miercuri, 24 august 2016

Kaufland Romania:,,...ne pare rău pentru neplăcerile întâmpinate'' dar...

  Am primit si un raspuns de la Kaufland la postarea in care imi exprimam nemultumirea fata de felul in care sunt tratate persoanele cu dizabilitati in magazinul lor din Focsani care suna astfel:

,,Stimată Doamnă Negoita,
Revenim în atenţia dumneavoastră cu privire la experienţa la cumpărături din magazinul Kaufland Focşani. 
Ne imaginăm că sunteţi nemulţumită şi ne pare rău pentru neplăcerile întâmpinate. Am transmis cele relatate responsabililor Kaufland. 
În legătură cu prioritatea de la casele de marcat, dorim să vă spunem că, potrivit art. 62 alin. 1 din legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap toate spaţiile necesare (ex: "Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători şi peroanele principalelor staţii, spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, telefoanele publice, mediul informaţional şi comunicaţional ) sunt adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. 
Astfel, indicatorul nu arată decât că persoanele cu dizabilităţi au acces "fără limitări sau restricţii la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional" pe la casa de marcat respectivă. Pentru acordarea priorităţii pentru mame însărcinate şi persoanele cu dizabilităţi ar trebui să fie o semnalizare corespunzătoare (prin adăugarea unui text indicatorului, de ex: Acces persoane cu dizabilităţi). 
Casa fără dulciuri este prima casă care se deschide şi ultima care se închide. În cazuri dificile, se poate apela la bunăvoinţa clienţilor din faţă, astfel casiera vă poate încasa dumneavoastră produsele. 
Noi nu vrem să se aştepte mult la casa de marcat. Dorim să oferim clienţilor noştri amabilitate şi rapiditate; avem şi o garanţie a rapidităţii, prin care se oferă un bon de 5 lei, dacă se aşteaptă mai mult de 5 minute. Suntem dispuşi să plătim această garanţie, iar solicitarea garanţiei de către clienţii noştri este un indicator ca cei responsabili să fie informaţi că trebuie luate măsurile necesare de suplimentare a personalului.
Vă asigurăm că vom avea în vedere observaţiile transmise de dumneavoastră. 
Cu dorinţa de a îmbunătăţi permanent calitatea serviciilor oferite clienţilor noştri, rămânem deschişi oricărui feedback venit din partea dumneavoastră la numărul de telefon gratuit 0800080888 (apelabil din reţelele Vodafone, Orange, Telekom, Upc România şi RCS&RDS), de luni până vineri între orele 9:00 – 18:00 şi în scris, accesând www.kaufland.ro/contact.

Cu stimă, 

Cerasela Cărămizaru''

    Prin urmare, avem casa pentru persoanele cu dizabilitati dar trebuie sa stam la rand dupa ceilalti cumparatori ce nu au dizabilitati daca nu cumva vreunuia i se face mila si ne lasa sa trecem in fata iar daca timpul de asteptare ni se pare prea lung primim si un ,,premiu'' in valoare de cinci lei pentru ca am fost cuminti si nu am facut galagie. Pacat ca n-am stiu de aceasta recompensa, avand in vedere cat am asteptat pe la cozile lor pana acum eram bogata iar cat priveste ,,accesul neingradit al persoanelor cu handicap'' le-as spune ca eu nu am acces neingradit in magazinele lor la fel cum nu am nici in alte magazine ce au usi cu senzori de miscare deoarece acestea nu detecteaza corect miscarea unei persoane cu dizabilitate locomotorie si de mai multe ori usile de la Kaufland s-au inchis in timp ce eu ieseam si era cat pe ce sa ma prabusesc in urma impactului. 

 E mult mai simplu sa ne ascundem in spatele unei legi, al unor cuvinte decat sa facem cu adevarat ceva care sa ajute persoanele in dificultate...

2 comentarii:

  1. Nici in 200 de ani nu cred ca o sa ajungem la nivelul celorlalte tari din Europa, aici nu ma refer din punct de vedere economic, ci la mentalitate, respectul fata de cei din jurul tau, si la cultura, lista ar putea continua...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu regret, trebuie sa spun ca ai dreptate! Am ajuns sa nu mai vedem dimcolo de propria persoana, propriul castig etc

      Ștergere