Asa-i la noi...

  In aceasta saptamana am avut o experienta foarte neplacuta...
Totul a inceput saptamana trecuta cand mi-am facut o  programare la un cabinet medical particular din Focsani. Nu mai fusesem niciodata la acel medic, fiindu-mi recomandat de o cunostinta. Asadar am sunat, mi s-a facut programarea si urma ca in aceasta saptamana sa ma prezint pentru consultatie.
Asa ca inainte cu 15 minute de ora stabilita eram in fata cabinetului respectiv. Dupa cateva minute a iesit si medicul in hol si i-am spus ca eu sunt persoana programata la telefon. Doamna doctor ma invita sa iau loc si imi spune ca in scurt timp ma va chema in cabinet. Deci ma asez cumintica pe un scaun si astept cu nerabdare sa curga cele cateva minute care mai erau pana la ora stabilita dar...au trecut 15 minute si...nimic. Eu tot in hol. Nu prea mai aveam rabdare asa ca am inceput sa ma plimb dintr-un capat in altul al salii de asteptare si sa numar...o tura, doua, trei...zece...la un moment dat am pierdut sirul...Ma uit la ceas. Trecusera 30 minute iar eu...tot in hol. Deja obosisem de atata mers asa ca am inceput sa-mi scurtez cursele. Nici nu mai aveam putere sa numar. Ba imi era cald, ba imi era frig, nici eu nu mai stiam ce e cu mine. Ma asezam cateva minute, apoi iarasi imi reluam cursa. Tot asa au trecut 45 de minute...Apoi o ora iar eu tot in hol...Deja incepusem sa ma simt rau dar pacientul ce intrase inainte ca eu sa ajung acolo inca nu iesise...Intre timp mai aparuse un tanar ce fusese programat la aceeasi ora cu mine. El fusese mai inteligent decat mine, se prezentase pentru consultatie ceva mai tarziu. Mai aparuse si o tanara ce avea programare la o ora dupa mine dar pacientul intrat inaintea mea tot nu iesea...
In plus persoana care ma dusese cu masina acolo ma tot suna sa vada daca mi-,,am rezolvat problemele'' iar eu nici nu intrasem...
Asa ca intr-un final am plecat ...
Nu-mi venea sa cred ca ma dusesem pana acolo degeaba...In plus, doua zile, dupa aceea, m-a durut foarte tare un picior din cauza efortului facut. Tin, de asemenea sa mentionez ca acel cabinet nu avea nici rampa de acces pentru persoanele cu dizabilitati, la intrare avand doar niste trepte dificil de ,,escaladat''
  De ce oare unii medici fac programari doar de dragul de a-le face? Imi amintesc ca in urma cu doi ani am mers pana la Bucuresti pentru o consultatie la o clinica, de asemenea privata, iar medicul n-a aparut...
  Inteleg ca intr-un spital programarile pe ore nu pot fi respectate, ocolo putand oricand apare cazuri mai grave decat al tau dar nu pot intelege de ce nu sunt respectate programarile in cabinetele private unde oricum se percep taxe destul de mari pentru consultatii sau tratamente?!
  De ce oare unii medici trateaza pacientii cu atata indiferenta? Oare noi nu meritam putin respect?
PS: Nu vreau sa generalizez. Am cunoscut si multi medici deosebiti in spitalele sau clinicile din Focsani sau din tara dar de ce oare nu sunt asa toti medicii? De ce nu inteleg toti ca poti ,,vindeca '' un om si cu o vorba buna sau aratandu-i putin respect?!

Bucuria lecturii

  De mica am descoperit placerea lecturii...Pare-se ca in aceasta privinta l-am mostenit pe tatal meu. In copilarie mama cumpara carti iar eu si tata ne ,,certam'' pentru suprematia asupra fiecarei carti recent cumparate.
Apoi in adolescenta, imi strangeam banii de buzunar pentru a-mi cumpara eu, insami carti.
Acum nu mai cumpar carti din motive independente de voita mea dar le pretuiesc la fel de mult...Si nici nu ma mai ,,cert'' cu nimeni pentru ele, tata fiind plecat de mult timp dintre noi...
Si cu toate acestea, ador sa citesc si acum ca si in copilarie sau adolescenta. Pot s-o si fac gratie unor prietene minunate care au grija sa-mi aduca nenumarate bucurii sufletesti prin intermediul cartilor pe care mi le dau sa le citesc. Sunt binecuvantata!
  Cine nu e pasionat de lectura, banuiesc ca nu poate intelege prea bine toate acestea dar cine cunoaste bucuria lecturii stie ce insemna pentru suflet sa te scufunzi in paginile unei carti...
Cu ajutorul acestora poti calatori in timp sau spatiu, poti cunoaste diverse tipologii umane, poti afla multe lectii de viata, poti suferi sau te poti bucura alaturi de personajul indragit ori poti afla foarte multe informatii care te pot ajuta sa te dezvolti ca om sau iti pot fi utile in viata de zi cu zi.
  Bineinteles ca unele carti plac mai mult decat altele. Aceasta depinde de starea pe care o avem intr-o anumita perioada sau de structura interioara a fiecaruia dintre noi. Dar ce poate fi mai placut decat sa te asezi comod undeva si sa incepi sa citesti?!
E ca si cum ai savura o cafea foarte buna sau ai manca o ciocolata delicioasa. O savurezi incet si ai vrea sa nu se termine niciodata...
Si daca tot se termina, treci cu nerabdare la o alta carte, probabil, scrisa de acelasi autor si incepi sa-i parcurgi paginile, bucurandu-te ca de o vacanta sau ca de un cadou descoperit in dimineata de Craciun sub bradul copilariei.
  Ador in fiecare seara sa ma asez in pat cu o carte in mana si sa ma afund in universul cuprins intre cele doua coperti.
Savurez fiecare pagina si parca nu ma mai satur de emotia cuprinsa in aceste pagini.
  Voi incheia mica mea pledoarie pentru lectura, indraznind sa va recomand ca atunci cand aveti putin timp liber, sa va plecati asupra operelor lui Octavian Paler!
Eu le-am descoperit destul de tarziu. In urma cu doi ani la sugestia unei prietene, am citit online ,,Viata pe un peron'' iar ieri am terminat ,,Desertul pentru totdeauna''.
Un scriitor despre care nu stiam prea multe, amintindu-mi-l doar din emisiunile tv. Un om cu o viata impresionanta si o opera pe masura...
Un indemn la introspectie...
  Lectura placuta! Bucurati-va de tot ce va ofera aceasta nestemata bogatie a spiritului!

Alergam printre vise

  Odata veniti pe aceasta lume invatam sa descoperim, sa zambim, sa alergam si mai apoi, sa visam...
De mici, ne dorim o jucarie si visam ca intr-o zi ne vom juca cu ea.
Apoi odata cu inaintarea in varsta se schimba si visele noastre. Cand suntem elevi visam sa absolvim un liceu  si o facultate bine cotate sau/si vacante cat mai frumoase. In adolescenta visam familia pe care o vom avea sau cariera pe care o vom imbratisa etc. La maturitate, se schimba, firesc si natura viselor noastre. Constant e ca intreaga noastra viata alergam pentru a ne implini visele.
Pe unele dintre ele vom reusi sa le atingem... Altele, simtim ca oricat ne-am stradui se indeparteaza tot mai mult de noi. Iar la unele renuntam noi insine, simtind ca nu ne mai reprezinta.
  Cu cat luptam mai mult pentru realizarea unui vis cu atat implinirea lui ne face mai fericiti dar, din pacate sau poate, din fericire, noi oamenii suntem precum atletii, nu ne putem opri din alergat, asa ca un vis implinit devine doar o cursa castigata care ne face mai devreme sau mai tarziu sa ne dorim castigarea unei curse si mai importante, ne faurim astfel un alt vis spre care sa ne indreptam.
Atunci cand nu reusim sa realizam un vis ni se pare ca edificiul intregii noastre existente se prabuseste... Soarele parca nu mai straluceste pentru noi  iar florile parca nu mai au acelasi parfum...si cu toate acestea, asa cum un atlet dupa o cursa pierduta reuseste sa se adune si sa se pregateasca pentru a lua startul intr-o alta cursa, asa si noi reusim sa ne inaltam si sa ne cladim un alt vis, un alt tel.
  Visele, aceste proiectii ale dorintelor noastre cele mai intime dau farmec si frumusete vietii noastre daca sunt in concordanta cu capacitatile noastre. Implinirea lor poate da aripi si ne poate face sa crestem ca indivizi. Pe cand construirea unor vise imposibil de realizat de noi ca indivizi ne poate face sa ne consideram infranti ai sortii.
  De noi depinde totul...
  Asadar nu va temeti sa visati si... sa aveti alergare usoara!

,,Protestez!''

  De doua saptamani am incetat sa ma uit la tv. E destul de greu de crezut, avand in vedere ca inainte imi pierdeam in fiecare seara cam trei ore in fata televizorului dar ma saturasem sa tot aud pe toate posturile tv despre ce mai face sau nu face Bianca Dragusanu, Guta, Catanga sau mai stiu eu ce alta ,,vedeta'' de pe la noi sau despre certurile dintre Ponta, Antonescu si Basescu.
La luarea acestei decizii au avut o contributie majora, fara sa stie insa, si doua persoane dragi mie care s-au ingrijit sa am ce citi in urmatoarea perioada si carora le multumesc pentru acest lucru.
Asa ca in ultimul timp imi petrec serile analizand zbuciumul sufletesc al lui Raskolnicov.
  Probabil veti zice ca de la tv poti afla si multe lucruri interesante dar cred, cu tarie ca pe posturile noastre tv se difuzeaza un procent mult prea mic de emisiuni sau filme care sa ne ajute pe noi ca indivizi.
Am tot respectul pentru doamna Eugenia Voda si pentru Moise Guran, pentru emisiunile pe care le realizeaza.
In rest...mult prea multa violenta fizica sau verbala...
  Si cu toate acestea ...mai aflu inca ce se ,,intampla'' la tv. Cand intru in camera mamei patrund direct in casa ,,Mireasa pentru fiul meu''. N-o sa inteleg niciodata cum pot tinerii aceia sa stea, voit, izolati, despartiti de familie, prieteni, monitorizati non-stop precum cobaii intr-un laborator.
Sunt atat de multe persoane imobilizate care nu pot iesi din casa desi si-ar dori foarte mult iar acestia...
De asemenea, nu pot intelege cum pot unele fete din acea casa sa-si pastreze zambetul in timp ce iubitii lor jignesc, vorbesc vulgar etc
  Cand mergem la bunicul, de la intrare ne intreaba: ,,Ati vazut mama lui Becali vrea sa mearga la Basescu sa ceara gratierea?'' ,,Nu, bunicule, n-am vazut!''. Saracutul nu prea mai aude asa ca ne bombardeaza si cu alte intrebari, crezandu-ne mai ,,informati''.,,Da' femeie n-are?'',,Are, bunicule!'' ,,Da' de ce nu e la tv?'' ,,S-o fi saturat si ea de tv, bunicule'' ii ,,tipam'' noi la ureche.
Eu si sotul, ne intoarcem acasa fara a reusi sa oferim prea multe informatii bunicului despre ,,personalitatile'' autohtone.
Intru in camera, imi iau cartea si ma grabesc sa ma intorc in Petersburgul secolului XIX desi nu mai pot fi considerata o persoana ,,informata''.
  Protestez in tacere impotriva ,,vedetelor'' zilelor noastre...Refuz sa mai aflu ce se intampla cu ele...

Fericirea e in noi!

  In urma cu peste zece ani, intr-o perioada foarte dificila a vietii mele, cand ma simteam foarte rau, atat fizic cat si psihic din cauza durerilor ingrozitoare pe care le aveam, imi inchipuiam ca toti oamenii sanatosi  sunt foarte fericiti si ma tot intrebam ,,oare cum e sa fii fericit?''.
Ma simteam prizoniera propriului meu corp si nu mai intrevedeam nici o sansa de evadare din aceasta situatie, asa ca imi venea foarte greu sa-mi amintesc ca si eu fusesem sanatoasa si fericita in copilarie.
  Astazi cand durerile s-au diminuat, cand eu am o relatie mai amicala cu ele, cand am incheiat un tratat de pace cu propriul meu corp si nu mai am nici un fel de sentimente negative pentru el, perceptia mea asupra fericirii s-a schimbat.
In timp am descoperit ca majoritatea celor pe are eu ii consideram fericiti aveau si ei problemele lor.
Foarte putini oameni sunt perfect sanatosi. Majoritatea au insa diverse suferinte chiar daca acestea de multe ori nu sunt vizibile.
Chiar si cei ce se considera sanatosi au probleme de alta natura: probleme financiare, neintelegeri in familie etc.
E destul de dificil sa gasesti un om fara nici un fel de probleme.
Astfel viata m-a invatat ca fericirea nu e echivalenta cu sanatatea si nici cu confortul material. Ea nu tine nici de situatia familiala. Au si aceastea o contributie dar cred ca fericirea depinde mai ales de starea noastra interioara. Ea vine din interior si nu din exterior.
  Poti fi fericit cand petreci un ceas alaturi de cei dragi fara sa te gandesti la toate neajunsurile din viata ta, cand vorbesti cu un prieten fara sa te gandesti cat de singur te simti in majoritatea timpului, cand citesti o carte care iti place fara sa te intristezi ca  n-ai reusit sa-ti continui studiile, cand te bucuri de frumusetea unei flori si nu te gandesti ca n-ai avut de mult timp sau poate niciodata o vacanta adevarata.
  Oricat de multe probleme ati avea, macar un ceas pe zi nu va mai ganditi la ele, permiteti-va sa fiti fericiti, concentrandu-va asupra lucrurilor bune din viata voastra.
  Fericirea e in fiecare din noi! Nu conteaza atat ce ni se intampla cat conteaza cum privim ce ni s-a intamplat, cum acceptam evenimentele din viata noastra!

La multi ani, doamnelor!

La multi ani, doamnelor! Va doresc o viata frumoasa alaturi de cei dragi!

Femeia in societatea contemporana

  In aceasta luna, odata cu venirea prmaverii, intreaga atentie e concentrata asupra femeii.
Mame, fiice, surori, sotii, iubite etc se bucura de aprecierea si respectul celor din jur in aceste zile...un bun prilej sa ne intrebam care este rolul lor, al femeilor in societatea contemporana? Se bucura acestea, cu adevarat, de aprecierea barbatilor in viata de zi cu zi? Sunt femeile egalele barbatilor?
  Desi suntem in mileniul III, femeia e inca cea care trebuie ,,sa stea la cratita''. Inca se considera ca treburile casnice, in general, sunt apanajul femeii. La fel si cresterea si educarea copiilor.
Egalitatea femeilor (cu barbatii, bineinteles) se rezuma la faptul ca in zilele noastre, multe femei au o cariera , la fel ca si barbatii,dar adesea, pentru aceeasi munca ele sunt platite mai putin. In plus, programul lor de lucru nu se termina odata ajunse acasa. Aici, ele au inca o norma de lucru. Trebuie sa gateasca, sa faca curatenie, sa plateasca facturi, sa faca cumparaturi si lectii cu copiii.
Ele sunt cele care isi fac griji, planuri pentru bunastarea familiilor lor mai des decat partenerii de viata.
Multe dintre ele nu mai ajung sa aiba timp pentru propria persoana. Se identificca cu rolul pe care il au in familie si nu mai reusesc sa se descopere, sa se cunoasca pe ele insele.
Se daruiesc in fiecare zi desi adesea uita cum e sa si primesti...
Nu numai ca nu sunt apreciate la adevarata valoare dar uneori ajung sa fie agresate fizic sau psihic de barbatii din viata lor.
Traiesc pentru copiii lor iar in unele cazuri la batranete sunt abandonate de acestia.
  E adevarat, exista si familii in care femeia este, nu doar apreciata si respectata pentru rolul ei  in sanul acesteia ci chiar ajutata sa-si indeplineasca acest rol dar, din pacate, aceste cazuri sunt minoritare in societatea romaneasca.
  Nu intalnesti prea des un barbat care sa gateasca sau sa faca curatenie, considerand ca asta e si datoria lui, nu doar a sotiei, iubitei sau mamei. Multi considera ca e sub demnitatea lor sa faca asa ceva iar la fel de multi nici macar nu se gandesc ca femeile din viata lor ar trebui apreciate, respectate, rasfatate si iubite in fiecare zi si nu doar pe 8 martie.
  Sensibile, ambitioase, harnice, creative , femeile au avut intotdeauna un rol important in progresul societatii din care fac parte desi de cele mai multe ori, au facut-o cu discretie din spatele barbatilor.
  La final, le doresc doamnelor sa fie inconjurate, intrega viata, de oameni care le apreciaza si le iubesc cu adevarat!

A venit primavara...

  Calendaristic, a venit primavara...desi daca ma uit pe fereastra inca mai vad pete albe de zapada. E inca rece si innorat iar ghioceii mei inca n-au inflorit. Astept cu nerabdare ca soarele sa-si faca prezenta, sa aiba ceva mai mult tupeu. In ultimul timp s-a cam lasat asteptat...Poate a devenit timid in aceasta iarna. Sper sa se scuture repede de aceasta timiditate caci mi-e dor de el.
  A mai trecut o iarna...Timpul trece cu o repeziciune uimitoare. As vrea sa fie si el ceva mai domol dar din pacate, sunt prea mica pentru ca el sa-mi asculte dorintele. A mai trecut un an din viata mea...Parca au trecut mult prea multi... si totusi parca ieri eram copil. Off, timpule, de ce nu vrei sa te adaptezi macar putin ritmului meu?! Parca iti propui in fiecare an, la inceputul primaverii sa-mi spulberi toate iluziile, aceste castele de nisip fara de care nu putem trai...
  Dar a venit primavara...Vor inflori si ghioceii mei si in curand isi va face aparitia si soarele...
  Bucurati-va de tot ce va ofera frumos viata!

O primavara frumoasa!

Va doresc o primavara frumoasa cu mult soare, multa sanatate si nenumarate bucurii!