Drumul spre fericire

  Teoretic, orice persoana are dreptul si sansa sa la fericire dar ma intreb, in viata reala, oricine are acest drept,aceasta sansa?Dar oare care este definitia fericirii?Cand anume ne consideram cu adevarat fericiti?
Arthur Schopenhauer afirma :,, Daca la lipsa de durere se adauga si lipsa de plictiseala, se poate afirma ca fericirea pamanteasca a fost atinsa.'' Dar aceasta afirmatie poate fi considerata general valabila?Oare fericirea are aceeasi definitie pentru noi toti?Sau fiecare persoana vede si simte fericirea in maniera sa personala?
   Cu siguranta , insa ,fericirea are niste repere comune pentru noi toti.Toti ne dorim sa fim sanatosi, sa avem un job care sa ne aduca satisfactii, sa avem o familie in care sa domneasca dragostea si armonia.
   Dar ce se intampla atunci cand suferi de o boala cronica ,cu care trebuie sa convietuiesti in fiecare zi, cand esti insotit permanent de neajunsurile provocate de aceasta?Renunti sa mai cauti ,sa iti mai doresti fericirea?Cu siguranta,nu!Ci mai degraba iti revizuiesti asteptarile, schimbi definitia fericirii tale.Te gandesti, nu pot fi sanatos dar poate totusi imi pot gasi o ocupatie care sa-mi trezeasca entuziasmul si care sa-mi aduca si independenta materiala pe care cu totii ne-o dorim si poate voi gasi  totusi pe cineva care sa ma iubeasca asa cum sunt si pe care sa-l,-o iubesc ,cu care sa pot imparti tristetile si bucuriile, implinirile si neimplinirile.
   Din pacate,lucrurile nu pot fi macar atat de simple.Cand suferi de o afectiune,cand ai chiar o dizabilitate, este foarte dificil, aproape imposibil sa-ti gasesti un job .Cea mai importanta piedica in  implinirea acestui deziderat este izolarea in propria locuinta ,aceasta fiind unul din neajunsurile dizabilitatii pe care o ai.Iar sa-ti gasesti ceva de lucru la domiciliu e aproape o utopie.Prin urmare, de cele mai multe ori, trebuie sa renunti si la aceasta aspiratie.
    In conditiile date,daca inca te mai incapatanezi sa cauti fericirea, iti vei spune ca fericirea ,cu siguranta se identifica cu dragostea .Dar oare cati din cei ce au un handicap reusesc sa intalneasca ,sa cunoasca o dragoste adevarata?Aceeasi izolare de care vorbeam mai sus ,este si de aceasta data principala piedica .Este foarte dificil ,atunci cand esti nevoit ca in cea mai mare parte a timpului,din cauza dizabilitatii ,sa stai  in propria camera, sa poti socializa cu persoane de varste apropiate, sa-ti poti face prieteni,-e si cu atat mai mult sa cunosti dragostea reala.
   La toate aceste neajunsuri ,la piedicile pe care le intalnesti pe drumul tau spre fericire ,te mai confrunti uneori si cu viziunea persoanelor, asa-zis, valide conform careia daca ai un handicap n-ar trebui sa-ti doresti prea multe de la viata ,n-ar trebui sa speri ca intr-o zi vei avea un job ,ca vei fi apreciat si respectat si ca poate vei avea chiar o familie a ta.Celor care nu se confrunta cu astfel de probleme ,de cele mai multe ori, le este greu sa inteleaga ca sufletul nu tine cont de dizabilitatile fizice,el pur si simplu isi doreste sa simta care are si el o menire ,isi doreste sa fie fericit, sa se simta implinit.
   Calea spre fericire este presarata cu multe obstacole dar sunt convinsa ca atunci cand ajungi la destinatie satisfactia este cu atat mai mare cu cat drumul a fost mai anevoios de parcurs.
   Va doresc, sa aveti puterea sa mergeti mai departe pe acest drum la capatul caruia va asteapta fericirea!