duminică, 25 septembrie 2016

Dezbatere pe teme europene cu Ovidiu Nahoi la Focsani

  Ieri, sambata, 24 septembrie, invitata fiind de jurnalista Silvia Vrinceanu am participat la o dezbatere inedita in peisajul vrancean ce a avut loc la Ateneul Popular ,,Maior Gh. Pastia'' si s-a intitulat ,,Impas european. Solutii europene?''.
  Captivi grijilor cotidiene, dezamagiti de evolutia scenei politice interne cati dintre noi mai au timp sa analizeze ce se intampla in afara granitelor tarii, dincolo de stirile ,,senzationale'' ce ne parvin pe canalele media si cum ne afecteaza aceste evenimente?!
Migranti, Brexit, Rusia, piata muncii, euro, absorbtia fondurilor europene au fost cateva dintre temele pe care le-a abordat in cadrul acestei dezbateri jurnalistul Ovidiu Nahoi, invitatul acestei dezbateri pe teme europene, organizata de blogul de atitudine civica Vrancea Altfel, creat de avocatul Dan Nichita care a fost si moderatorul dezbaterii de altfel.
Foto: Alexandra Tataru
   Ovidiu Nahoi  este unul dintre cei mai importanţi jurnalişti români. A creat primul radio independent român, Uniplus, în 1989, a lucrat ca reporter, realizator de documentare şi analist politic la agenţia de presă Mediafax, apoi la Evenimentul zilei. A fost redactor şef adjunct al Adevărul, realizator tv la Money TV, editorialist la Dilema veche. În prezent este redactor şef la RFI Romania.


  
   N-am iesit niciodata in afara tarii si nu sunt o buna cunoscatoare a politicilor si realitatilor europene dar mi-a placut sa cunosc, prin intermediul domnului Nahoi, Europa, astfel, cu grijile, incertitudinile, temerile si succesele ei... Pana la urma... si EU SUNT EUROPA!

joi, 22 septembrie 2016

Viata cu poliatrita reumatoida...

   Intr-o frumoasa zi de toamna, pe la sfarsitul vacantei de vara cand ma pregateam sa incep clasa a XI a, fiind cam plictisita... trecusem cu bine de treapta a doua iar pana la bac mai erau aproape doi ani, m-am gandit ca n-ar fi rau sa ma imbolnavesc. Si cum eram o perfectionista, mi-am ales o boala destul de  agresiva pentru care nu prea existau medicamente in acea perioada. Asa ca in cativa ani frumoasele mele maini au devenit de nerecunoscut iar picioarele au ajuns sa-mi mai poarte doar cu mare greutate trupul.
V-am zis ca-mi place sa fac totul bine! Asa ca facusem si acum o alegere foarte buna!
Alesesem o boala de care nu aveam cum sa ma plictisesc intreaga viata. Apropo, castigatoarea se numea poliatrita reumatoida.
   Astfel, atunci cand ma plictisesc de dureri, anchiloze si tot tacamul iar in buzunar mi se pare ca am prea multi bani ma apuc sa fac investigatii medicale. Intr-o astfel de perioada eram si ieri.
Asa ca m-am prezentat la o clinica din Focsani pentru a ma mai rasfata putin.
  Clinica in cauza este situata la etajul 1 al unei cladiri destul de frumoase de altfel dar care nu e dotata cu lift. Insa, nu-i nimic, mi-am zis ce daca nu mancasem de doua zile si-mi tremurau picioarele, mi-am adus ajutoare cu mine. Ce sotul si mama sa stea acasa si sa se plictiseasca?! I-am luat cu mine, promitandu-le ca dupa le cumpar ciocolata.
Odata ajunsa sus, m-am asezat pe un scaun pentru a-mi trage sufletul iar o frumoasa domnita cu o scurta fustita s-a indreaptat spre noi cu doua hartii ce era musai sa fie semnate de mine dar domnita noastra probabil nu auzise de poliatrita reumatoida si de efectele ei devastatoare asa ca ii preda hartiile in cauza sotului meu sfatuindu-l sa mi le citeasca si poate... sa mi le si semneze. Orgoliul meu dintr-o data a ajuns la cote alarmante si nu m-am putut abtine sa n-o intreb ce anume a facut-o sa creada sa eu n-as fi capabila sa-mi semnez si sa-mi citesc singura consimtamantul si fisa care atesta ca am fost consultata. N-oi fi eu capabila sa alerg sau sa urc trepte dar nici sa scriu sau sau sa citesc?!
A mormait ceva ce nu semana nicidecum cu scuzele pe care astepta napraznicul meu orgoliu sa le primeasca. Si ca sa ma razbun le-am zis ca eu nu semnez acte in avans si ca imi voi pune frumoasa semnatura pe ele doar dupa ce voi fi consultata de medic chiar daca domnitele(intre timp a mai venit una sa-mi reaminteasca ca nu trebuie doar completate cu datele personale ci si semnate, probabil inca ma credeau grea de cap) doreau sa economiseasca timp.
  Am trecut mult mai usor peste disconfortul provocat de investigatie decat peste atitudinea acestor angajate...
Oare ce studii au aceste tinere? Cine le angajeaza oare sa lucreze cu oameni ce au diverse afectiuni atat timp cat ele nu stiu nu doar sa recunoasca deformarile specifice poliatritei reumatoide dar nici nu realizeaza ca o dizabilitate locomotorie nu e obligatoriu sa fie insotita de una intelectuala?! Si oare ce le fac sa se creada superioare celor ce ajung in suferinta pe holurile clinicii in care lucreaza? Sanatatea? Faptul ca ele au ocupat un post pentru care poate altii au mai multa pregatire sau inclinatie? Sau pentru ca ele au un job, nu ca noi cei ce ne plimbam pe la usile lor ca sa scapam de plictiseala.
  Si uite asa a mai trecut o zi in care poliatrita reumatoida mi-a facut viata mai palpitanta... V-am zis ca sunt o norocoasa?! Si pentru ca sunt fata buna va voi da in sfat, gratis!  Daca va plictisiti, nu cumva sa va alegeti aceeasi boala ca si mine! Sau macar alegeti o forma mai putin agresiva decat a mea...
Viata cu poliatrita
Va recomand sa cititi si : Eu si poliartrita reumatoida
Eu si poliartrita reumatoida: Au trecut 23 de ani...
Scrisoare adresată Poliartritei Reumatoide

duminică, 18 septembrie 2016

Despre drepturi si obligatii...

  Multi dintre noi suntem nemultumiti pentru ca drepturile ne sunt incalcate. Persoane cu dizabilitati, persoane ce apartin unei etnii minoritare, pensionari, salariati, copii...
 Cei mai multi dintre noi ne-am aflat in situatii in care am fost nevoiti sa afirmam ca desi legile tarii in care traim ne confera anumite drepturi, in viata de zi cu zi nu ne putem bucura de beneficiile aduse de acestea. Si cu toate aceestea... Cati dintre noi ne asumam si responsabilitatile pe care le avem? Asa e viata, avem drepturi dar si obligatii. Atat legale cat si morale.
 In acest tavaluc al vietii in care suntem focusati pe drepturile noastre, mai avem oare timp sa ne gandim ca poate chiar si noi atunci cand nu ne asumam obligatiile ce ne revin in familie, in societatea din care facem parte, prin aceasta incalcam drepturile altei persoane?
Sau poate ca drepturile noastre sunt ma importante decat ale altuia?! Cand e vorba de un drept legal totul e simplu. O vorba in popor spune: ,,Unde-i lege nu-i tocmeala.'' Dar dincolo de aceasta?
  Eu am dreptul! Eu vreau asta! Eu am nevoie de asta!
Drepturi si obligatii
  De cate ori insa ne gandim daca nu cumva ceea ce noi pretindem lezeaza interesele celui de langa noi?
De la un copil care plange intr-un magazin pentru ca vrea o jucarie desi parintele ii explica ca nu are cu ce sa i-o cumpere pana la persoanele mature carora li se pare ca ar trebui sa primeasca macar cu o palma de pamant mai mult decat fratii lor sau poate o usa in plus de la casa parinteasca , toti uitam sa ne gandim cum ii afecteaza pe ceilalti deciziile noastre, cum ne afecteaza relatiile cu cei din jur, concentrandu-ne doar asupra noastra si a nevoile noastre, reale sau imaginare.

Puteti citi aceasta postare si pe blogul: http://iuliananegoita.dizabil.eu

joi, 8 septembrie 2016

Cum si cand se transforma dragostea in iad ?

 ,, Aproape 1.000 de femei, omorâte în bătaie de soții lor'' citeam zilele trecute in presa...
,,Peste 170 de femei au fost ucise în bătaie, de către partenerii lor, în 2010, alte 138 și-au pierdut viaţa, în 2011, 141 românce au murit în urma violenţei domestice în 2012, iar 328 au decedat în ultimii doi ani sub loviturilor celor cu care și-au împărţit destinele.''
,, Bilanț. Violența asupra femeilor, în cifre (primul semestru al anului 2016, sursa ANES)
Victime ale violenței în familie: 726 femei și 72 bărbați
Agresori familiali: 3.841''
  Citeam si ... nu reuseam... nu reusesc inca sa inteleg... Cum de se ajunge intr-o famillie, intre persoane care se presupune ca se iubesc sau macar s-au iubit la asa ceva?
Ce poate determina pe cineva sa-si loveasca partenerul de viata? Cum poti trai alaturi de un om zile, luni, ani... sa imparti momente frumoase sau mai putin frumoase, sa construiesti un camin, un destin comun si apoi sa consideri ca ai dreptul sa-i pui in pericol integritatea fizica sau viata?
  Atat de multe femei (ce-i drept si barbati dar numarul lor e mai mic) devin victimele celor care ar trebui sa le ocroteasca, sa le daruiasca stabilitate si siguranta!
Ce ii face oare pe acesti barbati sa ofere celor cu care isi impart viata lacrimi in loc de zambete, lovituri in loc de imbratisari, jigniri in loc de alinturi, moarte in loc de viata? Alcoolul, drogurile, educatia deficitara?
Exista, din pacate, inca familii in care se considera ca barbatul este stapanul femeii, avand drept de viata si de moarte asupra acesteia. Exista inca comunitati in care se considera ca daca o femeie a fost agresata, probabil a facut ceva pentru a merita acest tratament iar aceste femei ce devin victimele celor pe care i-au iubit sau poate inca ii mai iubesc, de multe ori ajung ele insele sa gandeasca la fel.
Adesea ele se lovesc si de nepasarea celor din jur dar si de neimplicarea autoritatilor... Desi exista programe nationale (puteti citi mai multe aici) care au ca scop protejarea victimelor violentei domestice acestea fie nu sunt cunoscute in toate comunitatile, fie sunt ineficiente iar un numar foarte mare de femei raman alaturi de calaii lor neavand alternative sau poate de teama sa dezvaluie iadul in care traiesc celor din jur pentru a nu fi ele insele judecate.
    ,, Aproape 1.000 de femei, omorâte în bătaie de soții lor''... cum de e posibil asa ceva?







  

vineri, 2 septembrie 2016

Daca vrei sa-ti strici ziua...

  Daca ai o zi prea buna si prin jurul tau nu zaresti nici un doritor sa ti-o strice, va dau eu o idee... Apucati-va sa taiati ardei pentru conservat! Aveti grija, printre ei trebuie sa fie macar cativa care sa usture, altfel nu veti reusi sa va stricati ziua!
Si taiati voi asa pana incep sa va usture mainile. Daca au inceput sa va usture bine, as zice sa nu va opriti ci sa mai taiati cativa ca sa fiti siguri de reusita. Apoi incepe distractia. Garantat.
Veti face miscare cum n-ati mai facut de mult timp. Din doua in doua minute va fi o placere sa alergati la un robinet pentru a tine mainile sub apa rece caci altfel nu e de stat. Cand aveti impresia ca ati scapat de usturime si va indepartati de robinet, nici n-aveti timp sa va apucati de facut altceva ca imediat mainile va iau foc si alergati la robinetul izbavitor. Si... de voie de nevoie o veti tine tot asa vreo patru- cinci ore.
Veti arde astfel toate caloriile pe care le-ati consumat in exces. Partea buna e ca nici nu veti mai putea consuma altele caci mainile voastre indragostite de apa rece nu va vor lasa nici sa va asezati la masa sau macar sa va apropiati de ea.
Astfel adio, timp de cateva ore, alte activitati! Puteti fi siguri ca ziua voastra e data peste cap. Fiti atenti, nu cumva sa va puneti manusi inainte de a va atinge de ardei, altfel toata straduinta voastra va fi in van!

joi, 1 septembrie 2016

Oamenii din noi

  Suntem fiinte sociale. Nu putem trai fara sa interactionam cu ceilalti oameni din jurul nostru si toate aceste interactiuni isi lasa o amprenta mai mare sau mai mica asupra noastra.
Purtam in noi, uneori fara ca macar sa ne dam seama, visele celor dragi noua, pasiunile, calitatile, defectele, obiceiurile, vorbele lor preferate...
Cu cat petrecem mai mult timp alaturi de o pesoana cu atat preluam mai mult din fiinta ei. Uneori ajungem sa nu mai stim unde se termina ea si unde incepem noi iar atunci cand pleaca de langa noi pentru o perioada mai scurta, mai lunga sau definitiv o frantura din ea ramane in noi iar o parte din noi pleaca cu ea.
Fiecare din noi poarta astfel  in el parti mai mici sau mai mari din ce au fost toti cei alaturi de care am trait de-a lungul vietii.
Purtam in noi visele dar si putin din felul de a fi al bunicilor ce nu mai sunt printre noi, al parintilor ce poate ii mai avem sau nu, al partenerului de viata sau al altor fiinte dragi...
Chiar si atunci cand ne simtim singuri in noi ii purtam pe toti cei ce ne-au influentat drumul in viata.
Poate atunci cand ne este dor de un om drag, ne lipseste chiar acea frantura din sufletul nostru ce a plecat odata cu ea...