Dupa atata rasfat culinar, urari de bine, ieri euforia sarbatorilor parea a se fi stins iar viata parea a-si relua fagasul, oferindu-mi prima zi ,,ca oricare alta'' a acestui an.
Nici macar cei doi braduti gatiti de sarbatoare, mandri nevoie-mare cu ale lor podoabe stralucitoare nu prea mai reuseau sa ma inveseleasca ... Spre amiaza insa 2017 s-a gandit ca as avea nevoie de o bucurie si mi-a daruit-o fara zgarcenie cand usa camerei in care ma aflam s-a deschis iar inauntru a patruns o persoana pe care n-o mai vazusem de 15 ani.
Il stiu de cand am inceput sa descopar lumea ce ma inconjura. Parintii imi povesteau ca atunci cand eram foarte mica venea sa imprumute carti iar pentru a-si arata recunostinta se oferea sa ma supravegheze cand ei erau ocupati. Tot el ma supraveghea si cand il insoteam amandoi pe tatal meu la pescuit. Mai apoi cand am crescut si eram in scoala primara, el era cel care ma ajuta sa dezleg tainele matematicii atunci cand pareau peste puterea mea de patrundere. Locuia la doar 50 de metri de noi asa ca am crescut impreuna, el fiind bineinteles ceva mai mare.
Timpul a trecut, el s-a casatorit, eu m-am imbolnavit iar la un moment dat drumurile ni s-au despartit, el parasind meleagurile natale.
Apoi mai tarziu rolurile s-au schimbat, eu devenind cea care s-a straduit sa-i dezlege tainele matematicii dar si ale altor materii ce se studiau in scoala gimnaziala fiului sau.
Vesti despre el aflam destul de rar de la sotia lui. Nu eram singura pe care viata o punea la incercare. Si ei treceau prin propiile lor incercari... Astfel au trecut 15 ani in care el nu si-a mai vazut casa parinteasca si prietenii din copilarie.
Iar dupa atatia ani se intorsese pentru cateva zile si isi rupsese putin timp pentru a veni sa ma vada.
,,Am citit ce ai scris in ziar'', au fost primele lui cuvinte. Am reusit doar sa ingan un ,,m-ai recunoscut?''. Parca redevenisem copilul de odinioara. In 15 ani m-am schimbat si eu si el dar legaturile formate in copilarie se pare ca sunt mai trainice decat insusi timpul.
Intr-o vreme in care are avem mii de prieteni pe retelele de socializare dar ne simtim singuri, intr-un timp in care prieteniile reale sunt tot mai rare, reintalnirea prietenilor din copilarie are un farmec aparte.
De cate ori revedem un vecin alaturi de care am copilarit, un coleg din scoala generala sau chiar din liceu, copilul care eram odata revine in prezent aducand cu el candoarea, entuziasmul si bucuria cu care traiam tot ce ni se intampla in acele vremuri.
Nici macar cei doi braduti gatiti de sarbatoare, mandri nevoie-mare cu ale lor podoabe stralucitoare nu prea mai reuseau sa ma inveseleasca ... Spre amiaza insa 2017 s-a gandit ca as avea nevoie de o bucurie si mi-a daruit-o fara zgarcenie cand usa camerei in care ma aflam s-a deschis iar inauntru a patruns o persoana pe care n-o mai vazusem de 15 ani.
Il stiu de cand am inceput sa descopar lumea ce ma inconjura. Parintii imi povesteau ca atunci cand eram foarte mica venea sa imprumute carti iar pentru a-si arata recunostinta se oferea sa ma supravegheze cand ei erau ocupati. Tot el ma supraveghea si cand il insoteam amandoi pe tatal meu la pescuit. Mai apoi cand am crescut si eram in scoala primara, el era cel care ma ajuta sa dezleg tainele matematicii atunci cand pareau peste puterea mea de patrundere. Locuia la doar 50 de metri de noi asa ca am crescut impreuna, el fiind bineinteles ceva mai mare.
Timpul a trecut, el s-a casatorit, eu m-am imbolnavit iar la un moment dat drumurile ni s-au despartit, el parasind meleagurile natale.
Apoi mai tarziu rolurile s-au schimbat, eu devenind cea care s-a straduit sa-i dezlege tainele matematicii dar si ale altor materii ce se studiau in scoala gimnaziala fiului sau.
Vesti despre el aflam destul de rar de la sotia lui. Nu eram singura pe care viata o punea la incercare. Si ei treceau prin propiile lor incercari... Astfel au trecut 15 ani in care el nu si-a mai vazut casa parinteasca si prietenii din copilarie.
Iar dupa atatia ani se intorsese pentru cateva zile si isi rupsese putin timp pentru a veni sa ma vada.
,,Am citit ce ai scris in ziar'', au fost primele lui cuvinte. Am reusit doar sa ingan un ,,m-ai recunoscut?''. Parca redevenisem copilul de odinioara. In 15 ani m-am schimbat si eu si el dar legaturile formate in copilarie se pare ca sunt mai trainice decat insusi timpul.
Intr-o vreme in care are avem mii de prieteni pe retelele de socializare dar ne simtim singuri, intr-un timp in care prieteniile reale sunt tot mai rare, reintalnirea prietenilor din copilarie are un farmec aparte.
De cate ori revedem un vecin alaturi de care am copilarit, un coleg din scoala generala sau chiar din liceu, copilul care eram odata revine in prezent aducand cu el candoarea, entuziasmul si bucuria cu care traiam tot ce ni se intampla in acele vremuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu