Povestea ACT, tacâmurile destinate persoanelor cu artrită

   Pe Alexandra Matei au cunoscut-o în urma cu un an și jumătate. M-a cautat pe o rețea de socializare pentru a mă ruga să-i povestesc mai multe despre poliartrita reumatoidă. Mi-a spus că era studentă la sectia de Design de produs din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București și că în cadrul unui proiect de la facultate dorea să creeze niște ustensile de servit masa pentru persoanele cu probleme degenerative ale membrelor superioare. Îmi amintesc că am vorbit cu ea de câteva ori, i-am facut câteva fotografii cu mâinile mele, am completat un chestionar care s-o ajute să înțeleagă mai bine această afecțiune, am văzut primele prototipuri ale ACT, tacâmurile destinate persoanelor cu artrita, apoi n-am mai știut nimic de ea.
  În urma cu vreo doua săptămâni am primit iar un mesaj de la Alexandra. Era un mesaj de mulțumire. Am rămas destul de surprinsă. De-a lungul timpului, ajutasem și alte persoane cu informații despre afecțiunea pe care o am dar nimeni nu se mai întorsese să-mi mulțumească.
Și dăcă tot am ,,prins-o,, am încercat să aflu eu mai multe informații despre ea și despre evoluția ACT pe care vi le voi împărtăși și voua în cele ce urmează.

Scurt interviu cu Alexandra Matei, creatoarea ACT
N.I.: - Alexandra, de ce tacâmuri pentru pacienți cu artrită? 
A.M.: -Totul a pornit de la un proiect de la facultate care îsi propunea să rezolve problema mâncatului pentru persoanele cu afectiuni degenerative ale membrelor superioare. Recunosc că pâna în acel moment nu știam exact ce este artrita. Nu cunoașteam pe nimeni care să se confrunte cu ea. Abia după ce am început să fac cercetare pentru proiect, am cunoscut persoane cu acest diagnostic.
N.I.: -Care a fost cea mai mare provocare în realizarea acestor tacâmuri?
AM: -Neavând probleme de mobilitate, cel mai important a fost sa intru in contact cu persoane care suferă de artrita și să încerc să le înteleg. Singurul mod în care puteam să le inteleg nevoile era să vorbesc cu ele și să le observ obiceiurile.
N.I.: -Cât timp ți-a luat să le faci și din ce material sunt facute? 
A.M.: -ACT este rezultatul a peste doi ani de cercetare, studiu al bolii, discuții cu medici și pacienți, prototipare și testare. Produsul actual cuprinde un capăt de tacâm din inox, capace din pvc sau pp, structură metalică flexibila și manson din spumă poliuretanica.
N.I.: - Ce s-a întâmplat după proiectul inițial cu ACT?
A.M.: -Am fost selectata într-un accelerator numit Level-up care a durat 8 luni (februarie 2019-octombrie 2019) și prin intermediul căruia am dezvoltat proiectul și am organizat o campanie de crowdfunding pe platforma Indiegogo.
În mai 2019 am câștigat faza națională a concursului Hillary Social Enterprise4Women by Erasmus+ și am reprezentat România la faza internațională care a avut loc în Olanda.
Am continuat să dezvolt proiectul și dupa absolvirea facultății pentru că mi-am dorit să duc mai departe acest proiect și să îl transform într-un produs care să îi ajute pe cei din jur. 

Din noiembrie 2019 am reusit să inregistrez ACT și să obtin un brevet valabil la nivel european.
N.I.: - Cu ce te ocupi în prezent, Alexandra?
A.M.: - Sunt doctorand in cadrul aceleeasi universitati si am infiintat o firma care ofera servicii de design prin intermediul căreia dezvolt ACT.

  Cu speranța că tacâmurile realizate de Alexandra Matei vor ajunge la cât mai multe persoane ce mânuiesc cu dificultate tacâmurile obișnuite, vă recomand să intrați pe pagina ACT - tacamuri flexibil pentru a afla mai multe despre acest proiect!

Alte recomandări

O zi din viata unei persoane cu poliatrita reumatoida
Viata cu poliatrita reumatoida…

Despre virusul care ,,nu există,, la români

  Știu! Nu doar noi suntem ignoranți ci toate țările au ignoranții lor dar eu prefer să mă refer la români pentru că pe ei îi observ cel mai bine!  
Am trecut prin doua luni cu stare de urgență și printr-o lună cu stare de alertă, apoi a venit vara cu dor de ducă și o creștere alarmantă a numărului de infectări.
Dacă în lunile martie, aprilie si chiar mai puteau fi văzuți mai puțini oameni pe stradă și dintre aceștia, foarte mulți purtau măși, luna aceasta ne comportăm de parcă noul coronavirus nici n-ar exista.
  În instituții publice, în magazine, în biserici sau pe stradă rar mai vezi căte o persoana cu mască.
La noi legile sunt date doar pentru a fi încălcate, nu? Așa că dacă te afișezi cu mască ești considerat un ciudat, un ,,fătălău,, că doar așa a zis pe net Dana Budeanu sau chiar necredincios că doar se spune/scrie peste tot că virusul nu există.
Pe net, la tv sau chiar în jurul nostru se găsește mereu câte cineva care să ne explice conspirația mondială pusă la cale de unii pentru ca noi să purtăm mască, astfel că dacă ieși din trend ești considerat greu de cap și ipohondru.
Peste tot ni se explică că de fapt n-a murit nimeni din cauza Sars-Cov-2 ci din cauza altor afecțiuni preexistente.
Oricât te-ai chinui să explici că acei oameni ar fi trăit mult și bine cu diabet, HTA sau cu ce afecțiune ar fi avut dacă nu se întâlneau cu virusul care ,,nu există,, și că oamenii chiar suferă prin spitale, se pare că nimeni nu e interesat să te asculte.
  N-a zis dr Vasile Astărăstoaie că totul e o conspirație? Ce mai contează ce spun toți ceilalți medici ce de peste trei luni trateazează pacienți infectați cu virusul care ,,nu există,, sau ce mărturisesc pacienții ce au avut Covid-19? Doar a scris pe net că toți acestia mint pentru a primi mulți bani. La fel cum și familiile celor decedați mint pentru bani mulți. Toată lumea știe că doar e plin netul cu asemenea informații. Nu se știe de unde vin banii dar se pare că e vorba de bani mulți, câștigați foarte ușor!
 Ce bine era dăcă ne mobilizăm mai demult! Poate desființam toate afecțiunile existente. Scriam pe net sau anunțam la tv și poate disparea și diabetul, HTA, artritele, cancerele, hepatitele etc. Eram și noi o țară de oameni sănătoși și nici nu mai aveam nevoie de medici!

PS. Textul este un pamflet. Aveți grija de voi!







 Recomandări

Persoanele vulnerabile și Covid-19

Coșmarul Covid-19

Haz de necaz, în izolare

,,Fii blândă!,,

                                                   ,,Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul!,,

 - Fii blândă și ai incredere că toate se vor rezolva! îmi zise o prietena la care mă plânsesem cât de tare mă rănise cuvintele unei persoane apropiate. Poate și persoana în cauză s-a simțit, la un moment dat rănită, la rândul ei, continua prietena mea.
   Să fiu blândă?! Cum să fiu blânda?!
Mă considerasem până atunci o persoană capabilă să empatizeze cu persoanele din jur dar se pare că aveam această capacitate atât timp cât nu sufeream eu însămi.
Mi-am dat seama brusc că trăim intr-o societate în care nu mai știm să fim blânzi. Dacă cineva ne face rău, voluntar sau involuntar, primul nostru impuls e să reacționăm pe măsură, indiferent de consecințe.
  Părinții nu mai au timp să-și învațe pruncii să fie blânzi, Biserica nu mai propovăduiește blândețea iar școala te învață orice, mai puțin despre blândețe. Vorbim despre si exersăm tot mai rar blândețea.
  Nu mai avem răbdare unii cu alții. Nu mai avem timp să ascultăm. Nu mai avem puterea să vedem dincolo de propriile răni, de propriile preocupări.
  Slavă Domnului că mai există oameni care ne amintesc de binefacerile blândeții!
Cum nu putem trăi izolați, fără să relaționăm cu oamenii apropiați sau nu, blândețea ne poate ajuta să avem relații mai armonioase iar relațiile armonioase ne pot face viața mai frumoasă.
  ,,Fii blândă!,, imi zic, din acea zi. ,,Fii blândă!,,
 

 

Recomandări

Violența noastra cea de toate zilele 

Aprecierea, liantul relatiilor noastre 

 

Drum lin, Alexandra!

   Aproape zilnic vedem pe rețelele sociale apeluri pentru a ajuta copii sau adulți diagnosticați cu afectiuni foarte grave. Foarte putini dintre noi fac insa efortul de a merge la banca pentru o donație. Cei mai mulți ajutam cu o distribuire sperând astfel ca vor face altii donații. De multe ori când vedem un articol/postare cu un asemenea caz trecem mai departe, copleșiți de propriile griji cotidiene, spunandu-ne că oricum nu avem cum sa ajutăm.
  Oare câți dintre noi ne facem insa timp pentru a ne gândi ce se ascunde în spatele unor asemenea apeluri?
  -Mami, mă faci frumoasa? își întreaba mama, Alexandra, fetiță diagnosticata cu leucemie despre care v-am scris in urma cu peste doua săptămâni, atunci când vede că îi taie parul ce ii îmbrăcase corpul până la mijloc pâna atunci. Alexandra nu vede lupta mamei pentru a-și ascunde lacrimile cum nu înțelege nici de ce coada ei e din ce in ce mai subțire și de ce mulți copii internați în aceeași secție nu mai au deloc par pe căpșoare.
Important e că tratamentul ii merge bine, se încurajează mama și continuă să îi taie parul fetiței, pregatind-o astfel pentru când nu va mai avea par care să-i cadă.
La doar câteva zile insa Alexandrei i se face râu. Este luată la terapie intensivă. Medicii îi spun mamei ca ficatul ,,e făcut praf". Si dintr-o data nimic nu mai conteaza pentra sarmana mama. Nici chiar propria viata. Conteaza doar viata Alexandrei ce pare ca mai sta prinsa cu un fir fragil de corpusorul ei in suferinta. Cum sa faca fata un parinte unei asemenea suferinte? Cum sa-si vada copilul trecand prin asemenea chinuri?
  Alexandra nu a mai rezistat. Nu a mai putut continua lupta cu boala, cu tratamentul atat de dureros... A obosit! Și a plecat să se joace. A plecat să se joace cu îngerii.
Drum lin, Alexandra! Ai grija de mama ta ce te-a iubit atât de mult, de acolo de Sus!

P.S. Cei ce doresc sa aprindă o lumânare Alexandrei pot merge la capela Cimitirului Sudic din Focsani. Înmormântarea va avea loc joi, 17 octombrie.


Ajutati-o pe Alexandra!

Ajutati-o pe Alexandra!

    Pe Margareta am cunoscut-o in urma cu patru ani la un curs despre lobby si advocacy, organizat in Focsani de Asociatia ABC Down.
Desi atunci nu am reusit sa ne cunostem prea bine, i-am aflat mai apoi povestea vorbind pe o retea de socializare.
Astfel am aflat ca era mama unei fetite cu sindrom Down. Sotul o parasise cand a aflat ca Alexandra era un copil cu nevoi speciale. Nu a tinut cont ca mai aveau inca trei copii mai mari care aveau nevoie ca si Alexandra, de altfel, de sprijinul si afectiunea unui tata. 
Asa ca mama singura, cu patru copii, Margareta s-a mutat pe cand Alexandra avea trei ani, dintr-un sat din judetul Suceava, unde locuise pana atunci, in Focsani, cu chirie, pentru ca Alexandra sa beneficieze de terapia atat de necesara copiilor cu acest diagnostic (logopedie, masaj, kinetoterapie, activitate ocupaționala etc). 

  Dupa ce Alexandra a trecut si prin doua intervenitii chirurgicale la ochi, acum cand lucrurile pareau a se mai linisti in viata Margaretei, fetele mari ajunse majore se descurcau singure, baiatul era in clasa a VIII-a iar Alexandra era in clasa a II-a la Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva "Elena Doamna", viata a hotarat sa o puna iar la incercare.
Alexandra a inceput sa aiba dureri articulare. Suspectata initial, la Spitalul Judetean Sf. Pantelimon din Focani ca ar avea atrita juvenila, a fost mai apoi trimisa la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iasi, unde diagnosticul a cazut ca un traznet: LEUCEMIE ACUTA LIMFOBLASTICA.

De peste o luna Alexandra si mama ei stau internate in spitalul din Iasi unde Alexandra trece prin calvarul sedintelor de chimioterapie.

Chiar daca tratamentul e gratuit, cu totii stim ca nu e simplu sa stai o perioada indelungata in spital si ca e nevoie de bani pentru mancare si pentru multe altele.
 Margareta e nevoita sa traiasca din salariul de asistent personal, alaturi de cei doi copii minori iar Primaria Focsani se pare, conform presei, ca va avea probleme cu asigurarea salariilor si indemnizatiilor persoanelor cu dizabilitati, asa ca va rog, daca puteti ajutati-o sa-i ofere Alexandrei tot ce are nevoie in aceste momente dificile!
Orice banut, conteaza pentru ele!
Daca doriti sa le ajutati, o puteti face donand in urmatorul cont:
Titular cont : OJICA ALEXANDRA PETRONELA
IBAN : RO26BRDE400SV38 005044000

Margareta stie ca le asteapta un drum greu cu multe luni de spitalizare, cu stari de rau, nopti nedormite dar tot ce vrea e ca fetita ei sa fie bine.
Haideți, s-o ajutam pe Alexandra, o fetita de 10 ani ce isi doreste sa se intoarca sanatoasa acasa, la fratele ei si la colegii ei de clasa! 

Femei care iubesc prea mult

   Citind titlul postării, probabil v-ați dus deja cu gândul la cartea ,,Femei care iubesc prea mult"(cei ce ati citit-o), scrisă de Robin Norwood și vă așteptați să citiți o recenzie a cărții.
 Deși am citit-o de curand, nu veți avea norocul sa citiți o recenzie ci doar gânduri despre femei și capacitatea lor de a iubi fara limite.
   Dacă întrebi cele mai multe femei când și-au făcut ultima data o bucurie sau ce vise au, probabil nu vor ști să răspundă dar îți vor vorbi despre soții lor, despre realizările copiilor sau chiar despre părinții lor. De ce? Pentru că au uitat sa trăiască pentru ele însele. Au uitat sa mai aibă propriile vise.
Odată cu căsătoria, visele lui au devenit si visele ei. Fericirea lui a devenit și fericirea ei pentru că ea nu poate iubi cu jumătăți de măsură.
Apoi daca apar copiii, aceștia incep sa ocupe primul loc în viața ei.
Dorința de a construi acestora o viață mai bună decât a avut ea, ocupa fiecare particula din sufletul ei.
Anii trec, copiii cresc și isi trăiesc propriile vieți, poate soțul își construiește propria viață iar ea rămânând singura nu se mai regăsește pe ea.
Trăind atâta timp pentru alții, nu mai știe cum să trăiască pentru ea. Se agata cu disperare de cei ce au pornit pe propriul drum pentru a ignora golul din sufletul ei, pentru a nu se gândi la toți anii in care a trăit pentru si prin ceilalți și nu pentru ea însăși.
Sau se aruncă cu disperare asupra propriilor părinți ori asupra celor ce considera ea că au nevoie de dragostea și devotamentul ei, pentru că ea nu știe să fie altceva decât o femeie ce iubește prea mult...pe alții.
O femeie ce a uitat să se iubească pe ea, ce a uitat să viseze, să-și facă bucurii și să trăiască pentru ea insasi.
   Deși așa ar putea parea, iubirea de sine nu e o dovadă de egoism, cum credeam și eu până de curând... Căci cum ai putea respecta îndemnul lui Iisus :,,Iubeste-ti aproapele că pe tine însuți" daca tu nu știi cum să te iubești pe tine.
  Oricat de mult v-ati iubi familia, oricat de ocupate ati fi, faceti-va timp si pentru voi inseva! Faceti-va macar din cand in cand cate o bucurie, oricat de mica! Nu va mai sacrificati ceas de ceas, sperand ca devotamentul va va fi rasplatit! Iubiti-va voi pentru a va iubi si ceilalti!

Caut job

  Dupa o pauză de un an și jumătate sunt iar în căutarea unui job. Și nu sunt pretențioasă deloc. As vrea un job part-time(nu pot lucra full-time cu contract din cauza pensiei de invaliditate) pe care să-l pot face de acasă(as merge eu și în alta parte dar picioarele nu sunt de acord cu mine).
Și pentru a va convinge să-mi dați o mana de ajutor, mă gândesc să ar trebui sa mă laud puțin cu ce știu să fac. Am experiența cu ajutatul copiilor la teme(probabil orice mămică are dar cum eu nu am avut norocul sa fiu mama, am dobandit-o lucrând cu copii vecinilor și nu numai), vreun an și jumătate am răspuns pe chatul unui magazin online(răspundeam inclusiv la emailurile trimise de clienti) și am foarte multă experiență în ai dădăci pe alții(ți-am făcut programare, ți-ai luat medicamentele?, ai mâncat?). In plus îmi place să-mi pierd timpul pe Facebook(administrez voluntar trei grupuri și câteva pagini destinate persoanelor cu dizabilități).
Daca nu v-am convins până acum că eu sunt omul de care aveți nevoie, pot sa va mai spun că am răbdare pentru a căuta diverse date pe internet și pentru a face o bază de date cu acestea, am mai făcut introducere, validare, prelucrare date și în plus, ador sa scriu(unii chiar zic că aș fi bunicica).
Daca v-a impresionat vasta mea experiență și uimitoarele mele calități, aștept  ofertele și sugestiile  voastre pe adresa iulianan75@gmail.com .
Puteți ajuta și cu o simpla distribuire. Mulțumesc!