Povesti de dragoste

   Acum catva timp unul dintre cititorii acestui blog ma intreba de ce nu scriu despre dragoste iar eu i-am raspuns ca sunt alte persoane care stiu mult mai multe despre dragoste decat mine si prin urmare sunt mai indreptatite sa vorbeasca sau sa scrie despre aceasta.
  Astazi am cunoscut doua astfel de persoane.Am aflat doua frumoase povesti de dragoste care m-au impresionat si m-am gandit sa vi le impartasesc si voua.Pe protagonistii primei povesti i-am intalnit .Despre cea de-a doua poveste am citit in presa.
De ce m-au impresionat?Pentru ca si intr-un caz si in celalalt era implicata cate o persoana cu dizabiltati si dupa cum se stie atunci cand ai o dizabilitate totul e mai dificil, inclusiv sa-ti gasesti dragostea, sa-ti traiesti povestea deorece trebuie sa treci peste neputinta fizica, peste prejudecati si uneori peste izolarea pe care ti-o impune boala.
  Dupa cum va scriam mai sus ,astazi am cunoscut un cuplu ce traia o frumoasa poveste de dragoste de jumatate de secol.Dupa cum probabil v-ati dat seama era doua persoane in varsta  care emanau atata blandete si afectiune.Pe doamna o cunosteam deja si stiam ca are o dizabilitate loco-motorie iar sotul dumneaei ,am descoperit cu surprindere ca era perfect sanatos si fara sa vreau m-am intrebat oare cate piedici li s-or fi pus in cale acum 50 de ani caci banuiesc ca si atunci lumea privea cu suspiciune casatoria dintre o persoana sanatoasa si o persoana cu o dizabilitate fizica cu atat mai mult cu cat toate astea se intamplau la tara unde se stie ca prejudecatile sunt si mai inradacinate.Le-am admirat frumusetea interioara ce li se citea pe chipuri si am admirat grija si afectiunea cu care sotul isi inconjura sotia.Asemenea lucruri din pacate ,nu le poti vedea in fiecare zi.
  Cea de-a doua poveste am citit-o in ziarul GANDUL si o voi reda in cele ce urmeaza:
,,Povestea lui Martin este una de-a dreptul impresionanta. Totul a inceput in 1988, pe vremea cand baiatul avea 12 ani si locuia impreuna cu familia sa in Africa de Sud.
In ianuarie 1988 a venit acasa de la scoala cu o durere in gat si de atunci a inceput calvarul. In perioada imediat urmatoare nu a mai putut manca, dormea foarte mult si se plangea de dureri la picioare atunci cand mergea.
Corpul lui a inceput sa fie tot mai slabit, la fel si mintea. Mainile si picioarele nu ii mai ascultau comenzile, lucrurile comune ii pareau straine, uita ce are de facut si in curand a inceput sa nu mai recunoasca chipul persoanelor dragi.
“La 12 ani a devenit complet inactiv. Am intrat in coma si medicii nu au reusit sa-mi puna un diagnostic. Am fost tratat de tuberculoza, meningita, dar niciun tratament nu a dat rezultate. Simptomele mele depaseau puterea de intelege a medicilor. Eram captiv in propriul trup”, isi aminteste acum Martin.
“Dupa un an de tratamente, medicii au recunoscut: nu stiau ce boala am. Le-au spus parintilor mei ca ar fi bine sa ma lase intr-un centru si ca moartea avea sa-mi aduca linistea. La varsta de 14 ani traiam intr-un centru. Timpul trecea si eu eram in continuare pierdut in intuneric. Intr-o zi am inceput sa percep diferite lucruri si incet, incet am ajuns sa-mi dau seama de tot ce se intampla in jurul meu”, continua barbatul.
“Incercam sa le atrag atentia parintilor ca ii aud, ii simt, dar trupul nu imi asculta mintea. O auzeam pe mama plangand, era atat de disperata incat la un moment dat a spus “Ar trebui sa mori, dragul meu”. Am inteles-o, era pierduta. Tata a fost cel care nu m-a parasit o clipa. Nu a renuntat niciodata la mine. Avea atata grija cu mine si eu tot incercam sa-i arat ca m-am intors si ca mintea mea nu a fost afectata. Dar nimic. Ma luptam cu un trup care nu avea nicio legatura cu ce eram eu”, isi aminteste Martin.
“Ma simteam exact ca in filmele cu fantome. Insa, din nefericire, ce mi se intampla era o realitate, eram baiatul-fantoma. Intr-o zi una dintre asistentele care aveau grija de mine a inteles ca imi revenisem. Au urmat sedinte peste sedinte pana cand am reusit sa-mi comunic gandurile prin intermediul culorilor si cu ajutorul unui program pe calculator”, continua barbatul.

In 2008 Martin avea sa o cunoasca pe Joanna, o prietena a surorii lui Kim. Tanara lucra in Africa de Sud ca asistent social. Cand s-a intors in Marea Britanie, ea a continuat sa tina legatura cu Martin prin intermediul internetului, intre ei legandu-se o prietenie puternica.

La un moment dat Joanna a insistat ca el sa mearga in Anglia. Dupa multe discutii, el a acceptat. De atunci au devenit de nedespartit. Cei doi s-au casatorit in 2009, iar Martin lucreaza ca web designer in Marea Britanie.
“Nu sunt complet vindecat, dar am o viata a mea acum. Am invatat ca lucrul cel mai important este iubirea, sub toate formele ei. Am cunoscut-o ca fiu, iubit, sot, prieten si frate. Dragostea a fost singurul sentiment care nu m-a parasit in intunericul corpului meu”, mai spune Martin.''
  Frumos,nu?Daca n-ati trait inca o asemenea poveste de dragoste,va doresc sa o traiti in curand!