joi, 17 aprilie 2014

Jertfa unei mame

  Desi nu sunt mama, stiind insa ce simte mama mea pentru mine, vazand mamele din jurul meu cum isi privesc cu dragoste netarmurita copiii si cum vorbesc cu entuziasm despre ei, cred ca nu exista legatura emotionala mai intensa decat cea dintre o mama si copilul ei.
Stiu ca exista si mame care isi iubesc diferentiat copiii sau, mai rau, femei care isi abandoneaza sau chiar ucid pruncii dar acestea cred ca sufera de grave maladii sufletesti si nu au nimic in comun cu mamele adevarate.
  Toate femeile ce sunt mame sau  persoanele ce au inca o mama stiu ca atunci cand copilul se imbolnaveste, mama sufera mai mult chiar decat el. Ar vrea sa ia asupra ei intreaga durere...doar puiul ei sa fie bine.
  Ganditi-va cat de mult sufera o mama al carei copil are o dizablitate locomotorie, auditiva, vizuala etc
Ea face tot ce poate ca sa indeparteze cat mai multe obstacole din calea pruncului ei si sa-i usureze drumul prin viata.Nimic nu i se pare mult prea greu...Ea se bucura pentru fiecare zambet, pentru fiecare clipa fericita a micutului ei, pentru fiecare ,,multumesc'' sau ,,te iubesc, mama'' ce vine din partea acestuia.
Pruncul ei este puterea ei, traieste prin si pentru el. Orice varsta ar avea acesta, pentru ea este tot copil.
  Exista totusi si mame care nu pot auzi niciodata cuvinte pline de afectiune din gura copilului lor si nici nu pot avea priviri afectuoase din partea acestuia, cuvinte de incurajare sau nu pot nici macar stabili vreo forma de comunicare.Sunt mamele ai caror copii au o dizabilitate intelectuala majora..
  O cunostinta, un om minunat, are doi copii, adulti de altfel, cu IQ=24. In fiecare zi isi face griji pentru prezentul si viitorul acestora si se confrunta cu ironiile celorlalti la adresa fiilor ei, cu ,,batjocura'' autoritatilor si uneori cu injuriile propriilor copii, invatate bineinteles de la alti adulti ,,binevoitori''.
Aceasta mama se jertfeste in fiecare zi cate putin...
  Fiecare dintre noi avem anumite momente in care ne intrebam ce se va intampla cu noi in viitorul indepartat sau cu cei dragi noua...
Asa si acesta mama se gandeste ce se va intampla cu fiii ei, din pacate, lipsiti de discernamant, incapabili sa se autoadministreze atunci cand cei ce le-au dat viata nu vor mai fi?! Cine le va mai darui un dram de afectiune sau macar ii va trata omeneste?! Lipsa de orizonturi e cel mai dureros lucru...
  Am toata admiratia si respectul pentru aceste mame! Am tot respectul pentru orice mama! Am tot respectul pentru mama mea!

4 comentarii:

  1. Inteleg durerea din inima acelei mame :( Inteleg si durerea mamelor care stau cu coatele pe tocul geamului cu ochii inlacrimati de dorul propriilor copii plecati in tari straine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragostea unei mame pentru copilul ei,rămâne sincera si puternica toată viață.Mulțumirea unei mame este doar zâmbetul nostru, chiar si in cazul copiilor cu diverse dizabilități.Dragostea rămâne necondiționata...

    RăspundețiȘtergere
  3. Noi bărbații spunem că înțelegem această durere și suferinșă și chiar înțelegem dar cred că ar trebui să fi mamă pentru a-i înțelege sufletul în totalitate.

    RăspundețiȘtergere