Părintele Arsenie Papacioc, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române, teolog din "generaţia de aur", a fost înmormântat astăzi la Mănăstirea "Sfânta Maria" din Techirghiol, unde a slujit timp de 35 de ani.
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc a murit marţi, 19 iulie, la vârsta de 97 de ani .
Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în 1914, părinţii lui s-au numit Vasile şi Stanca. Tatăl lui, care a fost ajutor sanitar, a contribuit cu bani pentru a construi biserica din satul Misleanu, unde locuiau. Părintele spunea că numele de "Papacioc" vine de la tatăl bunicului său care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei, "era aromân şi i s-a spus "Papa cu cioc", dar la origine ne chema Albu".
Părintele Papacioc s-a călugărit de tânăr la Mănăstirea Sihăstria. Pe vremea când era egumen la Mănăstirea Slatina a fost arestat şi după ce a stat în închisoarea ani de zile, în 1976 a ajuns la Mănăstirea Sfânta Maria de la Techirghiol unde a slujit până la moartea sa.
Părintele Papacioc despre suferinţă: "Nu trebuie să cerem ca nişte milogi continuu fără să dăm ceva... Tot ce întâmpinăm, tot ce ni se întâmplă este pentru ca noi să ne trezim mai mult, să ne formăm mai mult, să înţelegem sensurile cele mai frumoase şi adevărate ale iubirii cu orice chip. O suferinţă nu îşi atinge scopul dacă este dată ca o terapie să zic aşa, dacă tu nu ai ieşit cu un folos din ea. Să nu credeţi că Dumnezeu stă cu satârul în mână să ne pândească dacă am greşit, nu... "Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne urăşte dracul"... oricât ai fi de bun nu eşti destul de bun pentru că în afară de păcatele care le cunoaştem mai sunt o serie de păcate despre care nu se ştie, ele se numesc "păcatele lipsirii", adică binele pe care îl poţi face şi nu îl faci. Atâtea ocazii ai avut să faci bine şi nu l-ai făcut... în suferinţă omul poate să stea de vorbă cu sine mai mult decât în orice altă situaţie, să se cunoască pe sine, să se compare... te cunoşti pe tine ca să te poţi birui pe tine...".
Cu totii avem doar de invatat din cuvintele si din viata parintelul Arsenie Papacioc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu