In urma cu peste zece ani, intr-o perioada foarte dificila a vietii mele, cand ma simteam foarte rau, atat fizic cat si psihic din cauza durerilor ingrozitoare pe care le aveam, imi inchipuiam ca toti oamenii sanatosi sunt foarte fericiti si ma tot intrebam ,,oare cum e sa fii fericit?''.
Ma simteam prizoniera propriului meu corp si nu mai intrevedeam nici o sansa de evadare din aceasta situatie, asa ca imi venea foarte greu sa-mi amintesc ca si eu fusesem sanatoasa si fericita in copilarie.
Astazi cand durerile s-au diminuat, cand eu am o relatie mai amicala cu ele, cand am incheiat un tratat de pace cu propriul meu corp si nu mai am nici un fel de sentimente negative pentru el, perceptia mea asupra fericirii s-a schimbat.
In timp am descoperit ca majoritatea celor pe are eu ii consideram fericiti aveau si ei problemele lor.
Foarte putini oameni sunt perfect sanatosi. Majoritatea au insa diverse suferinte chiar daca acestea de multe ori nu sunt vizibile.
Chiar si cei ce se considera sanatosi au probleme de alta natura: probleme financiare, neintelegeri in familie etc.
E destul de dificil sa gasesti un om fara nici un fel de probleme.
Astfel viata m-a invatat ca fericirea nu e echivalenta cu sanatatea si nici cu confortul material. Ea nu tine nici de situatia familiala. Au si aceastea o contributie dar cred ca fericirea depinde mai ales de starea noastra interioara. Ea vine din interior si nu din exterior.
Poti fi fericit cand petreci un ceas alaturi de cei dragi fara sa te gandesti la toate neajunsurile din viata ta, cand vorbesti cu un prieten fara sa te gandesti cat de singur te simti in majoritatea timpului, cand citesti o carte care iti place fara sa te intristezi ca n-ai reusit sa-ti continui studiile, cand te bucuri de frumusetea unei flori si nu te gandesti ca n-ai avut de mult timp sau poate niciodata o vacanta adevarata.
Oricat de multe probleme ati avea, macar un ceas pe zi nu va mai ganditi la ele, permiteti-va sa fiti fericiti, concentrandu-va asupra lucrurilor bune din viata voastra.
Fericirea e in fiecare din noi! Nu conteaza atat ce ni se intampla cat conteaza cum privim ce ni s-a intamplat, cum acceptam evenimentele din viata noastra!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu