Italia a fost sansa multor romani...Cand cele mai multe parcuri industriale din tara, construite in vremea regimului comunist, au fost distruse din dorinta unora de imbogatire postdecembrista, multi romani, ramasi fara locuri de munca si fara speranta asigurarii traiului zilnic propriilor familii, s-au indreptat spre tara peninsulara.
Desi nu le-a fost simplu intr-o tara straina, acestia s-au adaptat, si-au gasit locuri de munca, si-au adus si familiile sau au trimis bani in tara nu doar pentru a-si intretine copiii la studii ci chiar pentru a-si ridica case frumoase sau pentru a-si deschide mici afaceri.
Cei mai multi s-au intors acasa dupa ce cu banii castigati acolo si-au asigurat un anumit confort material si un viitor mai sigur.
Multe gospodarii din satele romanesti au inflorit datorita banilor castigati acolo.
Insa nu toti romanii plecati au fost atat de norocosi...
Astazi am auzit o poveste impresionanta prin tragismul ei.
O mama pe care o cunosteam de mult timp, mi-a marturisit suferinta-i pe care pana atunci nici nu o banuisem.
Singurul ei fiu a plecat in urma cu 12 ani in Italia, dorind sa asigure o viata mai buna familiei sale.
Totul evolua asa cum isi dorea si in scurt timp si-a chemat mai intai sotia iar mai apoi si cei trei fiii.
Avea un contract de munca pe perioada nelimitata, era sanatos si avea o familie frumoasa.
Nimic nu prevestea tragedia ce avea sa se intample.
Intr-o zi ce parea a fi ca oricare alta a plecat la munca, si-a inceput activitatea si s-a trezit peste sapte zile in sectia de terapie intensiva a unui spital din Roma. Tot capul ii era bandajat iar corpul ii era impanzit de ace. Nu-si amintea nimic... I s-a spus ca a suferit un accident la locul de munca si ca si-a pierdut o parte din craniu. A urmat o interventie chirurgicala dificila, multe spitalizari si sedinte de recuperare.
A aflat ca nu mai avea voie sa faca efort si ca trebuia sa se fereasca de frig, de caldura, de praf...
Au trecut trei ani de atunci si nu-si aminteste nici astazi cum s-a petrecut accidentul. Nu a primit pensie medicala sau vreun ajutor financiar.
Are trei copiii de intretinut dintre care cel mic cu probleme de sanatate, necesitand o ingrijire speciala.
Inca mai spera ca va obtine vreo compensatie financiara de la fostul angajator sau macar o pensie ceva.
Pana atunci ii trimit pachete cu mancare parintii ramasi in tara ce traiesc din ajutorul social acordat de Primarie si din ce mai castiga muncind cu ziua.
Mama lui imi povesteste toate acestea iar lacrimile ii inunda obrazul suvoi, nevrand parca sa se opreasca.
As vrea sa o pot consola cumva...dar cum poti alina durerea unei mame?
Imi spune ca se intreaba in fiecare zi de ce s-au intamplat toate astea tocmai copilului ei...
Tac. La aceasta intrebare n-am nici un raspuns...
PS: Persoanele care vor sa ajute aceasta familie, pot afla datele lor de contact la urmatoarea adresa de mail: iulianan75@gmail.com
Desi nu le-a fost simplu intr-o tara straina, acestia s-au adaptat, si-au gasit locuri de munca, si-au adus si familiile sau au trimis bani in tara nu doar pentru a-si intretine copiii la studii ci chiar pentru a-si ridica case frumoase sau pentru a-si deschide mici afaceri.
Cei mai multi s-au intors acasa dupa ce cu banii castigati acolo si-au asigurat un anumit confort material si un viitor mai sigur.
Multe gospodarii din satele romanesti au inflorit datorita banilor castigati acolo.
Insa nu toti romanii plecati au fost atat de norocosi...
Astazi am auzit o poveste impresionanta prin tragismul ei.
O mama pe care o cunosteam de mult timp, mi-a marturisit suferinta-i pe care pana atunci nici nu o banuisem.
Singurul ei fiu a plecat in urma cu 12 ani in Italia, dorind sa asigure o viata mai buna familiei sale.
Totul evolua asa cum isi dorea si in scurt timp si-a chemat mai intai sotia iar mai apoi si cei trei fiii.
Avea un contract de munca pe perioada nelimitata, era sanatos si avea o familie frumoasa.
Nimic nu prevestea tragedia ce avea sa se intample.
Intr-o zi ce parea a fi ca oricare alta a plecat la munca, si-a inceput activitatea si s-a trezit peste sapte zile in sectia de terapie intensiva a unui spital din Roma. Tot capul ii era bandajat iar corpul ii era impanzit de ace. Nu-si amintea nimic... I s-a spus ca a suferit un accident la locul de munca si ca si-a pierdut o parte din craniu. A urmat o interventie chirurgicala dificila, multe spitalizari si sedinte de recuperare.
A aflat ca nu mai avea voie sa faca efort si ca trebuia sa se fereasca de frig, de caldura, de praf...
Au trecut trei ani de atunci si nu-si aminteste nici astazi cum s-a petrecut accidentul. Nu a primit pensie medicala sau vreun ajutor financiar.
Are trei copiii de intretinut dintre care cel mic cu probleme de sanatate, necesitand o ingrijire speciala.
Inca mai spera ca va obtine vreo compensatie financiara de la fostul angajator sau macar o pensie ceva.
Pana atunci ii trimit pachete cu mancare parintii ramasi in tara ce traiesc din ajutorul social acordat de Primarie si din ce mai castiga muncind cu ziua.
Mama lui imi povesteste toate acestea iar lacrimile ii inunda obrazul suvoi, nevrand parca sa se opreasca.
As vrea sa o pot consola cumva...dar cum poti alina durerea unei mame?
Imi spune ca se intreaba in fiecare zi de ce s-au intamplat toate astea tocmai copilului ei...
Tac. La aceasta intrebare n-am nici un raspuns...
PS: Persoanele care vor sa ajute aceasta familie, pot afla datele lor de contact la urmatoarea adresa de mail: iulianan75@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu