Nu stiu ce simte un parinte.Probabil, nu voi sti niciodata.Dar am parinti si vad parinti in jurul meu.A fi parinte e o bucurie dar presupune si multe sacrificii.Presupune sa traiesti pentru puiul de om pe care l-ai adus pe lume sau pentru destinul caruia esti responsabil, sa te bucuri, sa te intristezi odata cu el, sa il veghezi in orice clipa, direct sau indirect, sa ai grija sa-i fie bine, sa aiba un drum cat mai lin in viata.A fi parinte e o binecuvantare dar e si o mare responsabilitate.E frumos dar si dificil.Odata cu un copil nu vin doar bucuriile, uneori vin si problemele(de sanatate sau de orice alta natura).
Ii admir pe cei ce au copii Un copil te invata sa daruiesti iubire neconditionat.Nu pot insa sa-i inteleg pe cei ce nu-si pot iubi copiii in mod egal sau pe cei ce incearca sa aiba un castig de pe urma copiilor lor.
Unii isi iubesc copiii mai mult sau mai putin in functie de inteligenta, stare de sanatate, daca au un handicap li se pare ca sunt mai putin buni, valorosi decat cei sanatosi, in functie de cum s-au nascut(il iubesc mai mult pe primul sau pe ultimul) sau in functie de sex.Cum ii pot oare departaja pe cei ce sunt trup din trupul lor, sange din sangele lor?!
Acelasi lucru il fac uneori si bunici fiind, la o varsta cand se presupune ca au mai multa intelepciune. Iubesc copiii copiilor preferati mai mult decat pe ceilalti nepoti, indiferent cat de iubiti ar fi de acestia. Isi aleg drept mostenitori de cele mai multe ori copiii sau nepotii sanatosi in detrimentul celor cu probleme de sanatate, considerand ca acestia oricum n-au nici o sansa in viata.
Vad astfel de comportamente si nu pot intelege, oricat m-as chinui ,cum poate un om sa gandeasca, sa faca asa ceva?!Cum poti alege pe care dintre copii tai sau nepotii tai sa-i iubesti mai mult si pe care mai putin?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu