ntorc...si apoi spre mine te indrepti,
Sunt oxigen, esti curcubeu,
Unul fara altul...n-a fi tu...si n-as fi eu.

vineri, 4 iulie 2014

De ce dorim sa-i schimbam pe cei dragi?

  Va mai amintiti primii fiori ai dragostei? Va amintiti cum asteptati cu nerabdare sa-i auziti vocea sau sa-i vedeti chipul? Nu-i asa ca in acele momente persoana de care ne indragosteam parea perfecta?! Nimic nu ne deranja la ea, ne atrageau pana si defectele ei...
Si totusi, de ce oare, cu trecerea timpului incepem sa folosim tot mai des expresii de genul: ,,te rog, nu te mai purta asa'', ,,nu mai vorbi asa pentru ca nu e frumos'', ,,nu te mai imbraca astfel pentru ca nu-ti sta bine''?
Ce se intampla cu noi? Ne-am schimbat noi sau el/ea? Desi toti declaram ca intr-o relatie ne dorim sa fim acceptati asa cum suntem, nu precupetim nici un efort pentru a-i schimba pe cei ce ii iubim...
  Undeva am citit candva ca nu ne place la ceilalti ceea ce dispretuim la noi insine, sa fie oare adevarat?
Incercam sa-i schimbam pe ceilalti tocmai pentru ca nu ne putem schimba pe noi?! Sau doar incercam sa-i ajutam pe cei dragi sa evolueze?!

joi, 3 iulie 2014

Pe la noi...

  Zilele trecute am avut o problema de rezolvat la Directia pentru Protectia Persoanelor Adulte cu Handicap Vrancea...
  La intrare m-au intampinat niste trepte foarte inalte, imposibil de escaladat daca ai mobilitate redusa, asa cum am eu. In apararea lor cei ce au montat acele trepte pot spune ca pentru cei cu o dizabilitate locomotorie exista o rampa dar, din pacate, si accesul la aceasta este destul de dificil. Trebuie sa ocolesti un sir de masini iar ca si cum n-ar fi fost de ajuns, trebuie sa mergi prin pietris pana la aceasta rampa ceea ce nu e foarte placut.
In interior  intalnesti un portar care nestiind prea bine spre ce camera sa te indrume pentru solutionarea problemei tale, iti prezinta mai multe variante ca sa ai de unde alege.
Pe hol erau bolnavi sau apartinatori (n-am reusit prea bine sa-m dau seama in ce categorie se incadrau) dar si angajati tinerei ce pareau a socializa.
Deoarece a fost nevoie sa trec prin mai multe birouri pana s-au dumirit de a cui competenta tinea solutionarea problemei mele, am descoperit angajati  fel de fel. Unii foarte amabili, altii apasati de importanta propriei functii...
Stiti ce n-am intalnit in aceasta institutie? Nici un angajat cu handicap! Sau poate nu l-am descoperit eu! Sper!