marți, 5 martie 2013

Si timpul zboara ca nebun...

  Precum un rau involburat se grabeste sa se verse in mare, asa alearga si timpul, cu repeziciune vrand parca ca intr-o singura clipa sa transforme viitorul in prezent si prezentul in trecut.
  Acum suntem copiii, mergem la gradinita, apoi la scoala si tot mai nerabdatori sa fim adulti, sa devenim independenti, imbracam hainele celor mari si incercam sa-i imitam pe acestia.
Apoi  suntem adolescenti si intr-o clipita ne trezim si adulti.
Daca pana la 18 ani, timpul parca nu curge suficient de repede, dupa aceasta varsta am vrea sa-l incetinim, sa-l facem sa mai stea putin in loc.
Dar el pare a nu ne asculta dorinta si alearga neobosit cu o viteza din ce in ce mai mare.
Alearga, alearga si iar alearga...
  Trec 20, 30, 40, 50... de ani iar noi nici nu-i simtim. Parca nu am avut cand sa-i percepem. Si totusi...ne privim in oglinda si ii vedem pe chipul nostru. Oare noi suntem cei cu fire grizonate sau cu acele riduri discrete la inceput iar apoi din ce in ce mai accentuate?De ce oare sufletul este al copilului de odinioara iar trupul al unui adult? Ne intrebam, cine suntem noi?
  Anii au trecut...oare ce am reusit sa realizam din tot ce ne-am dorit, din tot ce ne-am propus?
Oare am facut tot ce am putut pentru a ne implini visele sau le-am lasat cu usurinta sa treaca pe langa noi?
Oare am facut ceva bun in toti acesti ani?
  Cred ca din cand in cand cu totii ne punem astfel de intrebari si cred, de asemenea, ca la orice varsta ar trebui sa incercam sa ne realizam dorintele. Niciodata nu e prea tarziu sa fim fericiti! Niciodata nu e prea tarziu sa visam!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu