luni, 12 august 2013

Revedere, dupa 21 de ani

 Ne-am cunoscut in prima zi de scoala a clasei a IX a. Eu, timida, ea putin mai expansiva, ne-am apropiat si am devenit colege de banca. Purtam amandoua acelasi nume. Am petrecut doi ani frumosi impreuna...
Apoi drumurile ni s-au despartit. Ea a plecat la alt liceu, eu am ramas.Ne-am mai vazut o singura data. Dupa cateva luni a aflat ca m-am imbolnavit, a venit speriata si m-a gasit in pat. Aceasta a fost ultima noastra amintire.
 Viata ne-a luat pe fiecare pe propriile valuri si am uitat una de cealalta...Dar...dupa 20 de ani, am cautat-o si am gasit-o pe facebook iar dupa aproape 21 de ani ne-am revazut.
 Doua destine total diferite...Nu mai eram fetitele de odinioara. Ea, sotie si mama de multi ani, viata o dusese de mult timp pe meleaguri straine, eu...multi ani de lupta cu boala, suferinta, neajunsurile sistemului medical, prejudecatile oamenilor iar mai nou, invat sa fiu sotie.
 O revedere frumoasa a doi adulti ce poarta inca in suflete copilul de odinioara! 

luni, 29 iulie 2013

Multumiri!

  Desi sunt in asa-zisa ,,luna de miere,, , astazi am simtit nevoia sa ma asez in fata calculatorului pentru a aduce multumiri unor oameni exceptionali.
  Pe doamna si domnul Dumitru, caci despre dansii este vorba, i-am intalnit atunci cand, eu si sotul meu, ne-am hotarat sa ne organizam nunta in restaurantul dumnealor. Acesti oameni, mai intai au avut grija ca petrecerea noastra sa fie organizata impecabil iar mai apoi cu caldura parinteasca au vrut sa ne sprijine primii pasi din noua noastra viata in doi.
Nu stiam ca pe lume exista si oameni pentru care o afacere nu inseamna doar sa ai un castig material ci sa faci si bucurii celor din jur, de aceea, eu si sotul meu vrem sa multumim, doamnei si domnului Dumitru!
  Daca vreti sa cunoasteti acesti oameni minunati si un loc desprins parca din povesti mergeti la Popasul Dumbravita!

sâmbătă, 8 iunie 2013

Bucurati-va de bogatia verii!

  Desi afara ploua si este chiar mai  rece decat in urma cu o luna, vara  mult asteptata  a venit si odata cu ea prin gradini au inceput sa apara si primele fructe si legume.

Ciresele
Acum e momentul lor. Proaspete si gustoase, pline de antioxidanti si slabe in calorii, ciresele nu trebuie sa lipseasca din alimentatia ta zilnica. Sunt excelente pentru digestie, iti protejeaza inima, iti imbunatatesc somnul si iti fac plinul de vitamina C. Le poti consuma fie simplu, ca gustare, iti poti face sucuri sau le poti pune in cerealele de la micul dejun. 

Castravetii
Conţinutul mare de apă din castravete (peste 98%) face din această legumă, sau mai bine spus fruct, un aliment ideal de consumat în zilele toride de vară, în care hidratarea este esenţială pentru a ne menţine energia şi buna dispoziţie.Beneficiile lor nu se opresc insa aici: acestia sunt bogati in vitaminele A, C si K, magneziu si potasiu.

Datorită conţinutului extrem de scăzut de grăsimi şi calorii, castravetele este un aliat de nădejde al celor care doresc să slăbească.Adauga castraveti in salate, in sandvisuri, chiar si iaurt sau transforma-i intr-o supa delicioasa de vara.
Printre efectele benefice ale castraveţilor putem enumera:
Remediu rapid împotriva celulitei - castravetele conţine fitochimicale, substanţe recunoscute pentru efectul lor protector asupra celulelor. O felie de castravete frecat de piele poate acţiona asupra nivelului de colagen din ţesuturi, care astfel va determina strângerea şi tonifierea pielii şi reducerea aspectului de coajă de portocală. Merge de minune şi în cazul ridurilor.
Capsunile
Bogate în fibre, nutrienţi esenţiali şi antioxidanţi, căpşunile nu conţin grăsimi şi sunt şi sărace din punct de vedere caloric, ceea ce le face potrivite chiar şi pentru persoanele care sunt la dietă.
De asemenea, capsunile ajuta la mentinerea glicemiei in limite normale pentru ca sunt sarace in zahar si calorii
Fibrele pe care căpşunile le contin ajuta la reducerea nivelului de colesterol si de trigliceride din organism, prevenind astfel si bolile de inima si actionand ca adjuvant in hipertensiune.
Capsunile contin vitamina C si complexul de vitamine B, fiind astfel o sursa foarte buna in prevenirea afectiunilor sau bolilor care pot duce la degenerarea celulara si la distrugerea vederii.
Sunt si un bun tratament in lupta impotriva anemiei, asteniei si a insomniei.
 Prunele
Rude cu piersicile si cu ciresele, prunele sunt si ele pline de vitaminele A, C si K, la care se adauga fibre. Acestea ofera beneficii asupra sistemului cardiovascular, asupra creierului si a inimii. Sunt foarte usor de consumat: fie crude, fie in retet
e.
  Asadar aveti grija de sanatatea voastra mancand fructe si legume!

sâmbătă, 1 iunie 2013

Ajutati o persoana in suferinta donand sange!

 Conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Vrancea face apel la vrânceni să doneze sânge. În ultimele săptămâni, numărul donatorilor a scăzut foarte mult, prin urmare, stocurile de sânge sunt pe terminate. 
   Medicul Mioara Hanţă, directorul CTS, spune că numărul celor care vin să doneze a scăzut din cauza faptului că multe persoane prestează munci agricole. „Mai avem puţine pungi de sânge. Ne vin cel mult 15 donatori (pe zi-n.r.), în cele mai bune cazuri. Facem apel la vrânceni să vină să doneze sânge, pentru că este pe terminate. Dacă vine o urgenţă, trebuie să chemăm aparţinătorii să doneze”, spune medicul Mioara Hanţă. 
   Medicii spun că donarea de sânge nu reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii, toate instrumentele utilizate fiind sterile şi de unică folosinţă. Mai mult, donarea este un lucru benefic pentru sănătate. La donare se rămâne fără o anumită cantitate de sânge şi măduva osoasă este nevoită să producă celule noi, iar acest lucru întinereşte organismul. 
   Cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, iar la donatorii fideli se poate merge chiar şi până la 60 de ani. Donatorul trebuie să fie sănătos, să nu aibă boli cardiace, pulmonare, respiratorii sau boli transmisibile. Sunt acceptate la donare femeile care au peste 58 de kilograme şi bărbaţii care au peste 60 de kilograme.(sursa:Monitorul de Vrancea)

vineri, 31 mai 2013

31 mai- Ziua Mondiala Fără Tutun,

 Specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea şi cei din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Vrancea recomandă fumătorilor să renunţe măcar pentru o zi la acest viciu. Îndemnul este făcut cu ocazia Zilei Mondiale Fără Tutun, care se celebrează în fiecare an pe 31 mai.
   Reprezentanţii CPECA Vrancea oferă, tot cu ocazia acestei zile, o serie de recomandări tinerilor pentru a se proteja de consumul de tutun. „Canalizarea curiozităţii prin informare cu privire la riscurile asociate consumului de tutun; promovarea educaţiei prin valori şi atitudini care denotă respect şi responsabilitate pentru sănătatea proprie; dezvoltarea abilităţilor sociale ca suport atitudinal şi comportamental autonom şi raţional faţă de ceilalţi; promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber; accesibilitatea scăzută a tutunului în mediile sociale frecventate de tineri”, se arată în comunicatul de presă trimis de reprezentanţii CPECA. 
   La nivel global, consumul de tutun omoară anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Specialiştii consideră că este important ca acest fenomen să fie combătut, deoarece se estimează că până în anul 2030 se va ajunge la o creştere a mortalităţii de la 6 milioane la 8 milioane de oameni în fiecare an, în special din ţările cu venituri mici şi medii. Scopul cel mai important pentru marcarea acestei zile este de a contribui la protejarea generaţiilor prezente şi viitoare, nu numai din punctul de vedere al consecinţelor medicale, dar şi al celor sociale, de mediu şi economice cauzate de consumul de tutun, dar şi de fumatul pasiv.(sursa:Monitorul de Vrancea)
  Asadar aveti grija de voi renuntand la fumat.Nu se merita sa va sacrificati sanatatea pentru o placere de moment!

marți, 14 mai 2013

Fericire cu... complicatii

  Intotdeauna mi-am inchipuit ca nunta este evenimentul cel mai fericit din viata unei persoane, alaturi, desigur de venirea pe lume a unui copil dar nu m-am gandit niciodata ca aceste evenimente aduc cu ele si foarte multe complicatii.
  Apar probleme inca de la stabilirea datei nuntii, unii zic ca e prea tarziu, altii de ce te grabesti sau de ce ai ales tocmai acea data. Toata lumea are cate ceva de zis, rude apropiate sau indepartate sau simple cunostinte. De asemenea, toti cei care pana atunci poate nu s-au interesat prea mult de tine, acum se simt indreptatiti sa-ti apere interesele, nu cumva ca cel cu care iti vei imparti viata  sa-ti aduca ceva prejudicii de parca tu n-ai fi capabil sa ai grija de tine.
  Apoi...stiti cat e de scumpa o rochie de mireasa? Mai ca nu-ti vine sa te mai mariti! Weekend-ul trecut la Romexpo a fost organizat un targ numit Ghidul Miresei. Organizatorii au  avut grija sa-l promoveze prin media dar au uitat sa spuna ce cei ce vor sa se casatoreasca dar n-au conturi solide in banca nu prea au ce cauta pe acolo. Rochite superbe dar preturile spulberau orice speranta. Chiar si intrarea la targ era mult prea scumpa.
De tinuta bietului mire ce sa mai zicem?! Dar despre locatie, meniu, muzica, fotografii etc? Prea multe  complicatii...printre toate acestea, oare unde isi mai gaseste loc si dragostea?
  Daca vreti sa va casatoriti, nu uitati ca sentimentele sunt mai importante decat orice altceva!

duminică, 5 mai 2013

Hristos a inviat!

Va doresc ca Invierea Domnului Iisus sa va aduca sanatate si pace sufleteasca! Sa aveti un Paste Luminat!