duminică, 31 iulie 2011

O duminica obisnuita!

  A mai trecut o duminica.O duminica ca oricare alta in care un om sufera pentru ca nu se poate misca, un altul are inima franta, unul a trecut prin emotiile primei intalniri, unul a cunoscut prima dezamagire, prima infrangere si unul poate a fost atat de ocupat incat n-a avut timp sa se mai gandeasca la nimic.Toti au trait aceleasi clipe, aceeasi zi si totusi au trecut prin stari, senzatii diferite.Celui ce este fericit ii este greu sa simta durerea celui ce sufera iar cel ce sufera nu poate intelege fericirea celuilalt .Unii se gandesc cu optimism la saptamana ce va incepe iar altii cu ingrijorare.Traim aceeasi clipa, poate ne intersectam in acelasi loc dar drumurile pe care le urmam  in viata ne sunt atat de diferite.Al unora este lin iar al altora anevois ,plin de obstacole.
  Va doresc sa aveti un drum cu cat mai putine obstacole si o saptamana in care sa realizati tot ce v-ati propus!

vineri, 29 iulie 2011

Prietenia

Prietenia e o floare rara,
Cand o-ntalnesti, a ei mireasma te impresoara,
Iti da putere, peste toate te face sa treci mai usor,
Ea este un scump odor.


Ma simt binecuvantata,
Am intalnit-o...si nu doar o data,
Oameni minunati am cunoscut,
Care la bine si la greu m-au sustinut.


Orice bucurie impartita creste
Iar orice intristare se ofileste,
Bucurii si intristari de ai cu cine impartasi,
Singur pe lume nu te ve simti.


De vei intalni acesta floare,
Ud-o cu afectiune, altfel moare!
Ingrijeste-o ,sa creasca-n inima ta,
Ea doar caldura sufleteasca vrea!

miercuri, 27 iulie 2011

"Acum stiu, am aflat si eu... " de Nicolae Steinhardt


  Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a
solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi . Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare . Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii , dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre .
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune ; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "

Nicolae Steinhardt
 
 

marți, 26 iulie 2011

Comoditate sau...?

 In fiecare luna primesc de la Bucuresti un medicament de ultima generatie, foarte scump ,pentru primirea acestuia avand nevoie de aprobarea unei comisii de la C.N.A.S.Pentru obtinerea unei asemenea aprobari un pacient trece prin foarte multe investigatii.Prin urmare sunt depuse eforturi din partea pacientului ,din partea statului(C.N.A.S) care suporta costurile acestor tratamente dar si din partea celor care au grija ca medicamentele sa ajunga in cele mai bune conditii la pacienti.
 In cazul meu ,medicamentul imi este adus intr-o farmacie din Focsani, avandu-mi pe el notate numele si numarul de telefon.Nu stiu niciodata cu exactitate ziua in care il voi primi.La  inceput ,cineva de la farmacia respectiva ma suna si ma anunta cand il primeau, insa in timp am observat ca timpul trecea iar eu nu mai eram anuntata sa-mi ridic tratamentul desi aveam nevoie de el, intarziind astfel administratea lui.Asa ca am inceput sa sun eu la farmacia respectiva pentru a intreba daca l-au primit.Uneori mi se spunea ca nu l-au primit dar sa nu mai sun eu pentru ca atunci cand il vor primi voi fi anuntata.Alteori medicamentul era primit dar nimeni nu ma anuntase si pe mine. Luna aceasta cand am sunat medicamentul era deja primit. Am evitat sa mai intreb insa si de cat timp ,m-am multumit doar cu faptul ca nu trebuie sa mai intarzii doza de care aveam nevoie.Am uitat sa mentionez ca una dintre angajatele farmaciei chiar mi-a fost colega in timpul scolii postliceale deci ma cunostea desi nu ne-am mai vazut de la absolvire.
Atunci cand mama mea a mers sa ridice medicamentul de la farmacie s-a intamplat ca cea care i l-a inmanat sa fie o asistenta pe care noi o cunosteam de ceva timp ,de cand lucra in alta parte ,asa ca mama a intrebat-o de ce nu sunt si eu anuntata imediat ce medicamentul ajunge in farmacie caci am nevoie de el ,iar raspunsul a fost :,,nu este obligatia noastra sa anuntam, e obligatia celor ce il trimit''.Dar oare cei ce il trimit de ce s-o fi mai obosind sa treaca numarul de telefon pe el?!Probabil n-au ce face si se joaca cu numerele de telefon .
Se fac atatea eforturi pentru ca eu sa intru in posesia acelui medicament iar angajatelor acestei farmacii li se pare mult prea greu sa dea un telefon.
Initial am fost revoltata de replica asistentei respective ,apoi m-am intrebat oare daca eu nu m-as fi imbolnavit si mi-as fi putut practica meseria as fi ajuns si eu la fel, prea ,,ocupata'' pentru a da un telefon unei persoane bolnave care are nevoie de un anumit medicament?!Nu voi sti niciodata raspunsul la acesta intrebare dar sper ,din suflet, ca poate as  fi mai pastrat un gram de umanitate si poate as fi fost recunoscatoare ca nu sunt in situatia celui care are nevoie de medicamente.Cine stie?!
Poate ca uneori boala ne este data tocmai pentru a vedea lucruri pe care nu le-am observa daca am fi sanatosi!

vineri, 22 iulie 2011

Oameni fara suflet

  Stau si ma gandesc, oare ce fel de oameni sunt aceia care lovesc cu masina o persoana in varsta (de fapt, nici nu conteaza varsta) si apoi isi vad mai departe de drum ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nu din cauza lor, o persoana zace in agonie pe marginea drumului?Ce poate fi mai important pentru ei decat viata unui semen, pe care ei au pus-o in pericol?Cred ca nu e foarte placut sa fii in locul unui asemenea om, sa nu ai nici o urma de umanitate in tine!Oare dupa ce repere se ghideaza ei in viata?Poate ca doar propria persoana conteaza dar cand si ei vor avea probleme,vor fi in dificultate ,oare de la cine, de unde vor astepta sprijin?
  Astazi un vecin, un om de o blandete si o bunatate iesite din comun, a fost lovit de o masina si abandonat .Persoana care l-a lovit nici macar nu a oprit sa vada daca mai traieste.Imi vine atat de greu sa cred ca exista astfel de oameni dar fie ca eu cred sau nu, ei exista si traiesc printre noi ,din pacate.
  In final, va doresc sa nu intalniti astfel de oameni in drumul vostru prin viata!

joi, 21 iulie 2011

Un mare duhovnic s-a urcat la ceruri, Parintele Arsenie Papacioc

 Părintele Arsenie Papacioc, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române, teolog din "generaţia de aur", a fost înmormântat astăzi la Mănăstirea "Sfânta Maria" din Techirghiol, unde a slujit timp de 35 de ani.
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc a murit marţi, 19 iulie, la vârsta de 97 de ani .
Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în 1914, părinţii lui s-au numit Vasile şi Stanca. Tatăl lui, care a fost ajutor sanitar, a contribuit cu bani pentru a construi biserica din satul Misleanu, unde locuiau. Părintele spunea că numele de "Papacioc" vine de la tatăl bunicului său care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei, "era aromân şi i s-a spus "Papa cu cioc", dar la origine ne chema Albu".
Părintele Papacioc s-a călugărit de tânăr la Mănăstirea Sihăstria. Pe vremea când era egumen la Mănăstirea Slatina a fost arestat şi după ce a stat în închisoarea ani de zile, în 1976 a ajuns la Mănăstirea Sfânta Maria de la Techirghiol unde a slujit până la moartea sa.
Părintele Papacioc despre suferinţă: "Nu trebuie să cerem ca nişte milogi continuu fără să dăm ceva... Tot ce întâmpinăm, tot ce ni se întâmplă este pentru ca noi să ne trezim mai mult, să ne formăm mai mult, să înţelegem sensurile cele mai frumoase şi adevărate ale iubirii cu orice chip. O suferinţă nu îşi atinge scopul dacă este dată ca o terapie să zic aşa, dacă tu nu ai ieşit cu un folos din ea. Să nu credeţi că Dumnezeu stă cu satârul în mână să ne pândească dacă am greşit, nu... "Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne urăşte dracul"... oricât ai fi de bun nu eşti destul de bun pentru că în afară de păcatele care le cunoaştem mai sunt o serie de păcate despre care nu se ştie, ele se numesc "păcatele lipsirii", adică binele pe care îl poţi face şi nu îl faci. Atâtea ocazii ai avut să faci bine şi nu l-ai făcut... în suferinţă omul poate să stea de vorbă cu sine mai mult decât în orice altă situaţie, să se cunoască pe sine, să se compare... te cunoşti pe tine ca să te poţi birui pe tine...".
Cu totii avem doar de invatat din cuvintele si din viata parintelul Arsenie Papacioc!

luni, 18 iulie 2011

,,Clientii nostri ,stapanii nostri''?

 Astazi a trebuit sa rezolv pentru doi dintre vecinii mei ,problemele pe care le aveau cu o anumita firma care le furnizeaza serviciile de televiziune, asa ca am sunat la aceasta firma de doua ori.Prima data am fost pusa sa astept 10 minute pana apelul a fost preluat de un operator.A doua oara, noua minute.Ma saturasem sa tot ascult  o inregistrare in care mi tot spunea ca apelul meu e important pentru ei. Ma saturasem sa tot ascult si acele melodii care sunt puse de cate ori trebuie sa asteptam.In final ,am fost multumita ca macar au rezolvat una dintre solicitari, cealalta fiind in curs de rezolvare.
Dupa aceasta intamplare, prin care ati trecut probabil si multi dintre voi, am fost sunata de o prietena careia i-am povestit ,plina de revolta ,cata rabdare trebuie sa ai pentru a reusi sa comunici cu un operator al firmei in cauza iar ea imi povesteste ca ce patisem eu era nimic in comparatie cu felul in care sunt tratati abonatii firmei de televiziune la care e abonata ea.Pentru a reusi sa anunte o defectiune a fost pusa sa astepte 40 de minute.
In aceste conditii ma intreb oare ce s-a intamplat cu logoul ,,clientul nostru, stapanul nostru''?
De ce politica oricarei firme e sa atraga clienti iar apoi dupa ce acestia au semnat un contract nu mai conteaza daca sunt multumiti sau nu de ce li se ofera?Stiu probabil veti spune ca daca clientii nu sunt multumiti dupa expirarea contractului isi pot schimba furnizorii de servicii(caci despre asta e vorba in acest caz) dar ce se intampla in zonele unde numai anumite firme au monopol sau in care toate firmele au servicii la fel de proaste?
Sunt zone din tara unde electricitatea este intrerupta sistematic ,fie ca e vant, ploua sau e soare iar furnizorii dau vina pe vechimea retelei dar ce vina au abonatii pentru asta?Ei isi platesc facturile la timp.
Sau sunt zone din  imediata apropiere a oraselor in care semnalul de telefonie mobila este foarte slab iar firmele furnizoare desi isi imbie clientii sau potentialii clienti cu fel de fel de oferte ,spun ca nu au bani pentru a investi in echipamente care sa permita imbunatatirea receptionarii semnalului.
  In conditiile in care nu poti alege ce ar trebui sa faci?Sa renunti la aceste servicii ?In acest caz ne-am intoarce in secolul trecut.Din pacate, tot ce putem face e sa ne multumim cu ce ni se ofera.

vineri, 15 iulie 2011

Mustrarea soarelui

E cald...Soarele prea tare straluceste,
Ne priveste parca...si ne dojeneste
Ca respectul nu mai stim ce e,
Nici pentru natura, nici pentru aproapele.


Sa ne ferim de-a lui mustrare incercam,
Racoare ,umbra cautam,
Suntem fara vlaga, molesiti,
Sa facem rele ,poate ,mai putin porniti.


Dar cand racoarea inserarii incet se lasa,
Obiceiurile rele se intorc acasa
Si abandonam in strada doua ghemotoace imblanite ,mici ,nevinovate ,
O facem pentru ca se poate.


Si nici pe semeni nu-i crutam,
De intalnim unul naiv, incepem sa-l ironizam,
Ni se pare ca nimeni ca noi nu mai e,
E dreptul nostru sa distrugem suflete.

miercuri, 13 iulie 2011

România, pe ultimul loc în UE în domeniul angajării persoanelor cu dizabilităţi

  Raportul realizat de Fundaţia "Pentru Voi" şi Institutul pentru Politici Publice (IPP) arată că la patru ani după adoptarea unor prevederi legislative care să faciliteze integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizablităţi, România se situează, alături de Bulgaria, pe ultimul loc în UE în domeniul angajării în muncă a acestei categorii sociale.
"Dacă la nivelul Uniunii Europene, nivelul de ocupare a forţei de muncă de către persoanele cu dizabilităţi este de 50 la sută, în România doar 4,2 la sută din totalul persoanelor cu dizabilităţi aveau un loc de muncă la 31 martie 2010. Conform datelor statistice ale ANPH: din 681.558 persoane cu dizabilităţi, doar 28.826 erau angajate în muncă. În domeniul dizabilităţii intelectuale, situaţia este catastrofală, mai puţin de unu la sută din persoanele cu această dizabilitate având un loc de muncă, adică 977 persoane. Din numărul total de persoane cu dizabilităţi angajate în muncă, doar trei la sută sunt persoane cu dizabilitate intelectuală şi doar cinci la sută cu dizabilitate psihică", se arată în raport.
Iniţiatorii menţionează că legislaţia românească se inspiră după un model aplicat în Franţa şi Germania, acordând facilităţi "unităţilor protejate" destinate stimulării angajării în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, însă în cele 478 de unităţi protejate înregistrate la ANPH sunt angajate doar 1.470 persoane cu dizabilităţi.
"Din totalul celor 28.826 persoane cu dizabilităţi angajate în muncă în România, doar 1.470 sunt angajate în unităţi protejate, adică doar 5,1%. Acolo unde legea acordă cele mai mari facilităţi şi anume la unităţile protejate lucrează doar 5% din numărul total al persoanelor cu dizabilităţi angajate", se mai arată în raport.
Directorul Fundaţiei "Pentru voi", Laila Onu, a declarat, la lansarea raportului, că din legislaţia românească lipseşte orice fel de referire la obligativitatea de a angaja persoane cu dizabilitate severă, singura condiţie impusă unităţilor protejate fiind de a angaja o treime din numărul total de angajaţi persoane cu dizabilităţi.
"După patru ani de aplicare a legii, rezultatele sunt sub aşteptări din cauza reglementării insuficiente a obligaţiilor unităţilor protejate, respectiv a unei corelări între facilităţile acordate şi numărul de persoane cu dizabilităţi angajate şi gradul lor de dizabilitate. Este evident că legislaţia ar trebui să prevadă facilităţi mai mari pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi severe deoarece costurile implicate sunt mult mai mari", a declarat Laila Onu.
Iniţiatorii raportului au atras atenţia că nicio primărie de municipiu reşedinţă de judeţ sau a unui sector din Municipiul Bucureşti nu a reuşit să angajeze minimul de patru la sută persoane cu dizabilităţi, aşa cum prevede legea, ponderea persoanelor cu dizabilităţi din totalul angajaţilor fiind extrem de mică în cazul tuturor autorităţilor locale, primării, mai ales în: Alexandria, Brăila, Buzău, Piatra Neamţ, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Tulcea, Vaslui, unde mi există nicio persoană cu dizabilităţi încadrată într-un loc de muncă.
"Municipiul Focşani înregistrează cea mai mare pondere a persoanelor cu dizabilităţi angajate, anume 2,26 la sută însă departe oricum de minimul de 4 la sută statuat în lege. Per total, la nivelul tuturor primăriilor municipii reşedinţă de judeţ, la care se adaugă Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi primăriile sectoarelor Municipiului Bucureşti, ponderea persoanelor cu dizabilităţi angajate este de 0,45 la sută din numărul total de angajaţi, de aproape nouă ori mai puţin decât prevede legea ca nivel minim", se mai arată în proiect.
La nivelul autorităţilor centrale, doar 0,28 la sută persoane cu dizabilităţi au fost încadrate într-un loc de muncă, cele mai multe fiind în Ministerul Transporturilor (1,274 la sută din totalul de angajaţi), urmat de Senatul României cu 1,168 la sută.
"O serie de instituţii centrale nu au angajat nicio persoană cu dizabilităţi precum Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Muncii sau Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării", se precizează în raport.
Pe de altă parte, se arată că autorităţile locale au angajat, în 2010, într-o mai mare măsură persoane cu dizabilităţi fizice (44 la sută) şi somatice (40 la sută) şi nu a angajat deloc persoane cu dizabilităţi mentale, cu HIV - SIDA sau cu boli rare.
Cu cât numărul persoanelor cu dizabilităţi dintr-o anumită regiune de dezvoltare este mai mare, cu atât numărul unităţilor protejate este mai mic, deşi tendinţa firească ar fi fost cea inversă. Judeţe în care nu există nicio unitate protejată sunt Giurgiu şi Mehedinţi. Cele mai multe unităţi protejate se află în Bucureşti iar cele mai puţine în Teleorman, Călăraşi, Vaslui, Gorj, Botoşani.
Dintre autorităţile locale care au respectat prevederile legale privind virarea la bugetul de stat a sumei de bani în schimbul persoanelor cu dizabilităţi pe care nu le-au putut angaja, numai 17 primării au optat pentru achiziţionarea de produse şi servicii de la unităţi protejate.
Pentru creşterea numărului de persoane cu dizabilităţi încadrate în muncă, Guvernul bulgar a decis, în 2010, să crească din acest an bugetul special destinat furnizării de slujbe pentru persoanele cu dizabilităţi, cu 4 milioane de BNG (aprox. 2 milioane de Euro) acesta urmând să ajungă la 12 milioane de BNG, ceea ce ar trebui să asigure angajarea suplimentară a unui număr de 5.000 persoane cu dizabilităţi,
"În România, Guvernul decide reduceri de alocări bugetare pentru întreg sectorul social, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. S-au micşorat atât prestaţiile sociale cât şi sumele alocate puţinelor servicii sociale existente. Criza economică din ultimii ani şi dificultăţile cu care se confruntă statul român în a asigura un buget echilibrat au dus la luări de poziţie publice din partea factorilor de putere începând cu Preşedintele, referitoare la necesitatea renunţării la conceptul statului social", a arătat directorul Fundaţiei "Pentru voi".
Ea a precizat că analiza datelor statistice arată că în România există 50 tipuri de ajutoare sociale pentru care se cheltuiesc anual 2,4 miliarde de euro, cele mai multe plăţi fiind pentru încălzire, concedii de maternitate şi alocaţii pentru copii.
"Comparând cheltuielile cu asistenţa socială pe cap de locuitor la nivelul Uniunii Europene, constatăm că România este pe ultimul loc. Daca luăm în cosiderare procentul din PIB alocat asistenţei sociale, România este pe ultimele trei locuri, cu puţin peste 12,5 la sută din PIB, în urma noastră fiind doar Letonia şi Estonia. La polul opus, Franţa alocă mai mult de 30 la sută din PIB asistenţei sociale, urmată de Suedia şi Belgia", a arătat Laila Onu.
În ce priveşte raportarea la suma alocată serviciilor sociale pentru persoane cu dizabilităţi, România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană, Bulgaria fiind pe ultimul.

http://www.mediafax.ro/social/romania-pe-ultimul-loc-in-ue-in-domeniul-angajarii-persoanelor-cu-dizabilitati-7928275/
 No comment!

luni, 11 iulie 2011

Absurditati ...din Romania

 Dupa ce in ultimul timp am fost revoltata de faptul ca pacientii din Vrancea sunt pusi sa colinde tot mai multe cabinete medicale pana ajung sa intre in posesia medicamentelor de care au nevoie, astazi am aflat ca nu doar in sistemul sanitar te poti intalni cu diverse absurditati ci si in sistemul de pensii.
  In ultimii ani s-a tot vorbit ,peste tot, despre numarul tot mare de pensionari care trebuie sustinut de un numarul tot mai mic de persoane angajate care cotizeaza la sitemul de pensii, despre necesitatea cresterii varstei de pensionare etc In acest context, exista pensionari care se reangajeaza (guvernul Boc in urma cu peste doi ani chiar a avut o tentativa blocata de Curtea Constitutionala, de a le lua acest drept) pentru a-si suplimenta veniturile provenite din pensii (destul de mici, de altfel) si care platesc impozit, asigurare de sanatate (desi li se opreste si din pensie),asigurare sociala (in speranta ca atunci cand nu vor mai lucra pensia le va fi recalculata si vor mai primi ceva banuti in plus), contributia pentru somaj (desi nu vor mai beneficia de asa ceva).
Din aceasta categorie de pensionari a facut parte si mama mea iar in urma cu patru luni a depus o cerere pentru recalcularea pensiei, asa ca in ultimul timp a tot asteptat sa primeasca o decizie prin care pensia sa-i fie marita . Asa ca astazi m-am hotarat sa pun capat acestor asteptari si am sunat la Casa de Pensii pentru a afla in ce stadiu de lucru se afla dosarul ei. Nu eram prea optimista in ce priveste raspunsul pe care il voi primi dar ceea ce am aflat a fost peste asteptari. Nici macar nu s-a inceput lucru la acest dosar si nici la altul de acest fel deoarece din ianuarie se asteapta un program care sa  permita acest gen de recalculare.Nu stiu cand il vor primi dar m-au lasat sa inteleg ca inca il mai asteapta.De ce oare nu spun ca astfel de recalculari nu se mai fac!? De teama ca pensionarii vor lucra la negru si nu vor mai plati acea contributie daca tot nu mai primesc nimic in plus la pensie?!
Nu stiu de ce ma mai mira astfel de absurditati... ca doar le intalnim la tot pasul!

duminică, 10 iulie 2011

Caldura mare!

  Dupa o perioada racoroasa care facuse sa ne fie dor de caldura ,vara si-a reintrat in drepturi.De doua zile parca am fi protagonistii schitei ,,Caldura mare'' de I.L.Caragiale .Astfel ca tot ce avem de facut este sa urmam sfaturile medicilor pentru a micsora disconfortul cauzat de temperaturile ridicate si de umiditate si sa incercam sa ne bucuram de aceasta vara.Prin urmare ,trebuie sa bem in jur de 2 l de lichide(apa, ceaiuri sau sucuri naturale de fructe sau legume), daca se poate chiar mai mult, pentru a preintampina deshidratarea, sa mancam multe fructe si legume pentru a ne reface rezerva de minerale si vitamine( o parte din acestea pierzandu-se prin transpiratie) si sa evitam expunerea la soare intre orele 10 - 17.
Cei mai norocosi dintre noi ,cu siguranta, vor pleca in vacanta la mare sau la munte iar noi ,ceilalti ,ne vom multumi sa visam la o vacanta!
Caldura mare, mon cher!Caldura mare!

vineri, 8 iulie 2011

Musatisme

  Astazi m-am gandit sa va prezint cateva musatisme. Lectura placuta!
  1. Era atât de zgârcit, încât, noaptea, latra în curte ca sa faca economie de câine.
 
2. Unii traiesc gratis, altii degeaba.
  3. Daca într-o vorba îndesi mai mult decât încape, devine vorba goala.
  4. De ce prostul e marginit, când prostia e nemarginita?
  5. Banuitorul se trezeste înaintea ceasului desteptator, ca sa-l controleze daca suna exact.
  6. În fiecare zi de primavara când vin rândunelele, pesimistul fredoneaza "vezi rândunelele se duc".
  7. Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în functiune.
  8. O idee bine clocita trebuie sa faca adepti, nu pui.
  9. Când stai de vorba cu prostii numai duminica e o adevarata sarbatoare.
  10. De ce au militarii acte de stare civila?
  11. Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Misu a fost numai fost.
  12. Ca sa masori distantele, trebuie sa le si strabati.
  13. Marele cusur al femeilor este ca te iubesc, totdeauna, când ai altceva de facut.
  14. Nu sunt sensibil la frig. Chiar si gerul ma lasa rece.
  15. E frumos sa fii bun, dar trebuie sa fii si bun la ceva.
  16. Numai dupa invidia altora îti dai seama de propria ta valoare.

  17. Fericirea se traieste numai de la o clipa la alta. Între ele baga intrigi viata.
  18. Lasitatea este sentimentul care n-are nici macar curajul sa spuna cum îl cheama.
  19. Dragostea.. Batai de inima pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop si dispare în vârful picioarelor.
  20. Femeile nu înseala, compara.
  21. Lanturile au redactat definitia libertatii.
  22. Plictiseala lungeste ziua si scurteaza viata.
  23. O planta care provoaca insomnii unora: laurii altora.
  24. Minciuna premeditata nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.
  25. Adevaratii cai de cursa nu alearga pentru premii, ci numai ca sa-si puna sângele în miscare.
  26. Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimanui.
  27. În ziua victoriei, nu uita sa-ti amintesti si de înfrângerile anterioare.
  28. Nu gloria este efemera, ci numai cei ce o au.
  29. Amintirile unora se numesc remuscari.
  30. Fiecare inima are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndura sa le arunce niciodata, dar le scutura din când în când.
  31. Amintirile sunt asemenea cartilor din biblioteca ta. Cauti câte una când nu mai ai nimic nou de citit.
  32. N-am cerut vietii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Si tot ce n-am avut, mi-a furat.
  33. Cu vremea sa mergi în pas, nu la pas.
  34. Una e sa crezi si alta e sa fii credul.
  35. Una e sa ceri, alta sa cersesti, si cu totul altceva sa revendici..
  36. Amabilitatea adevarata trebuie sa fie, în primul rând, o chestiune de caracter si apoi una de educatie.
  37. Nu plânge fara motiv. Si mai ales, nu plânge când ai motive.
  38. Când ti se cuvine ceva, sa nu ceri. Pretinde.
  39. Viitorul unui om, ca si al unei lumi, se construieste, nu se viseaza.
  40. Te-ai întrebat vreodata câte mâini au facut pâinea, pe care, cu una singura, o duci la gura?
  41. Fara mâna omului, omenirea ar fi trait în patru labe !
  42. Banuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmati pentru viata.
  43. În fiecare tren al lumii, viata circula pe compartimente.
  44. Meridianele: bretelele globului pamântesc, ca sa nu-i cada ecuatorul în vine.
  45. Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, parea mai putin urât.
  46. Când privesti marea, gândul o ia în deriva.
  47. Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu ma cunosti si eu nu te recunosc.
  48. Poti sa fii într-o ureche si totusi foarte serios la treaba: daca esti ac.
  49. Noaptea, viteza gândului circula în "ani-întuneric".
  50. Când porcul trece de trei sute de kilograme înceteaza de a fi porc. Devine "exponat".
  51. Uneori te uiti fara sa vezi si, alteori, vezi fara sa te uiti.
  52. Si daca ai chelit, ce? Parca pe lumea asta nu sunt si vulturi plesuvi?
  53. Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.
  54. Dragostea a murit în clipa când ramâi singur în doi.
  55. Unui magar, când îi spui asin, este ca si cum în loc de "ma", i-ai spune "domnule".
  56. Numai covoarele se nasc ca sa fie calcate în picioare.

  Sper ca v-au placut! 

miercuri, 6 iulie 2011

OAMENI si oameni

  In fiecare zi, de vrem sau nu vrem, auzim despre diferite forme de violenta sau nedreptate.Daca deschidem televizorul, radio-ul, rasfoim un ziar sau uneori pur si simplu conversam cu cineva, auzim despre crime, sinucideri, violuri, jafuri, talharii etc.Se vorbeste atat de mult despre cei ce savarsesc asemenea acte incat eronat am putea ajunge sa credem ca asta este normalitatea.Mult mai rar auzim vorbindu-se despre oameni care fac lucruri bune, despre oameni normali.Asa ca astazi m-am hotarat sa scriu despre astfel de OAMENI .
  Eu cred cu tarie ca oamenii sunt buni si tragediile despre care auzim sunt doar exceptii sau... poate ca eu am fost binecuvantata sa cunosc doar oameni buni.Bineinteles ca as minti daca as spune ca n-am fost dezamagita niciodata de nimeni dar chiar si atunci nu cred ca au facut-o din rautate ci pur si simplu si-au urmat propriul interes.Dar nu despre acestia voi vorbi ci despre cei care au aparut cand nu ma asteptam si mi-au ramas alaturi desi nu cred ca as avea vreun merit pentru asta.
  In urma cu peste sapte ani treceam printr-un moment dificil al vietii mele, eram internata intr-o sectie de ortopedie din Bucuresti iar aici intamplarea  sau poate destinul a facut sa fie internata in acelasi salon cu mine o doamna mai mare cu 30 de ani decat mine care aproape m-a adoptat de-a lungul numeroaselor mele internari prin spitalele din Bucuresti.Timpul a trecut iar aceasta doamna ,impreuna cu nepoata dumneaei, un alt Om minunat , n-au incetat niciodata a-mi fi alaturi, la propriu si la figurat.Nu conta daca era vara si canicula sau iarna si ger ,si  schimbau cateva mijloace de transport,daca eu eram internata in Bucuresti, ele veneau la mine pentru a-mi fi alaturi, pentru a ma rasfata, pentru a-mi face spitalizarea mai placuta.
Un alt Om minunat l-am cunoscut tot intr-un spital, de aceasta data era un centru de reumatologie.Pe cand eram la sala de kinetoterapie o tanara a venit la mine ,s-a prezentat si mi-a spus ca facea parte din Liga contra reumatismului si ca vrea sa tinem legatura.I-am dat numarul de telefon dar nu credeam ca voi auzi prea curand de ea dar m-am inselat, a doua zi m-a sunat sa ma intrebe daca nu vreau sa merg in seara de Dragobete cu ea la un concert si...de atunci mi-a tot aratat o fata a Bucurestiului pe care nu o vazusem pana atunci.Daca pana atunci vazusem in Bucuresti doar spitale, trafic infernal, ambuteiaje ,datorita ei am vazut si partea culturala a Bucurestiului.
Aceste trei doamne minunate m-au primit in viata lor, a familiilor lor fara nici un fel de rezerve.
De asemenea, nu am voie sa uit doua colege minunate din timpul scolii postliceale care atunci cand boala se agravase si-mi era foarte greu sa merg, pentru a nu renunta m-au dus chiar si pe brate.
  Nu cred ca voi putea multumi vreodata suficient acestor Oameni minunati si altora asemeni lor care mi-au fost alaturi de-a lungul timpului,pentru tot ce au facut pentru mine.Oameni care nici nu ma cunosteau bine dar
au facut tot ce au putut pentru a-mi fi alaturi ,pentru a ma ajuta ,pentru a-mi face viata mai frumoasa.
  In final, va doresc ca si voi sa aveti parte de astfel de Oameni in viata voastra!

luni, 4 iulie 2011

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, off!

   Intr-o postare anterioara eram profund revoltata de faptul ca cei de la C.N.A.S. schimbasera modul in care bolnavii cronici ,in acest caz bolnavii de poliartrita reumatoida, pot intra in posesia medicamentelor de care au nevoie pentru boala de fond.Daca pana pe 6 mai le puteau obtine cu o reteta de la medicul de familie(avand scrisoare medicala de la specialist) ,de la acesta data pot fi eliberate doar cu reteta de la un medic specialist.
   In ultima perioada am descoperit cu surprindere ca in alte zone ale tarii, bolnavii isi puteau obtine in continuare medicamentele pe baza retetelor emise de medicii de familie, asa ca eronat am crezut ca cei de la C.N.A.S si-au dat seama de greseala facuta si au indreptat lucrurile ,asa ca am sunat la doua farmacii si am intrebat daca s-a produs vreo schimbare in modul in care  pot intra in posesia tratamentului meu de fond dar surpriza mi s-a spus ca in continuare il pot obtine doar cu prescriptie de la specialist.Nu puteam intelege cum in alte judete se poate iar la noi, nu.Asa ca am hotarat sa sun la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate pentru a afla ce se intampla.Aici initial mi s-a spus ca imi  pot obtine tratamentul si cu reteta data de medicul de familie, atat timp cat am o scrisoare medicala, iar cand am rugat sa-mi se recomande o farmacie de la care imi pot obtine medicamentele in acest fel deoarece la farmaciile la care am intrebat mi s-a spus ca nu se poate, mi s-a spus ca nu au cunostinta de asa ceva dar se vor informa.Apoi mi s-a adus la cunostinta ca intr-adevar farmaciile nu pot elibera o astfel de reteta ,ba chiar mai mult ,ca n-au eliberat niciodata iar eu m-am simtit obligata sa-i contrazic spunand ca mie mi-a fost eliberata in luna martie.Iar cand am intrebat de ce in alte judete se poate, initial mi s-a spus ca nu e posibil asa ceva caci programele sunt aceleasi in toata tara iar apoi ca nu au cunostinta ce se intampla in alte judete.
Prin urmare, cine ne poate informa pe noi, pacientii cand nu ne cunoastem drepturile ,cand ne ratacim in noianul de legi,programe,reguli incluse in nomenclator??Casa de Asigurari de Sanatate de care apartinem?
Oooooooooffffffffffffffffffff!!!!!!!!!

duminică, 3 iulie 2011

Povesti de dragoste

   Acum catva timp unul dintre cititorii acestui blog ma intreba de ce nu scriu despre dragoste iar eu i-am raspuns ca sunt alte persoane care stiu mult mai multe despre dragoste decat mine si prin urmare sunt mai indreptatite sa vorbeasca sau sa scrie despre aceasta.
  Astazi am cunoscut doua astfel de persoane.Am aflat doua frumoase povesti de dragoste care m-au impresionat si m-am gandit sa vi le impartasesc si voua.Pe protagonistii primei povesti i-am intalnit .Despre cea de-a doua poveste am citit in presa.
De ce m-au impresionat?Pentru ca si intr-un caz si in celalalt era implicata cate o persoana cu dizabiltati si dupa cum se stie atunci cand ai o dizabilitate totul e mai dificil, inclusiv sa-ti gasesti dragostea, sa-ti traiesti povestea deorece trebuie sa treci peste neputinta fizica, peste prejudecati si uneori peste izolarea pe care ti-o impune boala.
  Dupa cum va scriam mai sus ,astazi am cunoscut un cuplu ce traia o frumoasa poveste de dragoste de jumatate de secol.Dupa cum probabil v-ati dat seama era doua persoane in varsta  care emanau atata blandete si afectiune.Pe doamna o cunosteam deja si stiam ca are o dizabilitate loco-motorie iar sotul dumneaei ,am descoperit cu surprindere ca era perfect sanatos si fara sa vreau m-am intrebat oare cate piedici li s-or fi pus in cale acum 50 de ani caci banuiesc ca si atunci lumea privea cu suspiciune casatoria dintre o persoana sanatoasa si o persoana cu o dizabilitate fizica cu atat mai mult cu cat toate astea se intamplau la tara unde se stie ca prejudecatile sunt si mai inradacinate.Le-am admirat frumusetea interioara ce li se citea pe chipuri si am admirat grija si afectiunea cu care sotul isi inconjura sotia.Asemenea lucruri din pacate ,nu le poti vedea in fiecare zi.
  Cea de-a doua poveste am citit-o in ziarul GANDUL si o voi reda in cele ce urmeaza:
,,Povestea lui Martin este una de-a dreptul impresionanta. Totul a inceput in 1988, pe vremea cand baiatul avea 12 ani si locuia impreuna cu familia sa in Africa de Sud.
In ianuarie 1988 a venit acasa de la scoala cu o durere in gat si de atunci a inceput calvarul. In perioada imediat urmatoare nu a mai putut manca, dormea foarte mult si se plangea de dureri la picioare atunci cand mergea.
Corpul lui a inceput sa fie tot mai slabit, la fel si mintea. Mainile si picioarele nu ii mai ascultau comenzile, lucrurile comune ii pareau straine, uita ce are de facut si in curand a inceput sa nu mai recunoasca chipul persoanelor dragi.
La 12 ani a devenit complet inactiv. Am intrat in coma si medicii nu au reusit sa-mi puna un diagnostic. Am fost tratat de tuberculoza, meningita, dar niciun tratament nu a dat rezultate. Simptomele mele depaseau puterea de intelege a medicilor. Eram captiv in propriul trup”, isi aminteste acum Martin.
“Dupa un an de tratamente, medicii au recunoscut: nu stiau ce boala am. Le-au spus parintilor mei ca ar fi bine sa ma lase intr-un centru si ca moartea avea sa-mi aduca linistea. La varsta de 14 ani traiam intr-un centru. Timpul trecea si eu eram in continuare pierdut in intuneric. Intr-o zi am inceput sa percep diferite lucruri si incet, incet am ajuns sa-mi dau seama de tot ce se intampla in jurul meu”, continua barbatul.
“Incercam sa le atrag atentia parintilor ca ii aud, ii simt, dar trupul nu imi asculta mintea. O auzeam pe mama plangand, era atat de disperata incat la un moment dat a spus “Ar trebui sa mori, dragul meu”. Am inteles-o, era pierduta. Tata a fost cel care nu m-a parasit o clipa. Nu a renuntat niciodata la mine. Avea atata grija cu mine si eu tot incercam sa-i arat ca m-am intors si ca mintea mea nu a fost afectata. Dar nimic. Ma luptam cu un trup care nu avea nicio legatura cu ce eram eu”, isi aminteste Martin.
Ma simteam exact ca in filmele cu fantome. Insa, din nefericire, ce mi se intampla era o realitate, eram baiatul-fantoma. Intr-o zi una dintre asistentele care aveau grija de mine a inteles ca imi revenisem. Au urmat sedinte peste sedinte pana cand am reusit sa-mi comunic gandurile prin intermediul culorilor si cu ajutorul unui program pe calculator”, continua barbatul.
In 2008 Martin avea sa o cunoasca pe Joanna, o prietena a surorii lui Kim. Tanara lucra in Africa de Sud ca asistent social. Cand s-a intors in Marea Britanie, ea a continuat sa tina legatura cu Martin prin intermediul internetului, intre ei legandu-se o prietenie puternica.
La un moment dat Joanna a insistat ca el sa mearga in Anglia. Dupa multe discutii, el a acceptat. De atunci au devenit de nedespartit. Cei doi s-au casatorit in 2009, iar Martin lucreaza ca web designer in Marea Britanie.
Nu sunt complet vindecat, dar am o viata a mea acum. Am invatat ca lucrul cel mai important este iubirea, sub toate formele ei. Am cunoscut-o ca fiu, iubit, sot, prieten si frate. Dragostea a fost singurul sentiment care nu m-a parasit in intunericul corpului meu”, mai spune Martin.''
  Frumos,nu?Daca n-ati trait inca o asemenea poveste de dragoste,va doresc sa o traiti in curand!

AdTech Ad