V-ati intrebat vreodata ce ne face sa fim ceea ce suntem? Genele? Educatia? Mediul in care traim?
Se pare ca toate acestea au un rol important in formarea noastra.
Am fi noi ceea ce suntem fara afectiunea si sprijinul parintilor in copilarie (si nu numai)? Am fi ceea ce suntem daca parintii nu ne-ar fi facut inca de mici sa fim constienti de calitatile noastre? Daca nu ne-ar fi incurajat sa facem lucruri ce ne pun in valoare? Daca nu ne-ar fi cultivat increderea in propria persoana?
Bineinteles ca acest suport poate veni nu doar din partea parintilor ci contributii esentiale pot avea si bunicii sau alti membri ai familiei iar mai tarziu, pe masura ce crestem un rol in formarea nostra pot avea profesorii, prietenii sau simple cunostinte care la un moment dat pot aprecia ceeea ce facem, ajutandu-ne sa fim mai increzatori (sau nu).
Un cuvant de incurajare spus la momentul oportun ne poate ajuta sa decidem ce drum vom urma in viata.
Din nefericire, exista persoane care nu s-au bucurat de un asemenea sprijin nici in copilarie, cand e cel mai important, nici mai tarziu ca adulti si astfel adesea nu ajung sa-si cunoasca valoarea si nu incearca sa lupte pentru a-si cultiva calitatile sau mai rau au fost descurajati tot timpul fiindu-le subliniate doar defectele, neputintele etc.
Din pacate, exista si cealalta extrema. Supraevaluarea. Unii parinti au tendinta sa exagereze constant calitatile propriilor copiii iar acestia ajung sa se supraevalueze si in viata sa se loveasca de tot felul de dezamagiri.
Astfel cei din jur devin in viata barometrul propriei noastre valori iar noi la randul nostru devenim chiar fara sa constientiam un baromentru pentru ceilalti.
Se pare ca toate acestea au un rol important in formarea noastra.
Am fi noi ceea ce suntem fara afectiunea si sprijinul parintilor in copilarie (si nu numai)? Am fi ceea ce suntem daca parintii nu ne-ar fi facut inca de mici sa fim constienti de calitatile noastre? Daca nu ne-ar fi incurajat sa facem lucruri ce ne pun in valoare? Daca nu ne-ar fi cultivat increderea in propria persoana?
Bineinteles ca acest suport poate veni nu doar din partea parintilor ci contributii esentiale pot avea si bunicii sau alti membri ai familiei iar mai tarziu, pe masura ce crestem un rol in formarea nostra pot avea profesorii, prietenii sau simple cunostinte care la un moment dat pot aprecia ceeea ce facem, ajutandu-ne sa fim mai increzatori (sau nu).
Un cuvant de incurajare spus la momentul oportun ne poate ajuta sa decidem ce drum vom urma in viata.
Din nefericire, exista persoane care nu s-au bucurat de un asemenea sprijin nici in copilarie, cand e cel mai important, nici mai tarziu ca adulti si astfel adesea nu ajung sa-si cunoasca valoarea si nu incearca sa lupte pentru a-si cultiva calitatile sau mai rau au fost descurajati tot timpul fiindu-le subliniate doar defectele, neputintele etc.
Din pacate, exista si cealalta extrema. Supraevaluarea. Unii parinti au tendinta sa exagereze constant calitatile propriilor copiii iar acestia ajung sa se supraevalueze si in viata sa se loveasca de tot felul de dezamagiri.
Astfel cei din jur devin in viata barometrul propriei noastre valori iar noi la randul nostru devenim chiar fara sa constientiam un baromentru pentru ceilalti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu