Pana in urma cu doar cateva zile, aceasta sintagma m-ar fi dus poate cu gandul la comunism fara a starni insa un ecou deosebit in mine dar in aceste zile am parcurs cu mare emotie randurile unei carti ce poarta acest titlu, scrisa de profesorul de istorie Dragomir Oprea, fiu al localitatii Rastoaca, in care traiesc si eu.
Nu l-am cunoscut pe autorul acestei carti, drumul vietii purtandu-i pasii pe alte meleaguri iar cartea am descoperit-o la o vecina, nepoata a autorului insa in aceste zile cat i-am parcurs randurile m-am simtit mai apropiata ca niciodata de localitatea mea, de trecutul ei, de oamenii care i-au scris istoria.
Este o carte autobiografica ce ne face sa traim alaturi de autor, de familia lui si de ceilalti rastoceni ai acelor vremuri, perioada celui de-al doilea razboi mondial si instalarea regimului comunist cu tot ce a adus el mai rau, colectivizarea, detentiile politice si tot convoiul de suferinte ce a impovarat sufletul taranului roman si nu numai.
Desi ii auzisem pe bunicii mei povestind despre colectivizarea fortata la care fusesera supusi taranii din Rastoaca si chiar ii cunoscusem pe cativa dintre locuitorii ce se revoltasera impotriva acesteia si petrecusera multi ani in puscaria de la Gherla si la munca silnica in Delta, doi dintre ei fiind fratii bunicei mele, niciodata nu simtisem drama acestor oameni, a acelor vremuri dar citind aceasta carte, am trait cu sufletul plin de emotie fiecare eveniment alaturi de autor si de consatenii lui si ai mei.
In multe momente, nu mi-am putut stapani lacrimile ce-mi strabateau obrazul, asa cum au strabatut si obrazul acestei localitati. Aceasta carte m-a ajutat sa-i simt pulsul, suferinta si ranile.
Fiecare loc are cate o istorie.
RăspundețiȘtergere